ICCJ. Decizia nr. 526/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 526/2012
Dosar nr. 41/42/2011
Şedinţa de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 5 martie 2010, reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor în sumă de 1.276.799,30 RON, aferente sumelor de 651.968 RON şi 739.757 RON, solicitate a fi rambursate şi refuzate la rambursare de către pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a solicitat D.G.F.P. Prahova rambursarea de T.V.A. pentru sumele de 651.968 RON şi 739.757 RON, însă pârâta a efectuat controale şi a decis că operaţiunile efectuate de reclamantă şi pentru care a solicitat rambursarea nu se încadrează în dispoziţiile Codului fiscal, numai că în urma contestării actelor fiscale încheiate de către pârâtă, prin Sentinţa civilă nr. 168 din 7 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului şi a Deciziei nr. 1580 din 31 martie 2009 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a decis restituirea sumelor. Între data la care a solicitat rambursarea de T.V.A. şi cea la care s-a efectuat plata există o perioadă lungă de timp, aproape 3 ani, perioadă pentru care reclamanta consideră că este îndreptăţită să solicite dobânzi.
A arătat reclamanta că a formulat cerere administrativă la D.G.F.P. solicitând plata dobânzilor, însă cu adresa din februarie 2010, D.G.F.P. Dâmboviţa i-a comunicat că dobânzile se acordă numai în situaţia în care cererea contribuabilului de restituire nu a fost soluţionată în termenul legal de 45 zile, ori, în cazul său, cererile de restituire a sumelor au fost soluţionate favorabil în termenul legal.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 112, 115, 117, 120 şi 124 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.
Prin Sentinţa nr. 614 din 15 decembrie 2010, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis excepţia ridicată de către pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinând că potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de către autorităţile publice centrale, precum şi cele privind taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, astfel că în temeiul disp. art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti. La Curtea de Apel Ploieşti, cauza a format obiectul Dosarului nr. 41/42/2011.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 104 din 23 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- în ceea ce priveşte suma de 651.968 RON, reprezentând TVA, reclamanta a formulat contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere nr. 4606 din 21 iulie 2006 şi prin Decizia nr. 274 din 12 decembrie 2006 a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă ca neîntemeiată, ulterior reclamanta formulând acţiune pentru anularea actelor fiscale şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei şi prin Sentinţa nr. 168 din 1 decembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost admisă contestaţia, anulate ambele decizii şi exonerată contestatoarea de plata sumelor stabilite prin decizia de impunere, iar prin Sentinţa nr. 49 din 20 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus completarea Sentinţei nr. 168 din 1 decembrie 2007, în sensul că pârâtele ANAF şi DGFP Prahova au fost obligate să restituie reclamantei suma de 651.968 RON, cu titlu de TVA, sentinţele rămânând irevocabile prin Decizia nr. 78 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- în ceea ce priveşte suma de 739.757 RON, reprezentând T.V.A., reclamanta a formulat contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere nr. 211 din 27 martie 2007, contestaţie soluţionată de DGFP Prahova prin Decizia nr. 51 din 29 mai 2007, prin respingerea contestaţiei, reclamanta formulând acţiune în contencios administrativ, soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti prin Sentinţa nr. 57 din 26 februarie 2008, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, împotriva acestei sentinţe, declarându-se recurs care, prin Decizia nr. 1580 din 20 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis şi obligată pârâta la restituirea sumei de 739.757 RON.
A reţinut instanţa de fond că din dispoziţiile art. 124 C. proc. fisc. rezultă că se sancţionează cu plata de dobânzi depăşirea termenului de soluţionare a cererilor formulate de contribuabili şi nu modul de soluţionare a cererilor, prin urmare, potrivit acestor dispoziţii legale, restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, se face la cererea contribuabililor.
A constatat prima instanţă că şi potrivit dispoziţiilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, se restituie la cererea debitorului, printre alte sume, şi cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale oricăror alte organe competente potrivit legii.
Concluzionând în această privinţă, instanţa de fond a reţinut că sumele de restituit sau de rambursat de la buget, se restituie la cererea contribuabililor, cereri care trebuie soluţionate de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare şi că pentru nerestituirea sumelor se datorează dobânzi, acordarea dobânzilor efectuându-se la cererea contribuabilului.
În speţă, a apreciat instanţa de fond, reclamanta nu a formulat cerere de restituire sau rambursare a celor două sume de la buget şi nici cerere de plata dobânzilor, acţiunea prin care a solicitat acordarea dobânzilor în cuantum de 1.276.799,30 RON, aferentă sumelor de 651.968 RON şi 739.757 RON, a fost formulată la data de 5 martie 2010.
În aceste condiţii, curtea de apel a stabilit că obligaţia de restituire a sumelor incumbă de la data când sentinţele Curţii de Apel Ploieşti au rămas irevocabile prin Deciziile nr. 78 din 13 februarie 2009 şi nr. 1580 din 20 martie 2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar plata dobânzilor trebuia să se efectueze tot la cererea reclamantei, aceasta solicitând dobânzile după rămânerea irevocabilă a celor 3 sentinţe ale Curţii de Apel Ploieşti, prin acţiunea formulată la data de 5 martie 2010.
A mai constatat curtea de apel că suma de 651.968 RON, reprezentând TVA, dispusă a fi restituită prin Sentinţa nr. 168 din 1 decembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 78 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost restituită prin nota de restituire din 3 aprilie 2009, în termen de o lună şi 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în termenul legal prevăzut de art. 70 C. proc. fisc.
În ce priveşte suma de 739.757 RON, reprezentând TVA dispusă a fi restituită prin Decizia nr. 1580 din 20 martie 2009, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost restituită prin compensare suma de 166.547 RON, prin nota de restituire nr. 1580 din 16 iulie 2009 - suma de 451.421 RON şi prin nota de restituire din 16 iulie 2009 - suma de 87.789 RON, urmare cererii formulate de reclamantă la data de 11 iunie 2009.
A concluzionat instanţa de fond că cele două sume au fost restituite în termenul legal calculat de la rămânerea irevocabilă a sentinţelor prin Deciziile nr. 78 din 13 februarie 2009 şi 1580 din 20 martie 2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu i se cuvin reclamantei dobânzile prevăzute de art. 124 C. proc. fisc.
3. Recursul declarat de către SC "F." SRL Poiana Câmpina
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând, în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Structurând şi sistematizând criticile recurentei, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
3.1. Ignorarea dreptului la apărare al reclamantei şi a adevărului judiciar
Potrivit recurentei, cererile de amânare formulate de avocatul societăţii "nu au fost luate în seamă", instanţa preferând să judece cauza fără să administreze probatoriul cerut. De altfel, mai arată recurenta, instanţa nu s-a pronunţat asupra modului de calcul al dobânzilor solicitate şi nu a observat că nota de compensare a fost anulată de Tribunalul Prahova.
3.2. Interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 117 şi 124 din C. proc. fisc.
La acest punct, recurenta afirmă că TVA solicitată la rambursare în cursul anului 2006 a fost plătită abia în anul 2009, după parcurgerea întregii proceduri judiciare în urma căreia s-a stabilit, pe baza opiniilor unor specialişti în materie, că lingourile fabricate de societate sunt semifabricate iar nu produse finite, cum susţinea fiscul. Ca atare, în opinia recurentei, pentru acest interval de timp de aproximativ 3 ani, intimata datorează dobânzile calculate în cerere.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă cât şi sub toate aspectele, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC "F." SRL Poiana Câmpina a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere de plată a dobânzilor, corelativ constatării că TVA solicitată la rambursare în cursul anului 2006, a fost plătită abia în anul 2009, respectiv suma de 651.968 RON la data de 14 aprilie 2009 şi suma de 739.757 RON la data de 17 iulie 2009.
Coroborând dispoziţiile procedural fiscale invocate, prima instanţă a ajuns la concluzia că acţiunea reclamantei este nefondată, considerentele fiind expuse la pct. I.2 din această decizie.
În esenţă, instanţa de recurs împărtăşeşte concluzia adoptată, în sensul că dobânzile pretinse nu sunt datorate, după cum se va arăta în continuare, cu unele nuanţări în privinţa modului de aplicare a dispoziţiilor art. 124 din C. proc. fisc.
1.1. Referitor la cadrul normativ aplicabil
Potrivit dispoziţiilor art. 70 din C. proc. fisc.:
"(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate."
Recurenta-reclamantă a formulat în cursul anului 2006 două cereri de rambursare a TVA, înregistrate la ACF Prahova sub nr. 8136 din 27 martie 2006 - pentru suma de 651.968 RON şi nr. 20252 din 25 iulie 2006 - pentru suma de 739.757 RON.
În ambele situaţii, organul fiscal a dispus efectuarea unui control în ceea ce priveşte modul de constituire, evidenţiere şi virare a TVA, rezultatele fiind consemnate în rapoartele de inspecţie fiscală din data de 14 iulie 2006, respectiv 26 martie 2007 care au conchis în sensul că societatea reclamantă nu are dreptul la restituirea sumelor pretinse, care au fost calculate ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 1601 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, stabilindu-se totodată debite suplimentare de plată în sarcina contribuabilului.
Actele administrativ-fiscale întocmite ca urmare a celor două controale au fost supuse contestării judiciare, în final, după cum s-a reţinut şi în sentinţa atacată, recurenta-reclamantă obţinând câştig de cauză.
De asemenea, cele două sume au fost restituite în termen legal în raport de data pronunţării soluţiei irevocabile, prin plată sau compensare cu debite bugetare restante.
Potrivit dispoziţiilor art. 124 din C. proc. fisc.:
"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."
Problema supusă dezlegării în cauza de faţă vizează stabilirea momentului de la care se datorează dobândă în situaţia în care se dovedeşte că fiscul a soluţionat greşit decontul de TVA cu opţiune de rambursare.
Înalta Curte consideră, în această privinţă, că nu se poate nega de plano dreptul contribuabilului la dobândă pentru intervalul cuprins între exprimarea refuzului şi restituirea efectivă, fiind de principiu că neplata în termen (la scadenţă) a oricărei sume de bani generează dobânzi (în sarcina statului) respectiv majorări de întârziere (în sarcina contribuabilului).
Cu toate acestea, în cauza de faţă, situaţia particulară a recurentei determină Înalta Curte să adopte aceeaşi soluţie ca şi curtea de apel, în considerarea dificultăţilor generate de interpretarea şi aplicarea art. 1601 alin. (2) lit. a) din C. fisc., care în cele din urmă au putut fi tranşate de Înalta Curte doar pe baza opiniilor unor specialişti de la Institutul de Cercetări Metalurgice şi de la Facultatea de Ştiinţe şi Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.
Cu alte cuvinte, s-a putut stabili că lingourile din aliaje neferoase livrate de societatea comercială sunt semifabricate iar nu produse finite, abia după derularea procedurii judiciare, şi, deci, nu se poate reţine nicio culpă în sarcina fiscului care în etapa administrativă a respins cererile de rambursare considerând că din amestecul materiilor prime şi deşeurilor au rezultat produse finite, încadrabile într-un standard de fabricaţie şi, prin aceasta, excluse de la aplicarea măsurilor de simplificare fiscală.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă împrejurarea că în niciunul dintre cele două litigii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale încheiate în urma controalelor fiscale nu s-au solicitat dobânzi, recurenta limitându-se la restituirea sumelor de 651.968 RON respectiv 739.757 RON, aceasta justificând o dată în plus, soluţia adoptată.
1.2. Referitor la asigurarea dreptului la apărare
Susţinerile recurentei sunt, în această privinţă, lipsite de orice consistenţă.
Apărătorul său, A.C.V., a beneficiat de un termen pentru a pregăti apărarea la data de 23 februarie 2011.
Ulterior, pentru termenul de judecată de la 16 martie 2011, avocatul, prin înscrisul de la dosar a cerut "judecarea cauzei la ultima strigare, întrucât la aceeaşi dată susţin acte cauze aflate pe rolul Judecătoriei Câmpina; în cazul în care nu mă voi putea prezenta în timp util, din motive întemeiate, vă rog să amânaţi pronunţarea pentru a depune concluzii scrise".
Este exact ceea ce instanţa a făcut, amânând pronunţarea la 23 martie 2011, în acest interval, la 22 martie 2011 reclamanta formulând concluzii scrise.
Ca atare, dreptul la apărare al recurentei a fost asigurat atât din perspectiva art. 156 C. proc. civ. cât şi a art. 6 §1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, neexistând nicio bază pentru a se afirma contrariul.
1.3. Referitor la probatoriul administrat
Potrivit recurentei, instanţa a pronunţat sentinţa pe baza unui probatoriu sumar, ignorând faptul că nota de compensare a fost anulată de Tribunalul Prahova şi omiţând să dispună efectuarea unei expertize fiscale pentru stabilirea dobânzilor cuvenite.
În privinţa notei de compensare, Înalta Curte reţine că soluţia favorabilă părţii, invocată prin motivele de recurs, a fost modificată în calea de atac. Astfel, prin Decizia nr. 919 din 19 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4483/105/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova şi a modificat sentinţa tribunalului, respingând acţiunea.
De asemenea, dată fiind soluţia preconizată, efectuarea unei expertize de specialitate nu era utilă cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de control judiciar
Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinţei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC "F." SRL Poiana Câmpina, împotriva Sentinţei civile nr. 104 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5157/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 528/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
