ICCJ. Decizia nr. 5291/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5291/2012
Dosar nr. 1537/2/2012
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 24 februarie 2012, SC R.D. SRL a chemat în judecată Consiliul Concurenţei, solicitând suspendarea până la soluţionarea irevocabilă a cauzei a executării deciziei din 21 decembrie 2011 prin care a fost amendată contravenţional cu suma de 159.553.612 RON, echivalentul a 37 milioane euro, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996 şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta învederând că sunt îndeplinite în cauză ambele condiţii legale, existenţa unui caz bine justificat şi respectiv, necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Prin sentinţa civilă nr. 2081 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, avându-se în vedere prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ şi argumentele neconcludente expuse de reclamantă în susţinerea cererii, nu s-au demonstrat acele împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei contestate.
Referitor la cerinţa prevenirii unei pagube iminente, instanţa a constatat că amenda aplicată, într-un cuantum reprezentând 2,6% din cifra de afaceri realizată de reclamantă în anul 2010, a fost corelată cu capacitatea financiară a societăţii, nefiind demonstrate nici gravele consecinţe pe care le-ar produce executarea sancţiunii contravenţionale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC R.D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a invocat nelegalitatea aparentă a Ordinului nr. 211/2005 de declanşare a investigaţiei, care permitea pârâtei derularea unei cercetări cu referire la o faptă pretins săvârşită peste 2 ani, respectiv în intervalul noiembrie 2007-aprilie 2009.
În aceste împrejurări, a mai arătat reclamanta, sunt afectate atât legalitatea ordinului de inspecţie din 2009, cât şi a celui de extindere a investigaţiei din 22 iunie 2011, neexistând nici o legătură între fapta iniţial cercetată, prevăzută de art. 5 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 21/1996 şi cea reţinută în decizia de sancţionare.
S-a învederat şi incorecta extindere asupra societăţii reclamante a efectelor probelor privind faptele celorlalţi participanţi la înţelegerea concertată, în condiţiile în care R. nu a participat la nicio întâlnire şi nu a răspuns corespondenţei adresate.
Reclamanta a mai precizat că decizia contestată îi stabileşte vinovăţia doar pe bază de prezumţii, ceea ce afectează legalitatea actului administrativ, încălcându-se astfel prezumţia de nevinovăţie de care ar trebui să se bucure societatea în temeiul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere caracterul de acuzaţie penală al amenzilor din domeniul concurenţei.
În fine, raportat la existenţa cazului bine justificat, reclamanta a invocat greşita definire a pieţei relevante, fapt ce, de asemenea, afectează legalitatea deciziei contestate.
Referitor la cerinţa pagubei iminente, reclamanta a arătat că, prin înscrisurile depuse a demonstrat că executarea deciziei va produce un prejudiciu material important, în condiţiile în care societatea se află într-o situaţie financiară dificilă, patrimoniul fiind gajat cu ipoteci pentru garantarea creditelor, fiind pusă în pericol respectarea obligaţiilor contractuale asumate.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, instanţa având doar posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Cazul bine justificat, condiţie obligatorie pentru a fi aplicată măsura prevăzută de art. 14 şi respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte concrete ce ţin de legalitatea actului administrativ contestat, întrucât acestea vizează chiar fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Existenţa cazului bine justificat în sensul legii contenciosului administrativ poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a deciziei atacate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Or, în cauză, reclamanta a invocat în susţinerea cererii de suspendare a executării numeroase aspecte care, în opinia sa, demonstrează nelegalitatea deciziei contestate, elemente care însă, ţin de analiza fondului litigiului şi care nu pot fi examinate în cadrul procedurii sumare prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În raport de limitele analizei impuse de dispoziţiile legale susmenţionate, instanţa de fond a constatat în mod corect că argumentele prezentate de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat nu sunt de natură să creeze un dubiu asupra legalităţii deciziei emise de Consiliul Concurenţei, neputându-se proceda la examinarea minuţioasă a legalităţii Ordinelor nr. 211/2005, nr. 347/2009 şi nr. 588/2011 fără a fi prejudecat fondul litigiului.
Nici critica formulată referitor la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente nu este întemeiată, înscrisurile prezentate nefăcând dovada faptului că executarea amenzii ar conduce la blocarea activităţii reclamantei şi la imposibilitatea respectării obligaţiilor contractuale aflate în derulare.
În raport de cele expuse mai sus, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.D. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 2081 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5274/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5306/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
