ICCJ. Decizia nr. 5315/2012. Contencios. Controlul averilor (Legea nr.115/1996 ). Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5315/2012
Dosar nr. 2878/1/2012
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2012, D.G.I. şi D.A. au formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 1573 din 22 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., în sensul omisiunii cercetării unor motive de recurs şi respectiv, al constatării unor greşeli materiale evidente.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, instanţa de recurs, examinând critica privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a procurorului şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, a comis o eroare materială, întrucât acesta nu avea, potrivit Legii nr. 115/1996 abilitatea legală de a sesiza comisia de cercetare a averilor, o astfel de legitimare procesuală fiind dispusă de-abia prin O.U.G. nr. 21/2004, după sesizarea Curţii de Apel Bucureşti.
Contestatorii au invocat şi greşita stabilire a întinderii sumei considerate nejustificate, instanţa însuşindu-şi opinia eronată a expertului care, deşi a luat în calcul veniturile realizate de două persoane, a raportat cheltuielile familiei la o singură persoană.
S-a arătat şi faptul că instanţa de recurs a omis să analizeze situaţia legată de calitatea de persoană obligată să depună declaraţie de avere, contestatorul D.G.I., preluând în baza unei convenţii civile încheiate la 14 februarie 1996 calitatea de manager al R.A.D.E.T., neavând obligaţia de a întocmi un astfel de înscris, întrucât Legea nr. 115/1996 a intrat în vigoare în luna octombrie 1996.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 318 C. proc. civ., Curtea va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
Astfel, potrivit textului de lege susmenţionat, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prima ipoteză prevăzută de art. 318 C. proc. civ. priveşte doar erorile materiale cu caracter procedural, respectiv greşeli referitoare la aspectele formale ale judecăţii, neîncadrându-se în această teză stabilirea eronată a situaţiei de fapt ori interpretarea unor prevederi legale, ce ar putea constitui eventual greşeli de judecată, ce nu pot fi reformate pe calea contestaţiei în anulare.
Astfel, susţinerea contestatorilor privind stabilirea greşită a întinderii sumei nejustificate nu poate fi analizată ca fiind eroare materială, soluţia pronunţată sub acest aspect fiind urmarea aprecierii probelor administrate în cauză.
Curtea nu poate primi nici celelalte aspecte invocate în motivarea contestaţiei, în condiţiile în care instanţa de recurs a examinat şi s-a pronunţat atât asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a conducătorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a sesiza comisia de cercetare a averilor de la lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi asupra criticii privind necompetenţa instanţei de judecată, urmare a aplicării dispoziţiilor art. 101 din Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 196/2010.
Referitor la susţinerea că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra inexistenţei obligaţiei contestatorului de a depune declaraţie de avere, Curtea constată că în cererea de recurs nu a fost invocată o asemenea critică, hotărârea atacată pe calea contestaţiei examinând punctual motivele prezentate, astfel încât nu se regăseşte nici sub acest aspect ipoteza omisiunii la care se referă teza a II-a art. 318 C. proc. civ.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.G.I. şi D.A., împotriva deciziei nr. 1573 din 22 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5306/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5316/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
