ICCJ. Decizia nr. 5316/2012. Contencios. Contract administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5316/2012
Dosar nr. 4009/1/2012
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, reclamanta SC C. SA Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, anularea deciziei din 12 noiembrie 2010 şi a procesului-verbal din 27 septembrie 2010 cu privire la suma de 521.820 RON reprezentând 332.429 RON sumă suplimentară cu titlu de redevenţă minieră şi 189.391 RON cu titlu dobânzi aferente sumei suplimentare.
În motivarea acţiunii, societatea reclamantă a arătat că, potrivit licenţei de concesiune pentru exploatare din 11 mai 2001, avea obligaţia de plată a unei redevenţe miniere în cota de 2% din valoarea producţiei realizate anual conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 61/1998, însă, în opinia organului de control, redevenţă ce trebuia achitată era de 10% din valoarea producţiei miniere, cuantum introdus prin O.U.G. nr. 101/2007.
Prin sentinţa nr. 70/2011 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SA Sibiu împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, a anulat decizia din 12 noiembrie 2010 şi procesul-verbal de control din 27 septembrie 2010, a exonerat reclamanta de plata sumei de 521.820 RON reprezentând redevenţă minieră şi dobânzi şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.800 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamanta este titulara licenţei de concesiune pentru exploatare din 11 mai 2001 încheiată cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale Bucureşti pentru o perioadă de 20 ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani, licenţa fiind emisă sub imperiul Legii nr. 61/1998, act normativ în vigoare până la 27 martie 2003, când a fost abrogat prin Legea minelor nr. 85/2003. Conform licenţei, reclamanta avea obligaţia de plată a unei redevenţe miniere în cotă de 2% din valoarea producţiei realizată anual, conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 61/1998.
Prima instanţă a mai reţinut că, prin actul de control, instituţia pârâtă a considerat că reclamanta trebuia să achite o redevenţă de 10% din valoarea producţiei miniere, cuantum introdus de O.U.G. nr. 101/2007, astfel că se pune problema aplicării în timp a legii, respectiv dacă licenţei eliberate reclamantei pe o perioadă de 20 ani i se aplică sau nu prevederile O.U.G. nr. 101/2007, începând cu data de 8 octombrie 2007.
Examinând dispoziţiile legale incidente din Legea nr. 85/2003, modificate prin O.U.G. nr. 101/2007 şi constatând faptul că părţile nu au convenit asupra vreunei modificări sau completări a licenţei, Curtea a apreciat că prevederile acesteia au rămas nemodificate până în prezent şi ca urmare trebuie să-şi producă efectele în limitele conţinutului lor, sub imperiul legii sub care au fost emise.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, care a invocat în mod generic, prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi a susţinut critici care, în esenţă, se circumscriu motivului prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin decizia nr. 1398 din 15 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu împotriva sentinţei nr. 70/2011 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A casat sentinţa recurată şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Cu opinia separată a doamnei judecător C.I., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
A reţinut Înalta Curte că, în cauză, este necontestat că în licenţa din 11 mai 2001 la art. XI pct. 11.1.1. a fost stabilită o redevenţă în cotă de 2% din valoarea producţiei realizate anual, în condiţiile Legii minelor nr. 61/1998, care a fost abrogată prin art. 69 din Legea nr. 85/2003.
De asemenea, este necontestat că potrivit art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2003, redevenţa a fost stabilită la cota de 10% din valoarea producţiei miniere anuale.
Instanţa de fond, împărtăşind punctul de vedere al societăţii comerciale, a reţinut că în lipsa unei renegocieri a cotei redevenţei, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. nr. 85/2003, prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, astfel încât obligaţiile bugetare suplimentare stabilite de organele fiscale în sarcina societăţii comerciale sunt lipsite de temei legal.
A constatat instanţa de recurs că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată ca urmare a interpretării eronate a dispoziţiilor legale incidente în cauză, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, modificată prin O.U.G. nr. 101/2007 urmând să fie interpretate sistematic, prin coroborare cu dispoziţiile art. IV din O.U.G. nr. 107/2007.
Într-adevăr, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, modificată şi completată, prin O.U.G. nr. 101/2007 „Prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, cu excepţia cazurilor în care părţile convin modificarea/completarea acestora”.
Dar, la art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 s-a stabilit în mod expres că „Licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere încheiate şi neintrate în vigoare, precum şi licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Or, din prevederile clauzei de la art. XI pct. 11.1., stabilirea redevenţei miniere, din licenţa de concesiune pentru exploatare din 11 mai 2001 a cărei beneficiară este societatea comercială, precum şi din conţinutul reglementărilor succesive privind domeniul exploatărilor miniere, petroliere, etc., rezultă că stabilirea redevenţei miniere reprezintă o problemă de reglementare legală, astfel încât prevederile art. IV din O.U.G. nr. 101/2007 reprezintă norme de imediată aplicare.
Astfel fiind, a apreciat Înalta Curte că organele fiscale au avut temei legal atunci când au stabilit în sarcina societăţii comerciale obligaţii bugetare suplimentare.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC C. SA Sibiu, invocând motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Contestatoarea susţine, în esenţă, că instanţa de recurs a săvârşit o greşeală materială de ordin procedural, creând societăţii reclamante o situaţie juridică total diferită de cea a altor societăţi comerciale care au avut litigii identice pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se mai arată că instanţa de recurs a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 101/2007, care cuprinde reglementări exprese cu privire la situaţia juridică a licenţelor acordate sub imperiul legii vechi şi, implicit, a redevenţelor stabilite în sarcina beneficiarelor de licenţă.
În continuare, contestatoarea invocă aspecte referitoare la soluţionarea pe fond a cauzei, reiterând argumentele expuse în fazele procesuale anterioare.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., reglementează unul dintre cele două cazuri ale contestaţiei în anulare specială, textul legal stabilind „in terminis”, ca şi condiţie de temeinicie, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanţelor de recurs care sunt rezultatul unei greşeli materiale.
Noţiunea de „greşeală materială”, în accepţiunea textului menţionat, printr-o interpretare logico-gramaticală, trebuie înţeleasă ca o eroare materială evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (de exemplu anularea greşită ca netimbrat, deşi la dosar se afla depusă dovada timbrării legale a recursului), şi nu trebuie interpretată extensiv, în sensul că ar cuprinde şi „greşeli de judecată”, respectiv de apreciere a temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, pe baza probelor şi a situaţiei de fapt stabilită de instanţă.
În speţă, din considerentele deciziei atacate rezultă cu certitudine că instanţa de recurs nu a făcut decât interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei, respectiv ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 101/2007, apreciind că acestea sunt de imediată aplicare, în sensul că modificarea cuantumului redevenţei miniere la un procent de 10% se aplică şi licenţelor de concesionare acordate sub imperiul legii vechi.
Prin urmare, soluţia pronunţată de Înalta Curte, în sensul admiterii recursului şi respingerii acţiunii reclamantei s-a întemeiat pe un raţionament juridic, expresie a dreptului de interpretare şi apreciere recunoscut judecătorului în stabilirea adevărului, raportat la împrejurările concrete ale cauzei şi bineînţeles în limitele prevederilor legale, în speţă O.U.G. nr. 101/2007.
În concluzie, motivul invocat prin contestaţia în anulare, în sensul că instanţa de recurs a apreciat greşit prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2003, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 101/2007 nu poate reprezenta o „greşeală materială”, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C. SA Sibiu, împotriva deciziei nr. 1398 din 15 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5315/2012. Contencios. Controlul averilor... | ICCJ. Decizia nr. 5347/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
