ICCJ. Decizia nr. 5347/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5347/2012
Dosar nr. 2859/1/2012
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 158 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, a respins contestaţia formulată de S.O., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, împotriva hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1020 din 20 decembrie 2011.
În şedinţa Plenului din data de 1 martie 2012 s-a respins plângerea prealabilă formulată de petiţionar împotriva hotărârii nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Referitor la plângerea petiţionarului împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea art. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege o altă procedură, dar şi a art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că plângerea reprezintă o contestaţie împotriva hotărârii secţiei.
Prin hotărârea nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că S.O., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător.
La adoptarea acestei hotărâri, secţia pentru judecători a avut în vedere hotărârea de principiu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011 prin care s-a stabilit că interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcţia de procuror, respectiv ale procurorilor în funcţia de judecător.
În motivarea hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a reţinut că, urmând o procedură specială de admitere în magistratură, regula fiind admiterea în magistratură prin Institutul Naţional al Magistraturii, persoanele care promovează concursul organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să respecte interdicţia instituită în alin. (14) al aceluiaşi articol, care are drept scop menţinerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanţe şi parchete care se confruntă cu dificultăţi constante în asigurarea necesarului de judecători şi procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură.
Dat fiind faptul că interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în situaţia în care un judecător solicită transferul la o altă instanţă sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, Plenul, a apreciat că această interdicţie se aplică cu atât mai mult în situaţia în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanţă, o interpretare contrară conducând la instituirea unui tratament diferenţiat, cât şi la eludarea scopului avut în vedere de legiuitor, acela de a asigura stabilitatea instanţelor şi parchetelor la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a reţinut că, de cele mai multe ori, cererile de numire în funcţia de judecător şi procuror constituie, în fapt, transferuri deghizate, iar admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicţiei, determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecinţe negative asupra funcţionării normale a instanţelor/parchetelor vizate.
Hotărârea nr. 1020 din 20 decembrie 2011 se întemeiază pe soluţia de principiu din hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, iar criticile aduse prin contestaţia formulată de S.O. se referă la considerentele hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011. În această situaţie, în calea contestaţiei împotriva unei hotărâri a secţiei pentru judecători nu poate fi cenzurată o hotărâre de principiu a Plenului, de către acelaşi organ emitent.
Hotărârea Plenului nr. 989 din 20 decembrie 2011 reflectă schimbarea opticii Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de numire în funcţia de judecător, respectiv procuror, astfel că, în raport cu prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu se impune revocarea hotărârii nr. 393 din 17 aprilie 2008, dată în interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 158 din data de 1 martie 2012 şi a hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a declarat recurs în termen legal domnul S.O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, judeţul Galaţi, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, anularea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 158 din data de 1 martie 2012 şi a hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, în ceea ce îl priveşte pe recurent, şi obligarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să propună Preşedintelui României numirea recurentului în funcţia de judecător la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, la Judecătoria Constanţa sau la Judecătoria Brăila.
A apreciat recurentul că hotărârile atacate cu recurs sunt nelegale, din următoarele motive:
1. Atât Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cât şi orice alt act normativ privind organizarea judiciară nu conţin vreo dispoziţie din care să rezulte că ar exista o modalitate principală de admitere în magistratură (prevăzută de art. 14 din Legea nr. 303/2004) şi una secundară sau mai puţin importantă [prevăzută de art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege]. În sprijinul acestei afirmaţii au fost invocate de către recurent prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora concursul prevăzut la art. 33 alin. (1) se organizează anual sau ori de câte ori este necesar. Nu există, prin urmare, nici un temei pentru a considera că dispoziţiile art. 14 şi urm. din legea menţionată reprezintă regula, iar dispoziţia cuprinsă în art. 33 alin. (1) constituie excepţia de la regulă.
2. Nici un text de lege privitor la organizarea judiciară nu dispune că magistraţii admişi în profesie în modalitatea prevăzută de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ar trebui să suporte anumite restrângeri, la care nu sunt obligaţi cei numiţi în modalitatea considerată în mod eronat principală (prevăzută de art. 14 din Legea nr. 2004). Or, s-a arătat, singura „constrângere” este interdicţia prevăzută de art. 33 alin. (14) care se referă doar la transferul judecătorilor şi procurorilor.
3. Transferul judecătorilor şi procurorilor, pe de o parte, şi numirea în funcţia de procuror a judecătorilor şi a procurorilor, în funcţia de judecător, pe de o parte, sunt două instituţii juridice distincte, şi de aceea a considera că numirea în funcţia de procuror a judecătorilor şi a procurorilor în funcţia de judecător este de fapt un transfer reprezintă o încălcare a legii, deoarece: - transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet se aprobă de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 40 lit. i) din Legea nr. 217/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; numirea în funcţia de procuror a judecătorilor şi a procurorilor în funcţia de judecător se face prin decret de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza art. 61 din Legea nr. 303/2004; - în aplicarea textelor de lege referitoare la cele două instituţii juridice s-a emis Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006, regulament care reglementează cele două instituţii juridice în texte distincte (transferul judecătorilor şi procurorilor în Capitolul I art. 1-art. 4 şi numirea în funcţia de procuror a judecătorilor şi a procurorilor în funcţia de judecător în Capitolul VI art. 22 şi art. 23).
4. În sensul celor de mai sus, a relevat recurentul, s-a pronunţat însuşi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii care, înainte de data de 20 decembrie 2011, a emis mai multe hotărâri prin care a propus Preşedintelui României numirea în funcţia de judecător a unor procurori care aveau o vechime în magistratură mai mică de trei ani şi care se aflau astfel sub pretinsa interdicţie prevăzută de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004.
5. De aceea, având în vedere practica instituită chiar de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se poate aprecia că hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 nu reprezintă altceva decât o modificare a Legii nr. 303/2004 [art. 33 alin. (1)] prin modificarea interpretării acesteia, o astfel de modificare fiind inadmisibilă. Modificarea unei legi nu poate avea loc decât printr-o intervenţie a legiuitorului şi nu pe calea emiterii unui act normativ cu forţă juridică inferioară (hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii). Numai prin intervenţia legiuitorului se poate înlătura şi pretinsul tratament diferenţiat invocat în motivarea hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011.
6. Chiar dacă s-ar considera că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011 reprezintă o modificare a Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, această modificare nu poate fi aplicată decât cererilor depuse după intrarea sa în vigoare, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispoziţiile legale referitoare la aplicarea legii în timp (art. 6 din noul C. civ.). Oricum, s-a spus, un act normativ nu se poate modifica cu ocazia soluţionării unei cereri şi, mai mult decât atât, respectiva modificare ar fi contrară dispoziţiilor legale.
7. Susţinerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căreia scopul urmărit de magistrat este acela de a-şi desfăşura activitatea în altă localitate nu poate fi reţinută în ceea ce îl priveşte pe recurent, care a solicitat a fi numit ca judecător la judecătorii aflate în localităţi diferite şi a lăsat la alegerea Consiliului Superior al Magistraturii desemnarea instanţei unde va lucra.
De asemenea, s-a învederat de către recurentul S.O. că procedura prin care Consiliul Superior al Magistraturii a înţeles să soluţioneze cererea sa de numire în funcţia de judecător duce la o singură concluzie, anume refuzul soluţionării cererii, din motive care exced dispoziţiilor legale.
În fine, recurentul a precizat că, după exprimarea opţiunilor de către colegii care au promovat examenul de capacitate, sunt posturi de execuţie, de judecător, efectiv vacante la instanţele la care a solicitat să fie numit, anume la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, 2 posturi, la Judecătoria Constanţa, 3 posturi şi la Judecătoria Brăila, 3 posturi.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 C. proc. civ. raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi la art. 20 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi pe dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 22-art. 23 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu există motive care să atragă nelegalitatea hotărârilor recurate.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat corect că instituirea de către legiuitor a interdicţiei prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, în cazul judecătorilor şi procurorilor care promovează examenul de admitere organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menţinerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanţe sau parchete care se confruntă cu dificultăţi constante în asigurarea necesarului de judecători şi procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură.
Dat fiind că interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, se aplică în situaţia în care un judecător solicită transferul la o altă instanţă sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, a considerat Consiliul Superior al Magistraturii că această interdicţie se aplică cu atât mai mult în situaţia în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanţă. O interpretare contrară, s-a arătat, ar conduce la instituirea unui tratament diferenţiat, or nu se poate admite ca interdicţia să fie aplicabilă în prima situaţie, iar într-o situaţie similară aceasta să nu se aplice, fiind vorba de fapt tot despre o mutare a unui magistrat de la o instanţă/unitate de parchet la o altă instanţă/unitate de parchet.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere faptul că, de cele mai multe ori, cererile de numire în funcţia de judecător sau procuror, formulate de către unii procurori sau judecători, constituie, în fapt, transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-şi desfăşura activitatea în altă localitate. Admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicţiei, determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecinţe negative asupra funcţionării normale a instanţelor/parchetelor vizate, cu atât mai mult cu cât concursurile organizate potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 au ca finalitate tocmai îmbunătăţirea activităţii acestora.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a relevat că nu pot fi reţinute nici criticile recurentului potrivit cărora sunt încălcate prevederile art. 61 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea în concret a aspectelor care să determine acţiunea Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare a numirii în funcţie şi de a face propunerea către Preşedintele României constituie competenţa exclusivă a acestei autorităţi. În plus, s-a solicitat a se observa că în reglementarea art. 61 din Legea nr. 303/2004, îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de procuror sau judecător nu constituie candidaţilor un drept la numirea în funcţie, ci doar o vocaţie şi, de asemenea, nu le conferă acestora posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Consiliul Superior al Magistraturii a mai subliniat că recurentul a înţeles să atace atât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi la Curtea de Apel Bucureşti hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care a stat la baza emiterii hotărârilor atacate în prezentul litigiu, precum şi hotărârea nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, termenul de judecată fiind stabilit la Înalta Curte pentru data de 27 septembrie 2012.
I. Recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, respectiv, împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cât priveşte recursul declarat împotriva hotărârii nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se reţine că acesta este nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Prin hotărârea nr. 158 din data de 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestaţia formulată de S.O. împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (hotărâre prin care s-a statuat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător a mai multor procurori, inclusiv recurentul).
În mod corect, prin hotărârea mai sus menţionată, recurată de către S.O., a fost respinsă contestaţia formulată de recurent împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care s-a întemeiat pe soluţia de principiu adoptată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011.
Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune că „ Pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani”, iar art. 33 alin. (14) din acelaşi act normativ instituie o interdicţie, în sensul că „Persoanele numite în condiţiile prezentului art. nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie.”
Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 s-a analizat aplicabilitatea interdicţiei prevăzute de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul cererilor de numire în funcţia de judecător, formulate de către unii procurori numiţi în funcţie în temeiul art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi s-a stabilit că interdicţia menţionată este aplicabilă în cazul cererilor judecătorilor de numire în funcţia de procuror, respectiv ale procurorilor de numire în funcţia de procuror.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că instituirea de către legiuitor a interdicţiei arătate, în cazul judecătorilor şi procurorilor care promovează concursul de admitere, organizat în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menţinerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanţe sau parchete, care se confruntă cu dificultăţi constante în asigurarea necesarului de judecători şi procurori prin modalitatea principală de admitere în magistratură. Or, dat fiind faptul că interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se aplică în situaţia în care un judecător solicită transferul la o altă instanţă sau un procuror solicită transferul la la o altă unitate de parchet, a considerat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că această interdicţie se aplică cu atât mai mult în situaţia în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanţă.
O interpretare contrară, s-a relevat, ar conduce la instituirea unui tratament diferenţiat şi nu se poate admite ca interdicţia să fie aplicabilă în prima situaţie iar într-o situaţie similară aceasta să nu se aplice, scopul legiuitorului fiind în mod evident acela de a asigura stabilitatea la instanţele şi parchetele la care s-a dispus numirea magistraţilor în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
În măsura însuşirii unei interpretări contrare, s-a arătat, în sensul îndeplinirii condiţiilor, s-ar eluda scopul avut în vedere de legiuitor la momentul instituirii interdicţiei. De cele mai multe ori, a mai precizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, aceste cereri de numire în funcţia de judecător sau procuror, formulate de către unii procurori sau judecători, constituie, în fapt, transferuri deghizate, scopul urmărit de magistrat fiind acela de a-şi desfăşura activitatea în altă localitate. Admiterea acestor cereri, fără respectarea interdicţiei, determină vacantarea posturilor ocupate prin concurs, la scurt timp după ocuparea lor, cu consecinţe negative asupra funcţionării normale a instanţelor/parchetelor vizate, cu atât mai mult cu cât concursurile organizate potrivit art. 33 din Legea nr. 303/2004 au ca finalitate tocmai îmbunătăţirea activităţii acestora.
Hotărârea nr. 989 din data de 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost supusă controlului de legalitate, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Recursurile declarate împotriva hotărârii nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse ca nefondate (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia nr. 3759 din 27 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1440/1/2012 în care calitatea de recurent a avut-o chiar S.O., decizia nr. 4360 din data de 25 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1328/1/2012), cu motivarea, în esenţă, că Consiliul Superior al Magistraturii în calitate de autoritate administrativă autonomă a puterii judecătoreşti care gestionează cariera magistraţilor şi realizează politicile de resurse umane ale instanţelor şi parchetelor care formează sistemul puterii judecătoreşti a interpretat corect prevederile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin reglementare (norma juridică în cauză făcând o enumerare exemplificativă iar nu limitativă a situaţiilor în care stabilitatea pe funcţie ar putea fi afectată), şi că hotărârea atacată nu modifică dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 ci le explicitează cu o situaţie de mobilitate în funcţia de judecător/procuror, apărută în gestiunea resurselor umane ale instanţelor/parchetelor din sistemul autorităţilor judecătoreşti, de natură să afecteze activitatea acestora şi să împiedice realizarea scopului urmărit de legiuitor.
S-a mai arătat, în considerentele deciziei nr. 3759 din 27 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, că art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu a introdus o reglementare discriminatorie, faţă de judecătorii/procurorii numiţi în urma promovării examenului de capacitate potrivit art. 31 din aceeaşi lege, fiind vorba de situaţii diferite şi de căi distincte de acces în profesie, legiuitorul având libertatea să prevadă condiţii diferite în ceea ce priveşte mobilitatea şi stabilitatea în funcţia de judecător/procuror, în raport cu modalitatea de acces în profesie.
A fost înlăturată, în mod just, şi critica recurentului, reiterată şi în prezentul litigiu, referitoare la încălcarea, în cazul cererii sale de numire în funcţia de judecător (formulată înainte de adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011), principiului neretroactivităţii legii, aplicabilitatea hotărârii menţionate trebuind a fi raportată la data intrării în vigoare a prevederilor legale explicitate, singurele care produc efecte juridice.
Aşa fiind, cum soluţia adoptată prin hotărârea recurată în litigiu, de respingere a contestaţiei formulată împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a întemeiat în exclusivitate pe interpretarea dată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, a cărei legalitate a fost verificată jurisdicţional, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
II. Referitor la recursul declarat de S.O. direct împotriva hotărârii nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, a secţiei pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată că acesta este inadmisibil, întrucât pot forma obiectul recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal [în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare] numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, şi nu hotărârile secţiilor. Dealtfel, cum s-a mai arătat, recurentul a mai formulat anterior recurs, împotriva aceleiaşi hotărâri, a secţiei pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 1020 din data de 20 decembrie 2011, recurs ce a fost respins de asemenea ca inadmisibil, prin decizia nr. 3759 din data de 27 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 158 din 1 martie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de S.O. împotriva hotărârii nr. 1020 din 20 decembrie 2011, a secţiei pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5316/2012. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 5349/2012. Contencios → |
|---|
