ICCJ. Decizia nr. 532/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 532 /2012

Dosar nr. 2901/87/2009

Şedinţa publică de la 3 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman, secţia contencios administrativ, reclamantul H.M.I. a solicitat anularea Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 adoptată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancţionat, alături de 9 consilieri locali ai Consiliului Local al comunei Orbeasca, cu sancţiunea „avertisment” şi suspendarea executării aceleiaşi hotărâri.

Au formulat cerere de intervenţie în interes propriu B.G., B.N., D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R., toţi consilieri locali în Consiliul Local al comunei O., judeţul Teleorman şi au solicitat anularea Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 emisă de C.N.C.D. şi suspendarea ei.

Prin Sentinţa civilă nr. 1494 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ a fost admisă excepţia de necompetenţă materială invocată de C.N.C.D. şi a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 2901/87/2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, a fost admisă acţiunea reclamantului H.M.I. şi cererile de intervenţie, a fost anulată Decizia nr. 393/2009 a C.N.C.D. şi suspendată executarea ei până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 393 din 2 iulie 2009 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că desfiinţarea postului de expert local pe probleme de rromi reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 6 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, republicată, dispunând sancţionarea reclamanţilor H.M., B.G., B.N., D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R. şi N.G.D. cu avertisment.

În contextul Strategiei Guvernului pentru îmbunătăţirea situaţiei rromilor, s-a realizat o măsură afirmativă - crearea postului de expert local pentru romi, per a contrario, desfiinţarea postului reprezintă discriminare, criteriul diferenţierii este cel al apartenenţei etnice, iar dreptul atins este pe de o parte, dreptul la muncă al petentului, iar pe de altă parte, cel al comunităţii locale de a beneficia de implementarea Strategiei Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor.

S-a reţinut că C.N.C.D. a arătat că reclamanţii nu au invocat nicio justificare obiectivă care să nu ducă la discriminare, iar acesta nu se pronunţă în privinţa legalităţii hotărârii Consiliului local ci numai asupra măsurii desfiinţării postului de expert local pentru rromi în contextul O.G. nr. 137/2000, republicată.

Instanţa de fond a reţinut că au fost îndeplinite condiţiile procedurale prevăzute de lege pentru valabilitatea actului administrativ supus judecăţii pentru că şedinţa de audiere din 9 iunie 2009 s-a derulat în conformitate cu art. 47 din „Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor”, au fost respectate prevederile art. 75 din aceeaşi procedură.

Susţinerile reclamantului privind încălcarea principiului nemijlocirii, continuităţii şi stabilităţii completelor nu au fost reţinute, pentru că procedura reglementată de O.G. nr. 137/2000 nu este una jurisdicţională, ci administrativă, iar C.N.C.D. nu soluţionează un conflict privind un act administrativ ci adoptă un act administrativ.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului (de fapt a interesului reclamantului de a obţine anularea întregii hotărâri) a fost respinsă deoarece soluţionarea petiţiei s-a făcut faţă de toate persoanele reclamante prin sesizare, iar aceste persoane au formulat cerere de intervenţie în acţiunea formulată de reclamantul H.M.I.

Pe fond, Curtea a constatat că argumentele prezentate în Hotărârea C.N.C.D. nr. 393/2009 nu sunt suficiente pentru a justifica concluzia existenţei unei fapte de discriminare.

S-a arătat că motivarea actului administrativ contestat s-a bazat pe faptul că înfiinţarea postului de expert local pentru rromi la nivelul primăriilor constituie o obligaţie legală şi nu o măsură lăsată la aprecierea acestora iar desfiinţarea postului nu poate surveni decât în „condiţii corelative celor ce au produs constituirea lor”.

Din actele care au stat la baza Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2008 de desfiinţare a postului de expert local pentru romi din cadrul Primăriei comunei O., astfel cum au fost analizate în Dosarul nr. 3706/87/2008 al Tribunalului Teleorman a rezultat că măsura respectivă a fost justificată de ineficienţa activităţii desfăşurate până în prezent şi efortul financiar pe care îl implică finanţarea unei asemenea structuri.

În Decizia nr. 1712 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a reţinut că această justificare nu corespunde cerinţelor de legalitate ce impun motivarea actului administrativ.

Instanţa de fond a constatat că din probele administrate în cauză nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte de discriminare pentru că măsura dispusă - desfiinţarea postului - nu apare ca una ce a avut în vedere etnia unor persoane, ci considerente tehnico-administrative, respectiv eficienţa practică a activităţii expertului şi efortul financiar necesar pentru susţinerea acestuia.

Deşi C.N.C.D. a reţinut caracterul discriminatoriu al măsurii pe baza interpretării per a contrario a dispoziţiilor H.G. nr. 430/2001, în aprecierea instanţei de fond nu a fost dovedit efectul nejustificat defavorizant (în sensul art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 134/2000) pe care măsura desfiinţării l-ar fi avut.

De altfel, s-a reţinut că potrivit susţinerilor reclamantului, hotărârea C.L. de desfiinţare a postului respectiv nu a fost pusă în executare, raportul de muncă al expertului local nesuferind vreo modificare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând cauza în fond, să fie respinsă acţiunea.

În motivele de recurs se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Referitor la susţinerile instanţei că măsura dispusă de autoritate nu a avut în vedere etnia unor persoane ci considerente tehnico-administrative, se arată că pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1), deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior.

Eficienţa practică a activităţii expertului local vizează conduita profesională aparent neadecvată şi reprehensibilă a titularului postului de expert local pentru romi în exercitarea atribuţiilor specifice şi nu soarta postului în sine, aspect care nicidecum nu justifică obiectiv desfiinţarea postului.

Efortul financiar necesar pentru susţinerea postului în cauză nu prezintă relevanţă sub aspectul noţiunii de justificare obiectivă în accepţiunea „legiuitorului antidiscriminare”, iar reclamanţii nu au dovedit în nici un fel implicaţiile financiare nemotivat de ridicate ca şi în cazul ineficienţei practice a activităţii expertului local.

Conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, „Persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa discriminării directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare”, iar intimaţii nu au oferit justificări obiective şi rezonabile (neîndoielnice şi apodictice) în relaţie cu un scop legitim şi cu efectele generate care să răstoarne supoziţia de discriminare.

În privinţa susţinerilor instanţei de fond referitoare la nedovedirea efectului nejustificat de favorizant (în sensul art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 pe care măsura desfiinţării l-ar fi avut în motivele de recurs se arată că, aşa cum se desprinde din interpretarea dispoziţiilor Cap. VIII, pct. 4 din H.G. nr. 430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor, modificată şi completată prin H.G. nr. 522/2006 rezultă dezideratul apriat şi nealterat al legiuitorului în sensul înfiinţării şi angajării la nivelul primăriilor unui expert local pentru romi în vederea aplicării acestei strategii.

Cum legislaţia prevede în mod imperativ obligaţia primăriilor de a înfiinţa astfel de structuri se poate identifica, pe de o parte, dreptul comunităţii rome locale de a beneficia de implementarea programului guvernamental în cauză, implicit prin reprezentarea acestora în cadrul autorităţii publice locale, iar pe de altă parte, dreptul subiectiv la muncă al titularului de post.

În măsura în care se înlătură recunoaşterea şi exercitarea acestor drepturi, efectul defavorizat trebuie privit implicit prin analogie cu alte comunităţi de romi care în situaţii similare pot profita deplin şi eficient de respectivul program implementat la nivel local prin mijlocirea expertului local.

În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond potrivit cărora hotărârea C.L. de desfiinţare a postului respectiv nu a fost a fost pusă în executare în motivele de recurs se apreciază că acestea sunt lipsite de substanţă, esenţialitate şi coerenţă în contextul cadru al pricinii.

Până la data pronunţării Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D. nu au fost utilizate dovezi care să ateste activarea postului în cauză sau menţinerea aceluiaşi raport de muncă al petentului, iar faptul că măsura nu ar fi fost pusă în executare este lipsită de relevanţă, iar înscrisul cu nr. 3988 din 10 august 2009 este datat ulterior adoptării actului contestat şi nu probează existenţa şi ocuparea efectivă a postului de expert local.

Cu toate că nu a considerat important pentru că instanţa de fond a respins susţinerile reclamantului ce vizau aspecte de ordin procedural, totuşi s-a apreciat că este eronată reţinerea instanţei de fond cu privire la natura juridică a procedurii reglementate de O.G. nr. 137/2000, republicată ca fiind pur administrativă întrucât aceasta este una administrativ-jurisdicţională iar principiile acesteia au fost respectate.

Intimaţii au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile faţă de susţinerile instanţei de fond că măsura dispusă de autoritate nu a avut în vedere etnica unor persoane, ci considerente tehnico-administrative se constată că sunt nefondate.

Este adevărat că pentru a ne situa în domeniul de aplicare a art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cauză, măsura dispusă prin Hotărârea C.L. nr. 21/2008 de desfiinţare a postului de expert local pentru romi din cadrul Primăriei comunei O. nu a avut în vedere o discriminare pe motive etnice, ci ea a fost dispusă datorită ineficienţei activităţii desfăşurate şi efortul financiar depus care nu a avut rezultatele scontate.

Asemenea considerente ar putea fi determinante în adoptarea hotărârii având în vedere prevederile H.G. nr. 522/2006 prin care a fost modificată şi completată H.G. nr. 430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor.

Astfel, conform pct. 4 - Experţii locali pentru romi sunt responsabili pentru organizarea, planificarea, coordonarea şi desfăşurarea pe plan local a activităţilor pentru îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor cuprinse în planul general de măsuri, iar experţii locali sunt angajaţi în cadrul primăriilor, iar plata acestora se face din surse locale.

Tot în acelaşi context, sunt nefondate şi criticile referitoare la susţinerea instanţei de fond legate de justificarea măsurii de eficienţă practică a activităţii expertului local şi efortul financiar necesar pentru susţinerea acestuia.

În condiţiile în care C.L. este cel care asigură sursele pentru plata activităţii expertului se poate analiza atât eficienţa practică a activităţii postului cât şi efortul financiar, iar acestea pot constitui o justificare rezonabilă a măsurii de desfiinţare a postului de expert local pentru romi şi nu poate constitui discriminare.

Nu pot fi invocate, în sprijinul soluţiei adoptate de C.N.C.D. prin hotărârea contestată în prezenta cauză, hotărârile judecătoreşti pronunţate în legătură cu acţiunea în anulare H.C.L. nr. 21/2008 deoarece în cadrul acelui litigiu a fost analizată legalitatea măsurii şi s-a dispus anularea hotărârii prin care s-a desfiinţat postul de expert local pentru romi deoarece hotărârea C.L. a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 215/2001 şi pentru insuficientă motivare.

Chiar în considerentele deciziei s-a precizat că instanţa nu a putut analiza oportunitatea desfiinţării postului pentru că hotărârea atacată a fost insuficient motivată.

Sunt fondate şi criticile aduse hotărârii instanţei de fond prin care s-a susţinut că măsura discriminatorie ar fi lipsită de efecte, întrucât în realitate nu a fost pusă în executare raportul de muncă al expertului local nesuferind vreo modificare.

Deşi recurentul invocă faptul că adresele depuse sunt fără relevanţă în cauză, pentru că sunt ulterioare emiterii deciziei C.N.C.D. contestate, aceasta fiind emisă la 2 iulie 2009 iar adresele sunt din 31 iulie 2009 şi 10 august 2009, se constată că în considerentele Hotărârii nr. 465 din 2 septembrie 2009 emisă de C.N.C.D. şi care a avut ca obiect eliminarea romilor din administraţia locală a judeţului Teleorman s-au făcut referiri la Raportul întocmit în munca investigaţiei cauzei în zilele de 28/29 mai 2009 în mai multe localităţi între care şi la Primăria comunei O. şi din acesta rezultă că la acea dată, deşi exista hotărârea C.L. de desfiinţare a postului de expert pentru romi, ea nu era pusă în executare.

Prin faptul că nu a fost pusă în executare niciodată măsura desfiinţării postului de expert local se dovedeşte că nu suntem în prezenţa unei discriminări în sensul O.U.G. nr. 137/2000 republicată pentru că nu se poate vorbi de discriminare dacă prevederea nu a produs efecte directe.

În privinţa celor susţinute extra recursus referitoare la natura juridică a procedurii reglementată de O.G. nr. 137/2000 republicată, instanţa supremă nu le va analiza pentru că aşa cum se recunoaşte în motivele de recurs, aspectele de natură procedurală nu s-au constituit în argumente ale instanţei de fond pentru pronunţarea soluţiei de anulare a actului contestat.

Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei civile nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 532/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs