ICCJ. Decizia nr. 5328/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5328/2012
Dosar nr. 4294/299/2011
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 1530 din 5 martie 2012, Curtea de Apel București, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepția prematurității precum și acțiunea formulată de reclamanta M.E. în contradictoriu cu pârâtul R.A.R.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că, la data de 21 aprilie 2010, R.A.R. a întocmit raportul de verificare, pentru autoturismul achiziționat de reclamantă la data de 7 aprilie 2010, prin care aceasta a fost îndrumată la S.F.A. din cadrul D.G.P.M.B.
În urma demersurilor efectuate de reclamantă la D.G.P.M.B. – S.F.A., i s-a comunicat, prin adresa nr. 84118/2010 faptul că pe data de 26 aprilie 2010 a fost efectuată o constatare tehnico ştiinţifică asupra autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că seria caroseriei prezintă modificări, la seria reală.
Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 mai 2010 întocmit de D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic, autoturismul prezintă modificări la nivelul seriei de şasiu, la nivelul caracterului 15 din serie respectiv cifra 8, modificarea constând în repoansonarea pe traseul cifrei originale a unei noi cifre.
Față de dispozițiile art. 21 din H.G. nr. 1391/2006, în opinia instanței de fond faptul că s-a identificat, prin raportul de cercetare tehnico-ştiinţifică, seria de şasiu nu reprezintă un element suficient pentru a fi încuviinţată acţiunea reclamantei, aceasta întrucât din mijloacele de proba administrate nu rezultă că datele prelevate de pe autovehicul corespund cu istoricul de fabricaţie al autovehiculului pentru care a fost atribuit numărul de identificare care trebuie repoansonat (aşadar, nu rezulta ca numărul menţionat in raportul de cercetare tehnico ştiinţifică aparţine autovehicului reclamantei, fiind atribuit respectivului autoturism de către fabricantul însuşi).
Aşa fiind, apreciază judecătorul fondului că se impune respingerea, ca nefondate, a capetelor de cerere având ca obiect repoansonarea numărului de identificare original şi, pe cale de consecinţa, a capătului privind eliberarea unei noi cărţi de identitate pentru autoturism.
Cu privire la capătul trei de cerere privind eliberarea certificatului de autenticitate, instant de fond a apreciat asupra netemeiniciei acestuia, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 13 din O.G. nr. 78/2000.
Astfel, faţă de dispoziţiile legale citate anterior privind certificarea autenticităţii, care, intre altele, reclamă condiţia atestării faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale şi/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate, care nu este îndeplinită în cauză, în condițiile în care potrivit cercetării tehnico-ştiinţifice menţionate anterior rezultă că autoturismul prezintă modificări la nivelul seriei de şasiu.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 1530 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel București, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta M.E. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspect:
Printr-o primă critică formulată recurenta susține că sentința recurată este nefondată în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere referitoare la obligarea intimatului la repansonarea pe autovehiculul proprietatea sa, a numărului de identificare original și eliberarea unei noi cărți de identitate, apreciind, în acest sens, că în mod greșit instanța de fond apreciază că seria de saşiu ce a fost identificată prin raportul de cercetare tehnico-științifică, nu reprezintă un element suficient pentru a fi admisă acțiunea întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă că datele prelevate de pe autovehicul corespund cu istoricul de fabricație al autovehiculului pentru care a fost atribuit numărul de identificare ce trebuie repansonat.
În acest sens, se arată că instanța de fond nu a ținut cont de cuprinsul cărții de identitate a autoturismului din care rezultă și alte date de identificare, în afara seriei de sașiu( stabilită prin Raportului de constatare tehnico - științifică din 4 mai 2010 întocmit de D.G.P.M.B.- Serviciul Criminalistic) cum ar fi, de exemplu, tipul motorului, seria acestuia, puterea de turație, capacitatea rezervorului etc.
Printr-o altă critică formulată, mai arată recurenta că deși autoturismul figurează furat din Cluj la data de 3 septembrie 2000 și din Ungaria din data de 02 septembrie 2000, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin adresa nr. 8570 din 30 august 2010 emisă de I.P.J. Cluj-S.I.C.-Biroul C.I.P. se menționează faptul că, dosarul de furt înregistrat la I.P.J.Cluj este clasat, deoarece s-a stabilit faptul că nu s-a comis nici o faptă de furt, ci a fost doar o înscenare a proprietarului iniţial pentru încasarea primelor de asigurare dar nici de faptul că autoturismul a fost înmatriculat pentru prima data în România la data de 21 decembrie 2000, iar de la data de 2005 proprietatea s-a transferat către mai mulți proprietari succesivi, numărul de înmatriculare rămânând același.
De asemenea, se susține și faptul că instanța de fond nu a observat faptul că în adresa nr. 8570 din 30 august 2010 se menționează faptul că se înaintează către intimat, în original, Cartea de identitate a vehiculului eliberată la data de 21 noiembrie 2000, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, și care în opinia sa, sunt cele prevăzute de art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobate prin H.G. nr. 1391/2006.
Susține recurenta că sentința este nefondată și în ceea ce privește respingerea capătului 3 de cerere din cererea de chemare în judecată, în sensul obligării intimatului la eliberarea certificatului de autenticitate pentru autoturismul proprietatea sa.
Astfel, se susține că, față de dispozițiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, după repoansonarea pe autoturism a seriei inițiale, în vederea înmatriculării autoturismului în circulație, este necesară emiterea de către intimat a certificatului de autenticitate.
În ceea ce privește apărarea intimatului în sensul că și în cazul în care ar repoansona seria originală pe autoturism tot nu ar putea emite certificatul de autentificare deoarece acesta apare ca fiind furat în Ungaria, mențiunea fiind înscrisă în baza de date comună spațiului European, consideră recurenta că trebuie să se țină cont de adresa organului de urmărire penală care a comunicat faptul că autoturismul nu a fost furat.
Faptul că autoritățile ungare nu au operat modificările necesare în baza de date și că autoritățile române nu au făcut nici un demers către autoritățile din Ungaria în acest sens, în opinia recurentei, nu poate constitui un motiv temeinic pentru privarea de folosința unui bun proprietatea sa.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată a fost dedus judecăţii refuzul autorităţilor pârâte de a-i soluționa favorabil recurentei cererea de repoansonare pe şasiul autovehiculului a numărului, de eliberare a unei noi cărţi de identitate precum și eliberarea certificatului de autenticitate pentru autovehiculul menționat.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006,( în continuare Regulament) pentru a se putea dispune repoansonarea numărul de identificare original al unui vehicul este necesar ca pe lângă reconstituirea numărului de identificare original printr-o expertiză criminalistică( constatare tehnico-științifică), să se stabilească de către organele abilitate și proveniența legală a vehiculului.
Așadar, faptul că prin Raportului de constatare tehnico- științifică din 4 mai 2010 întocmit de D.G.P.M.B.- Serviciul Criminalistic, s-a constatat că seria iniţial a autovehiculului supus expertizei prezintă modificări la nivelul caracterului 15, iar seria de sașiu relevată în urma examinării, a condus doar la îndeplinirea uneia dintre condițiile impuse de art. 21 din Regulament, respectiv reconstituirea numărului de identificare original al vehiculului.
Totodată, faptul că, potrivit adresei nr. 364734/ JT din 25 august 2010 a I.P.J.Cluj,( înregistrată la R.A.R. sub nr. 8570/2010) dosarul de furt înregistrat la I.P.J.Cluj a fost clasat, deoarece în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că nu s-a comis nici o infracțiune de furt, ci proprietarul a încercat să însceneze furtul pentru încasarea unei prime de asigurare, nu echivalează cu stabilirea provenienței legale a respectivului autovehicul, în sensul art. 21 din Regulament, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, în condițiile în care respectivul autovehicul figura în baza de date a Interpol, ca fiind furat nu numai în România ci și din Ungaria începând cu data de 2 septembrie 2000, ceea ce echivalează cu neclarificarea situației juridice a respectivului autovehicul.
De asemenea, se impune a fi subliniat și faptul că, concluziile la care au ajuns autoritățile române în dosarul I.P.J. Cluj nu au nici o relevanță asupra activităților desfășurate de autoritățile Ungare în investigațiile judiciare menite a clarificarea situația juridica a autovehicului declarant furat pe teritoriul acestei țări începând cu data de 2 septembrie 2010.
Prin urmare, față de situația factuală rezultată din probele administrate în cauză, în mod corect instanța de fond, a apreciat că autoritatea pârâtă a refuzat în mod întemeiat, repoansonarea numărului de identificare original al vehiculului, proprietatea recurentei, în condițiile în care cererea recurentei nu îndeplinește cumulativ condițiile impuse de art. 21 din Regulament, în sensul că deși numărul original al vehiculului a fost reconstituit printr-o constatate tehnico-științifică, atâta vreme cât nu s-a stabilit proveniența legală a vehiculului, care potrivit datelor furnizate de E.U.C.A.R.I.S., figurează încă, furat în Ungaria, nu este nejustificat refuzul autorității intimate de a proceda la repoansonarea numărului de identificare original al vehicolului, proprietatea recurentei.
Conform dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România, aprobată prin Legea nr. 230/2003, certificarea autenticităţii unui vehicul constă, după caz în atestarea de către R.A.R. sau de către reprezentanţii autorizaţi ai acesteia a faptului că vehiculul respectiv şi principalele sale elemente de identificare sunt originale şi/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate, precum şi a faptului că documentele de provenienţă a vehiculului, eliberate de autorităţile competente străine, sunt autentice. La certificarea autenticităţii se atestă şi faptul că vehiculul nu este reclamat ca fiind furat din ţară sau din străinătate, potrivit bazelor de date la care R.A.R. are acces.
Eliberarea unui certificat de autenticitate pentru autoturis,m încălca dispoziţiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 78/2000, în condițiile în care s-a constatat că principalele elemente de identificare au fost modificate, respectiv numărul de identificare original a fost modificat neautorizat prin repoansonarea unuia dintre caracterele acestuia, diferit faţă de cele poansonate iniţial, iar în urma verificării în baza de date E.U.C.A.R.I.S., a rezultat că autoturismul a fost furat în Ungaria.
Conform dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de către R.A.R. datorită alterării sau lipsei numerelor de identificare a acestora, aşa cum au fost cele prevăzute de către constructor, nu pot obţine eliberarea cărţii de identitate şi nici a certificatului de autenticitate.
Așadar, și critica formulată de recurentă pe acest aspect este de asemenea nefondată, întrucât refuzul intimatului R.A.R. este justificat faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 78/2000, care interzic eliberarea cărţii de identitate pentru un autovehicul a cărui identitate nu poate fi stabilită şi care prezintă modificări neautorizate ale numărului de identificare.
Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că nefiind stabilită identitatea reală a autoturismului, instanţa de fond a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru eliberarea cărţii de identitate şi a certificatului de autenticitate pentru autoturismul cumpărat de recurentă, intimatul R.A.R. refuzând în mod justificat eliberarea cărţii de identitate pentru acest autoturism şi că în speţă nu există un refuz nejustificat al intimatului de a soluţiona favorabil cererea reclamantei.
Este neîntemeiată și susținerea recurentei în sensul că prin adresa nr. 364734/2010, I.P.J. Cluj ar fi dispus luarea de către R.A.R. a măsurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) din Regulament în condițiile în care măsurile dispuse de respectivele organe judiciare vizau documentele eliberate pentru autoturismele cu serie falsificată și nu la eliberarea unor noi documente, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.
Totodată, și susţinerile din recurs privind prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare cumpărare, invocate prin prisma faptului că autoturismul a fost înmatriculat în România încă din anul 2000, sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între recurent şi regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.E., împotriva sentinței civile nr. 1530 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel București, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5339/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 5314/2012. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
