ICCJ. Decizia nr. 5340/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5340/2012
Dosar nr. 2180/54/2011
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 872 din 26 septembrie 2012 a Consiliului de Administrație din localitatea Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamanţii Ş.C. şi Ş.S. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele C.C.S.D. – D.D.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa nr. 318 din 16 iunie 2010 a Consiliului de Administrație din localitatea Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de sesizare a Tribunalului judetean Dolj cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 10466/2005 a Primarului Municipiului Craiova
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Ş.C. şi Ş.S., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor – C.C.S.D.
A fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită reclamanţilor decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în loc. C. jud., D., conform Dispoziţiei nr. 10466/2005 a Primarului Municipiului Craiova.
S-a respins acţiunea faţă de A.N.R.P. şi capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii.
S-a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 2403 din 28 aprilie 2011 prin care s-a respins recursul.
Prezentul demers judiciar al reclamanţilor vizează refuzul instituţiei publice obligate prin sentinţa menţionată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de instanţă.
Prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 sunt stabilite reguli derogatorii de la dispoziţiile de drept comun în ceea ce priveşte executarea silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, în considerarea faptului că autorităţile sau instituţiile publice, reprezentând statul în raporturile cu particularii, trebuie să se conformeze în termen util hotărârilor judecătoreşti pronunţate pentru corijarea propriilor erori în exercitarea puterii publice.
Se instituie astfel o sancţiune pecuniară în sarcina conducătorului autorităţii publice, sancţiune care, în condiţiile alin. (3) din art. 24 din lege, poate căpăta conotaţii penale.
Însă, aşa cum se desprinde din economia textelor menţionate, simpla neexecutare a hotărârii judecătoreşti nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie şi nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecinţa directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorităţii publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligaţia stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci şi de împrejurările concrete ale speţei.
Culpa conducătorului autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti este ceea ce justifică aplicarea sancţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, căci orice sancţiune trebuie să se întemeieze pe vinovăţie în oricare din formele sale.
În acest sens este jurisprudenţa recentă a Curţii de la Strasbourg care a nuanţat obligaţia statului de punere în executare în orice condiţii a unei hotărâri judecătoreşti.
În cauza F. C. a României, Curtea a arătat că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri indiferent care ar fi circumstanţele. Atunci când autorităţilor sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu fac acest lucru, respectiva inerţie angajează răspunderea statului în sfera de aplicare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
În speţă, s-a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare”.
Ulterior, prin Legea nr. 117/2012, durata suspendării emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri a fost prorogată până la data de 15 mai 2013.
Având în vedere perioada prezentului litigiu, care se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire, precum si faptul ca in aprecierea atitudinii de pasivitate a paraţilor este cuprinsa inclusiv perioada de judecata in prezenta cauza, Curtea a arătat că nu poate fi reţinută culpa pârâţilor în neexecutarea hotărârii irevocabile.
Din acest punct de vedere, având în vedere finalitatea sancţiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită solicitarea reclamanţilor din ultima precizare a acţiunii, în sensul amendării pârâţilor cu amendă în cuantum de 29% din salariul minim brut pe economie pentru perioada 01 mai 2011 - 15 martie 2012, fiind evident că, în condiţiile intervenţiei impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire, o astfel de sancţiune, aplicabilă pe zi de întârziere, nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Ş.C. şi Ş.S. considerând-o netemeinică.
În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond:
- instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nu se poate efectua un control judiciar.
S-a arătat că instanţa a dispus respingerea acţiunii în sensul nesancţionării Preşedintelui C.C.S.D. pe considerentele că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire şi că perioada litigiului se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii C.C.S.D.
Pentru instanţa de fond nu a avut nicio relevanţă juridică pasivitatea C.C. pentru stabilirea despăgubirilor manifestată timp de peste 1 an de zile, respectiv de la data de 28 mai 2011 dată de la care trebuia să fie deja executată hotărârea judecătorească irevocabilă, până la 15 martie 2012 când O.U.G. nr. 4/2012 a fost publicată în M. Of.
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a O.U.G. nr. 4/2012.
Instanţa a interpretat, în mod greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în sensul că, prin acest act normativ s-ar fi suspendat şi procedura de executare silită, specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu suspendarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate până la data de 15 martie 2012, respectiv a procedurii de executare silită, specială, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 554/2004.
În opinia recurenţilor, pentru că timp de 1 an nu a fost pusă în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, instanţa ar fi trebuit să sancţioneze pe Preşedintele C.C.S.D. – D.D. cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere, respectiv, pentru fiecare zi cu care s-a întârziat executarea hotărârii, până la data de 15 martie 2012.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Intimata C.C.S.D. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat instanţei de fond amendarea Preşedintelui C.C. cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în localitatea Craiova, judetul Dolj.
Această solicitare a fost determinată de neexecutarea Sentinţei nr. 318 din 18 iunie 2010 pronunţată de C.A.a loc.Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2403 din 28 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casatie si Justitie. - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin această sentinţă, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în localitatea Craiova, judetul Dolj, fără a fi stabilit un termen pentru executare.
În aceste condiţii, în raport de rămânerea irevocabilă a sentinţei şi de expirarea termenului de 30 de zile pentru executare, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28 mai 2011 dar din probele depuse la dosar rezultă că nici la data introducerii acţiunii la instanţa de fond şi nici ulterior hotărârii nu a fost executată.
Instanţa de fost a intrat în cercetarea fondului, astfel că nu sunt fondate aceste critici din recurs, având în vedere că a făcut referiri la obligaţia de executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi la culpa conducătorului autorităţii publice care trebuie dovedită.
Însă, criticile din recurs ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 sunt fondate.
La 15 martie 3012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată, s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum ţi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 durata suspendării a fost prelungită până la 15 mai 2013.
Instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire deoarece nu a analizat atitudinea autorităţii publice pentru perioada cuprinsă între 28 mai 2011, când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile şi data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.
Din probele administrate în cauză rezultă că perioada de aproape 9 luni dovedeşte pasivitatea autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri având în vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).
Organizarea defectuoasă a activităţii autorităţii publice obligate la respectarea unei hotărâri judecătoreşti nu exonerează de răspunderea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 conducătorul autorităţii publice.
Mai mult, ignorarea de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin neexecutarea acesteia în termenul prevăzut de lege, aduce atingere chiar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Alta este situaţia perioadei ulterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 când toate procedurile administrate prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost suspendate prin lege şi nu mai poate fi analizată culpa autorităţii publice în neexecutare.
De altfel, chiar recurenţii au solicitat aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/ 2004 numai până la 15 martie 2012.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că va fi admisă, în parte, acţiunea reclamanţilor şi se va dispune amendarea Preşedintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 şi până la 15 martie 2012.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor se constată că în faţa instanţei de fond nu s-au depus probe în acest sens, iar în motivele de recurs nu au fost formulate critici sub aspectul respingerii acestui capăt de cerere.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, şi acest capăt de cerere este nefondat pentru că nu s-a făcut dovada efectuării acestora de către reclamanţi.
Urmează a fi respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii Ş.C. şi Ş.S. împotriva Sentinţei civile nr. 872/2012 din 26 septembrie 2012 a C.A. a loc.C. - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamanţilor Ş.C. şi Ş.S.
Dispune amendarea Preşedintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 şi până la 15 martie 2012.
Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5343/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5084/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
