ICCJ. Decizia nr. 5353/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5353/2012
Dosar nr. 493/33/2012
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul C.A.din municipiul Cluj, reclamanta U.A.T. – Municipiul Cluj-Napoca a formulat cerere de suspendare împotriva pârâţilor A.M.P.O.R.
– M.D.R.T. şi D.C.V.U.F.C., solicitând suspendarea executării punctelor 9-16 din "Notele de constatare" emise de către pârâţi cu nr. 13716 din 22 februarie 2012, 13721 din 22 februarie 2012, 13714 din 22 februarie 2012 cu privire la codurile S.M.I.S 19602- contract finanţare cu nr. 978/15.102.010, 19603- 981 din 15 octombrie 2010 si 19604- 980 din 15 octombrie 2010, referitoare la aplicarea corecţiei financiare de 5% asupra contractelor de servicii de proiectare tehnică şi consultanţă în vederea obţinerii de finanţare europeană aferente celor 3 proiecte ce au obţinut finanţarea.
În motivarea cererii, reclamanta a făcut o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a prezentat motivele pe care le-a invocat în cadrul contestaţiei formulate în temeiul art. 47 din O.U.G. 66/2011, motive care sunt atât de formă, cât şi de fond, apoi a formulat argumente în susţinerea cererii de suspendare. Astfel, a considerat că, în raport de dispoziţiile art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare este admisibilă, în speţă fiind îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de textele legale invocate, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Prin întâmpinare, pârâtul M.D.R.T. a apreciat acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 352/2012 din 08 mai 2012, Curtea de Apel a municipiului Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii A.M.P.O.R. – M.D.R.T. şi D.C.V.U.F.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, în urma verificărilor efectuate de pârât la beneficiarul Municipiul Cluj-Napoca, în urma înregistrării unor sesizări suspiciuni de nereguli la autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sub nr. VT-80058 din 27 octombrie 2011, VT-80286 din 27 octombrie 2011 şi VT-80304 din 27 octombrie 2011, s-au emis trei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, fiind stabilite în sarcina reclamantului creanţe bugetare în cuantum de 48.103,48 lei, 64.983,53 lei, respectiv 64.927,06 lei Reclamantul a solicitat suspendarea executării punctelor 9 si 16 din notele de constatare menţionate, prezentând argumente referitoare la aparenta nelegalitate a acestora, precum şi cu privire la paguba iminentă ce s-ar produce dacă suspendarea nu ar fi dispusă, prin aceea că bugetul local ar fi lipsit de sume de bani considerabile, iar în ipoteza admiterii contestaţiei, acestea ar fi recuperate în mod greoi.
Curtea a analizat succesiv cele câteva argumente prezentate în susţinerea suspiciunii de nelegalitate a actelor în litigiu, constatând că, într-adevăr, demersul judiciar iniţiat în combaterea actelor considerate ca fiind nelegale nu apare a fi unul formal sau neargumentat, însă a reţinut că nu poate fi identificată vreo împrejurare de fapt sau de drept dintre cele invocate de reclamant care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în concret, reclamantul nu a adus elemente prin care să probeze cealaltă condiţie care se cere a fi îndeplinită cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul prejudiciu material care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă s-ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public .
Susţinerea reclamantului potrivit căreia prin executarea actelor s-ar păgubi bugetul local cu sume de bani considerabile nu este suficientă pentru a demonstra existenţa acestei condiţii, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecinţă a executării, iar nu însăşi executarea actului administrativ atacat. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea, în cazul de faţă, într-o împrejurare determinată de executare, iar nu în suma de bani ce constituie efectiv creanţa stabilită în sarcina reclamantului. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta U.A.T. – Mun. C.N. a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, recurenta expune istoricul cauzei şi critică soluţia primei instanţe, susţinând, în esenţă, că, în speţă, condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente sunt îndeplinite cumulativ.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv invocat din oficiu la termenul de astăzi, Înalta Curte reţine că acesta este întemeiat, raportat şi la prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării efectelor Notelor de constatare nr. CA/13716 din 22 februarie 2012, nr. CA/13721 din 22 februarie 2012 şi nr. CA/13714 din 22 februarie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei creanţe bugetare în cuantum de 48.103,48 lei, 64.983,53 lei şi respectiv, 64.927,06 lei, reprezentând 5% din valoarea contractelor de servicii aferente celor trei proiecte care au obţinut finanţare europeană.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O G nr. 92/2003 privind C. Fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C.proc.fisc.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/ 2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, în jurisprudenţa Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect suspendarea notelor de constatare a neregulilor vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Faţă de modalitatea de soluţionare a recursului de faţă nu se mai impune, evident şi examinarea celorlalte critici prezentate de către recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în faţa instanţei competente, ca apărări de fond.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul mun.Cluj- secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.A.T. – Municipiul Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 352/2012 din 8 mai 2012 a C.A.a municipiului Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului municipiului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5350/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5361/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
