ICCJ. Decizia nr. 5423/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5423/2012
Dosar nr. 2858/1/2012
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 aprilie 2012, reclamantul V.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului să ia act de exprimarea opţiunii sale rectificate pentru un post de judecător exprimată după promovarea examenului de capacitate 2011.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în luna decembrie a anului 2011 promovând examenul de capacitate 2011.
A mai precizat reclamantul că la data de 9 ianuarie 2012, cu ocazia exercitării opţiunii la sediul INM, a optat pentru un post de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în aceeaşi zi, precum şi la 10 ianuarie 2012, exprimându-şi verbal, atât la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi telefonic, voinţa de a-şi schimba opţiunea, primind însă răspuns că acest lucru nu este posibil.
Cu toate acestea, la data de 17 ianuarie 2012, a constatat că pe ordinea de zi soluţionată la 16 ianuarie 2012 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, unul dintre colegii săi, respectiv Ilie Răzvan, procuror tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 ce a optat iniţial pentru un post de procuror şi-a schimbat ulterior opţiunea pentru un post de judecător în cadrul Judecătoriei Buftea.
Reclamantul a mai arătat că a formulat şi comunicat către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 17 ianuarie 2012 cererea de schimbare a opţiunii, optând pentru un post de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj sau Judecătoriei Constanţa, primind un răspuns semnat prin director, răspuns apreciat însă ca needificator.
Reclamantul a precizat că formulat plângere prealabilă, respinsă de către Consiliul Superior al Magistraturii ca inadmisibilă.
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2012, Înalta Curte a dispus citarea reclamantului cu menţinea de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi calea de atac exercitată.
Prin notele scrise depuse prin serviciul registratură la data de 13 decembrie 2012, V.D.G. a precizat că temeiul juridic al acţiunii sale îl constituie art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, iar că hotărârea atacată este din data de 1 martie 2012, nr. 32 din ordinea de zi, prin care Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca inadmisibilă cererea sa.
Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2012, a luat act de precizarea temeiului juridic al cererii şi a obiectului recursului formulat.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, recurentul a solicitat de asemenea respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii sale, apreciind că, în caz contrar, s-ar încălca dreptul de acces la o instanţă.
Pe fondul cauzei, reiterând situaţia de fapt, recurentul a concluzionat în sensul că la data de 17 ianuarie 2012, la care a trimis intimatului fax în sensul schimbării opţiunii, era încă în termenul legal de exprimare a opţiunii sale, având posibilitatea de revenire asupra opţiunii iniţiale.
A mai apreciat recurentul că intimatul a tratat în mod discriminatoriu situaţia sa fată de situaţia colegului său, R.I.
2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 modificată şi completată.
În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea cererii ca nefondate, deoarece opţiunea a fost modificată ulterior emiterii hotărârii nr. 14 din 16 ianuarie 2012 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerilor privind numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 5 august–13 decembrie 2011, în conformitate cu opţiunile exprimate la 9 ianuarie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii, urmează a fi respinsă în raport de precizarea obiectului ei şi anume aceea a unei cereri de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 modificată şi completată, îndreptată împotriva adresei din 25 ianuarie 2012.
Deşi, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a pronunţat asupra solicitării printr-o hotărâre aşa cum prevede art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, întrucât cererea priveşte cariera şi drepturile petentului procuror, recursul nu poate fi respins ca inadmisibil prin admiterea excepţiei invocate.
2. Pe fondul cererii de recurs, se apreciază că motivele de recurs sunt nefondate
În mod corect s-a respins cererea recurentului de modificare a opţiunii după promovarea examenului de capacitate din 2011.
Cererea a fost formulată după data de 16 ianuarie 2012, când Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat hotărârea nr. 14 prin care s-au înaintat Preşedintelui României propunerile privind numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au promovat examenul de capacitate organizat în anul 2011.
Domnul I.R., despre care face referire recurentul, potrivit actelor de la dosar, a formulat cererea de modificare a opţiunii în data de 12 ianuarie 2012, anterior hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14 din 16 ianuarie 2012, astfel încât solicitarea a putut să fie analizată şi rezolvată pozitiv.
Susţinerea potrivit căreia I.R. a formulat cererea de schimbare a opţiunii în afara termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 38 alin. (1) din Regulamentul de promovare a judecătorilor şi procurorilor, nu reprezintă un argument în favoarea admiterii recursului şi implicit a cererii acestuia, deoarece nu modifică situaţia concretă a recurentului care şi-a depus cererea ulterior adoptării hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14/2012.
3. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 modificată şi completată, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.D.G. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 14 din 16 ianuarie 2012, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5414/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 547/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
---|