ICCJ. Decizia nr. 5444/2012. Contencios

Comentarii

0

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5444/2012

Dosar nr. 1042/54/2009

Şedinţa publică de la 19 decembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta T.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Notarilor Publici Craiova, Uniunea Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei să se constate că perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007 constituie pentru aceasta vechime în muncă juridică - specialitatea notar public.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata de daune materiale, evaluate la totalitatea veniturilor brute medii lunare realizate de notarii publici din Municipiul Craiova în perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007, actualizate pe fiecare lună până la plata efectivă a sumei respective.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a efectuat perioada de stagiu ca notar în Municipiul Craiova, susţinând examenul de notar public organizat pentru notarii stagiari în sesiunea 28 - 29 iunie 2004.

A mai arătat că la data de 01 septembrie 2004 au fost validate rezultatele acestui examen, iar la data de 02 septembrie 2004 a formulat cerere de numire ca notar public în circumscripţia Judecătoriei Craiova, Localitatea Craiova, cerere adresată Ministerului Justiţiei şi depusă la Camera Notarilor Publici Craiova, care urma să o înainteze Ministrului Justiţiei, prin intermediul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Camera Notarilor Publici Craiova refuzând însă să-i înainteze cererea.

În acest context, la data de 01 noiembrie 2004, s-a adresat instanţei de contencios administrativ, respectiv Curţii de Apel Craiova, solicitând obligarea pârâţilor la îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de Legea nr. 36/1995 şi de Regulamentul de aplicare a acesteia pentru a fi numită notar public în Municipiul Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 108/2006 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâţii au fost obligaţi la îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege pentru numirea reclamantei ca notar public în Craiova.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că acţiunea este nefondată şi a solicitat respingerea acesteia.

La data de 03 aprilie 2008 au formulat întâmpinare pârâtele Camera Notarilor Publici Craiova şi Uniunea Notarilor Publici din România, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În apărare, pârâtele au susţinut că, pentru a putea beneficia de vechimea în funcţia de notar public pe perioada solicitată, reclamanta avea posibilitatea ca până la pronunţarea instanţei, cu privire la cererea acesteia de numire ca notar public în localitatea Craiova, să opteze pentru unul din cele 11 locuri de notari publici, care erau vacante la acea dată, conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1662 din 23 iunie 2004.

Prin sentinţa nr. 135 din 2 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 516/54/2008 acţiunea formulată a fost respinsă reţinându-se, în esenţă, că prin Ordinul nr. 640/C/05.03.2007, emis de Ministrul Justiţiei, reclamanta T.M.M. a fost numită notar public cu sediul biroului notarial în circumscripţia Judecătoriei Craiova, localitatea Craiova, reclamanta începându-şi activitatea ca notar public la data de 2 mai 2007.

S-a mai reţinut că prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat să se constate că perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007 constituie vechime în muncă juridică - specialitatea notar public, însă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în această perioadă reclamanta nu a exercitat funcţia de notar public.

Astfel, la data de 03 septembrie 2004, prin Hotărârea nr. 121 - Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a validat rezultatele examenului de notar public pentru notarii stagiari, organizat în zilele de 28-29 iulie 2994, prevăzute în anexa Hotărârii, la acest concurs reclamanta fiind declarată admisă.

Prin adresa nr. 1189 din 07 septembrie 2004 a Preşedintelui Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, înaintată Camerei Notarilor Publici s-a prevăzut ca până la data de 17 septembrie 2004 să fie trimise cererile de numire în funcţie ale candidaţilor declaraţi admişi, adresate Ministrului Justiţiei şi s-a mai precizat totodată că localităţile ce vor fi menţionate în cererile de numire să fie numai cele unde sunt locuri vacante, prevăzute în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1662 din 23 iunie 2004.

În anexa Ordinului M.J, pentru anul 2004, s-a stabilit un număr de 11 locuri vacante pentru notarii stagiari care urmau să fie admişi la examenul de definitivat, potrivit art. 12 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului candidaţii care au obţinut medii de promovare având posibilitatea de a opta, în ordinea mediilor, pentru locurile vacante existente la nivelul camerei notarilor publici.

Reclamanta, care obţinuse media de promovare, nu a optat pentru niciunul din posturile vacante la acea dată, la nivelul Camerei Notarilor Publici, optând însă, pentru un post care la acea dată nu fusese declarat vacant, în localitatea Craiova.

A mai apreciat instanţa că numirea ulterioară a reclamantei ca notar public, cu sediul în localitatea Craiova, prin ordin emis în baza hotărârii judecătoreşti, nu o îndreptăţeşte pe aceasta să solicite a se constata că perioada în care nu a exercitat profesia de notar public constituie vechime în muncă juridică - specialitatea notar public, în condiţiile în care aceasta a avut posibilitatea să opteze pentru unul dintre cele 11 posturi care erau vacante la data promovării concursului.

A fost respinsă şi cererea privind plata de despăgubiri materiale, apreciindu-se că aceasta are un caracter accesoriu în raport cu cererea principală, respectiv aceea de recunoaştere a vechimii în specialitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, în cuprinsul căruia a arătat că instanţa, deşi a încuviinţat proba cu înscrisuri, respectiv emiterea unei adrese către Camera Notarilor Publici Craiova, pentru a se comunica venitul mediu brut lunar realizat de notarii publici din Craiova, pe perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, conform încheierii din data de 7 aprilie 2008, ulterior, la data de 26 mai 2008, instanţa a respins aceeaşi probă considerând-o neutilă cauzei; că instanţa a apreciat greşit că perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007 nu reprezintă vechime în muncă; că, faţă de hotărârea irevocabilă invocată nu avea obligaţia să opteze pentru vreunul din posturile vacante prevăzute în Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1662/C/2004.

Prin decizia nr. 1009 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat a fost admis. Înalta Curte a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe, urmând ca, în fond după casare, Curtea de Apel să aprecieze ce criteriu este optim pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor: veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2005 sau media lunară a veniturilor realizate de reclamantă de la data de 1 mai 2007 de când funcţionează, la zi sau veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2005, notari care să aibă însă aceeaşi vechime ca notar ca şi reclamanta. De asemenea, să aprecieze şi să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize de specialitate pentru valorificarea corectă a datelor care vor fi puse la dispoziţia instanţei de către Camera Notarilor Publici Craiova.

2. Hotărârea pronunţată în fond după casare

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la termenul din 4 iunie 2010, instanţa punând în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiza contabilă judiciară prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor pe care reclamanta le-ar putea dobândi, avându-se în vedere chestiunile obligatorii asupra necesităţii administrării probatoriului, stabilite prin decizia de casare.

Prin Sentinţa nr. 507/2011 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă, în parte, acţiunea formulată, instanţa dispunând obligarea pârâţilor să plătească reclamantei daune materiale în cuantum de 246.279 RON, actualizate până la data plăţii efective. A fost respins capătul de cerere în constatarea dobândirii vechimii în muncă şi în specialitate juridică - notar public, pentru perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007. Au fost de asemenea obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1712,30 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru şi timbru judiciar, onorariu expert.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâţii Camera Notarilor Publici şi Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, precum şi Ministerul Justiţiei, în cadrul litigiului în contencios administrativ anterior, au fost obligaţi să solicite actualizarea numărului de posturi şi respectiv să actualizeze numărul birourilor de notar public, în conformitate cu opţiunea realizată de către reclamantă.

S-a apreciat că hotărârile judecătoreşti pronunţate stabilesc premisele de exerciţiu ale acţiunii în repararea prejudiciului; astfel, s-a reţinut, în considerentele sentinţei nr. 108/2006 se indică faptul că reclamanta a promovat examenul de notar public definitiv, optând, după validarea concursului, pentru un post de notar public în circumscripţia Judecătoriei Craiova (formulând două cereri în acest sens), post ce era, în fapt, vacant începând cu luna aprilie 2004, fără a fi oglindit în OMJ 1662/C din 23 iunie 2004.

Astfel, s-a constatat existenţa unui refuz de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept, sau la un interes legitim, calificare, ce în viziunea instanţei de rejudecare a impus două consecinţe, ca efect al puterii lucrului judecat, în ceea ce priveşte îndeplinirea premiselor acţiunii în răspundere şi anume, existenţa interesului legitim privat al reclamantei şi, respectiv, imposibilitatea reiterării unor apărări de fond.

În raport cu apărările pârâţilor invocate prin întâmpinările depuse la Dosarul 5146/54/2008 s-a reţinut că nu numai obligaţiile constituite prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile intră în lucru judecat ci şi considerentele ce poartă asupra adevărului judiciar, respectiv asupra modului de interpretare şi aplicare a normei juridice (considerentele în drept), analizate prin prisma concordanţei cu dispozitivul.

Apreciind că există imperativul respectării efectelor prezumţiei lucrului judecat, instanţa a constatat că hotărârea judecătorească analizată prin prisma efectelor lucrului judecat, fixează şi condiţiile de fond ale răspunderii pentru prejudiciul cauzat, ce circumstanţiază controlul judiciar în cauză, stabilind caracterul de refuz nejustificat de soluţionare a cererii din 02 septembrie 2004, existenţa faptei licite, precum şi momentului ce declanşează prejudiciul suferit.

Astfel, ca efect al hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau, fiind emis OMJ nr. 640/C/05.03.2007, privind numirea reclamantei în funcţia de notar public, cu sediul în circumscripţia Judecătoriei Craiova, aceasta începând exerciţiul profesiei din luna mai a anului 2007, astfel că instanţa urmează să constate întinderea consecinţelor refuzului nejustificat, pe perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007.

Reţinând considerentele deciziei de casare, precum şi concluziile raportului de expertiză judiciară, instanţa a constatat aplicabilitatea criteriului mediei lunare a veniturilor nete realizate de către reclamantă.

S-a reţinut că acest criteriu este contestat de către reclamantă, care susţine că acesta excede îndrumărilor date de instanţa supremă, intrate sub puterea lucrului judecat, apreciindu-se că o atare susţinere, în condiţiile în care obiectivele raportului de expertiză au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din 02 iulie 2010, tinde să repună în discuţie elementele de probatoriu deja încuviinţate.

Sub acest aspect s-a mai reţinut că instanţa de recurs, în considerentele deciziei de casare indică criteriile optime pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, fiind înscrisă, printre alte criterii, şi media veniturilor medii lunare realizată de către reclamantă în perioada 01 mai 2007 - la zi, fără a se realiza o distincţie asupra veniturilor nete, sau a celor brute, astfel că instanţa de recurs a dat îndrumări obligatorii, potrivit art. 315 C. proc. civ., asupra necesităţii administrării dovezii, precum şi asupra calificării cererii de chemare în judecată; ca atare, s-a apreciat, precizarea unor criterii posibile de determinare a prejudiciului material nu prezintă un caracter restrictiv.

Pe de altă parte, a mai apreciat instanţa, criteriului optim de stabilire a despăgubirilor datorate pentru neexercitarea profesiei de notar public, ca urmare a culpei pârâţilor, nu poate fi decât unul bazat pe incidenţa caracterului liberal al profesiei, situaţie în care nu pot fi reţinute elementele de apreciere a criteriului veniturilor brute medii lunare realizate de către notarii publici, din mun. Craiova, invocate de către reclamantă, avându-se în vedere tocmai aplicarea unui regim de remunerare special şi individual.

Instanţa de rejudecare a reţinut caracterul neîntemeiat al capătului de cerere având ca obiect constatarea dobândirii vechimii în muncă şi în specialitate juridică - notar public, pentru perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007, în condiţiile în care dispoziţiile aplicabile recunosc beneficiul dobândirii vechimii în muncă, precum şi în specialitate juridică, în raport de activitatea efectiv prestată ca notar public.

3. Recursurile exercitate împotriva hotărârii Curţii de apel

Toate părţile au formulat recurs împotriva sentinţei menţionate.

3.1 Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa, fără a încadra în drept criticile formulate.

În esenţă, recurenta - reclamantă a arătat şi argumentat pe larg că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, deoarece: instanţa de rejudecare a refuzat să-i acorde vechimea în muncă juridică - specialitatea notar public, deşi aceasta era o chestiune de drept dezlegată prin decizia de casare; la acordarea despăgubirilor civile, instanţa de rejudecare a stabilit un criteriu diferit de cele menţionate în decizia de casare cu trimitere, în care erau indicate numai veniturile brute, iar nu cele nete; nu s-au avut în vedere veniturile realizate până la data pronunţării sentinţei; a fost scăzut greşit impozitul de 16% din venitul net realizat; actualizarea despăgubirilor trebuia dispusă începând cu data de 30 noiembrie 2010 (data stabilirii cuantumului prin expertiză); instanţa nu a optat pentru niciunul dintre criteriile raportate la veniturile brute, menţionate în decizia de casare; instanţa de fond putea să aibă în vedere, în subsidiar, criteriul privind veniturile brute ale notarilor publici care şi-au început şi desfăşurat activitatea în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, sau veniturile brute realizate de recurenta - reclamantă până la zi; instanţa nu şi-a motivat hotărârea în ceea ce priveşte alegerea criteriului optim şi a dispus efectuarea expertizei într-un mod discriminatoriu.

3.2. Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că această autoritate nu are o culpă în derularea procedurii de numire în profesia de notar public, în raport cu prevederile art. 15 din Legea nr. 36/1995 şi normele secundare cuprinse în Regulamentul de punere în aplicare a legii, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, cu modificările ulterioare.

A mai arătat că reclamanta a fost numită în funcţia de notar public în temeiul deciziei nr. 522/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia de contencios administrativ şi fiscal, obţinând o reparaţie suficientă.

3.3. Recurenta - pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi 304¹ C. proc. civ., arătând, în esenţă, că, în speţă, acordarea despăgubirilor pune în discuţie echitatea, iar instanţa nu a făcut uz de puterea sa suverană de a aprecia cuantumul despăgubirii acordate reclamantei, nu a analizat manifestarea de voinţă prin prisma scopului său moral şi nu a cenzurat concluziile expertizei, acordând o despăgubire mult prea mare faţă de forma şi gravitatea pretinsei vătămări, de circumstanţele cauzei şi de contextul economic.

3.4. Camera Notarilor Publici Craiova a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei sau, în subsidiar, diminuarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri, arătând că, prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat exercitarea abuzivă a puterii discreţionare a autorităţii pârâte, dar a uzitat aceeaşi putere discreţionară de apreciere a puterii judecătoreşti, favorizând reclamanta, printr-o discriminare pozitivă.

A mai arătat că instanţa nu a avut în vedere eventualele venituri pe care le-ar fi obţinut reclamanta dacă şi-ar fi ocupat postul cuvenit conform mediei de la concurs şi împrejurarea că suma acordată ar fi putut consta în diferenţa pozitivă dintre media veniturilor produse la S. şi media veniturilor prezumat fi obţinute la Craiova.

În fine, a arătat că nu se poate demonstra caracterul cert al prejudiciului, iar reparaţia s-a realizat prin emiterea ordinului de numire a reclamantei în funcţia de notar public.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosar, precum şi prin datele scrise formulate, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursurilor pârâţilor, răspunzând criticilor formulate de aceştia.

Astfel, a arătat că prin deciziile nr. 522 din 26 ianuarie 2007 şi 2009 din 24 februarie 2009, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-au reţinut culpa tuturor pârâţilor şi dreptul său de a obţine despăgubiri, instanţa având doar de apreciat asupra criteriului optim pentru stabilirea cuantumului acestora.

A precizat că solicitările formulate în cadrul actualului litigiu sunt accesorii faţă de acţiunea principală, soluţionată irevocabil prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007, fiind întemeiate pe prevederile art. 52 din Constituţia României şi art. 1 şi 19 din Legea nr. 554/2004.

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a formulat note scrise prin care a arătat că garanţiile procesuale stabilite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la procesul echitabil sunt delimitate în materie civilă şi penală şi privesc exigenţele impuse desfăşurării procedurii de judecată - echitabilitatea şi termenul rezonabil, şi nu se poate reţine, sub acest aspect, ca fiind justificate obiectiv criticile recurentei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Cu privire la excepţia de netimbrare a recursului Ministerului Justiţiei

Verificând cu prioritate regularitatea exercitării recursurilor, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în această fază procesuală, potrivit art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul - pârât Ministerul Justiţiei nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, prevăzută în art. 20 alin. (1) - (2) din Legea nr. 146/1997, în cuantumul comunicat prin citaţie, conform art. 18 din aceeaşi lege.

În consecinţă, recursul Ministerului Justiţiei va fi anulat, ca netimbrat, aşa cum prevede art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

2. Cu privire la fondul cauzei

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de ceilalţi trei recurenţi şi a prevederilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai recursul reclamantei este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, acţiunea reclamantei tinde la înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale refuzului autorităţilor pârâte de numire în funcţia de notar public, refuz al cărui caracter nejustificat a fost stabilit prin sentinţa nr. 108 din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Atât prin art. art. 12 din Legea nr. 29/1990, sub imperiul căreia s-a derulat litigiul principal, cât şi prin art. 19 din actuala lege a contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), este reglementată posibilitatea solicitării despăgubirilor pe cale separată, atunci când cel vătămat nu a cunoscut întinderea pagubei la data judecării acţiunii principale.

Deşi formulată pe cale separată, acţiunea prin care se tinde la repararea pagubei produse printr-un act administrativ nelegal este subsecventă acţiunii având ca obiect anularea actului vătămător sau sancţionarea unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, repararea pagubei produse persoanei vătămate fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ, în condiţiile în care legea instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, care nu se limitează la dimensiunea formală a legalităţii actului administrativ tipic sau asimilat

În contextul procesual al cauzei de faţă, demersul de evaluare a legalităţii şi temeiniciei sentinţei recurate, pronunţate în faza rejudecării după casare, urmează a avea ca prim reper prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Verificând considerentele deciziei de casare nr. 1009 din 24 februarie 2009, Înalta Curte constată că problemele de drept dezlegate, în accepţiunea textului normativ citat anterior, sunt următoarele:

(i) Dreptul reclamantei de a obţine despăgubiri ca urmare a refuzului numirii în profesie („Astfel, se constată că în principiu cererea este fondată, deoarece s-a stabilit cu putere de lucru judecat culpa pârâţilor în vătămarea dreptului reclamantei de a avea acces la funcţia de notar public în municipiul Craiova”).

(ii) Dreptul reclamantei de a-i fi recunoscută vechimea în activitatea juridică - specialitatea notar public („În perioada în discuţie recurentei trebuia să i se recunoască vechimea în specialitatea de notar public, neexercitarea acestei funcţii datorându-se culpei pârâţilor”).

Prin urmare, aspectele menţionate nu mai puteau fi repuse în discuţie nici de judecătorul fondului, cu prilejul rejudecării, nici de recurenţii - pârâţi, în calea de atac.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că soluţia de respingere a capătului de cerere privind recunoaşterea vechimii încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi implicit efectul puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1009 din 24 februarie 2009, motiv pentru care recursul reclamantei urmează a fi admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii în discuţie.

Prin prisma aceloraşi considerente, Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al motivului de recurs referitor la inexistenţa prejudiciului material şi a obligaţiei corelative de dezdăunare, formulat de recurenta - pârâtă Camera Notarilor Publici Craiova.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, decizia de casare a stabilit necesitatea administrării de probe suplimentare, trasând, în sarcina instanţei de rejudecare, obligaţia de a solicita Camerei Notarilor Publici Craiova acte în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Statutul Notarilor Publici şi cu anexa nr. 1 la Statut, cu referire la art. 20 alin. (1) lit. t) din Statut şi la art. 26 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Totodată, în decizia de casare au fost indicate trei criterii pentru stabilirea despăgubirilor, fiind lăsat instanţei de rejudecare dreptul de a aprecia asupra criteriului optim:

(i) veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada în care reclamanta a fost privată de dreptul de a-şi exercita profesia (2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, conform încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 1 martie 2010);

(ii) media lunară a veniturilor realizate de reclamantă de la data de 1 mai 2007 la zi;

(iii) veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova, cu aceeaşi vechime de notar ca şi reclamanta, în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007.

Un aspect relevant în economia cauzei este acela că în privinţa întinderii prejudiciului nu se poate vorbi despre probleme de drept dezlegate, în sensul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ci numai despre necesitatea administrării unor probe. Instanţei de rejudecare i-a fost conferită o marjă de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, pornind de la criteriul pe care urma să îl identifice ca fiind „optim” în raport cu toate circumstanţele cauzei.

De aceea, sentinţa nu este criticabilă pentru motivul că instanţa a ales unul dintre criterii drept element de referinţă în cuantificarea daunelor, (media veniturilor realizate de reclamantă), şi exercitându-şi dreptul de apreciere sus-menţionat, a considerat că sumele nete, pentru perioada avută în vedere la efectuarea raportului de expertiză contabilă, ar fi de natură să acopere beneficiul nerealizat într-o manieră echitabilă, luând în considerare şi caracterul liberal al profesiei de notar public.

Opţiunea instanţei a fost motivată adecvat, atât în fapt, cât şi în drept, cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a exigenţelor dreptului la un proces echitabil, protejat potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Drept argument suplimentar pentru înlăturarea criticilor recurentei - reclamante Înalta Curte reţine şi regula cristalizată în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia „în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanţa naţională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligenţe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea şi, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util toate căile legale care i-au stat la dispoziţie.

Într-adevăr, potrivit unui principiu general comun sistemelor juridice ale statelor membre, persoana lezată, cu riscul de a suporta ea însăşi prejudiciul respectiv, trebuie să facă dovada unei diligenţe rezonabile în a limita întinderea prejudiciului” (C.J.C.E., hotărârea pronunţată la data de 5 martie 1996 în cauzele conexe C-46/93 şi C-48/93).

Nici criticile în sens contrar ale recurentelor - pârâte, care au considerat că suma stabilită este exagerat de mare, nu sunt întemeiate, pentru că, aşa cum rezultă din cele expuse anterior, judecătorul fondului a avut în vedere elementele determinante pentru stabilirea unei dezdăunări echitabile, apte să asigure echilibrul rezonabil între interesul public şi interesul legitim privat al recurentei - reclamante, pe care îl presupune un raport de drept public, administrativ.

În acest sens, prezintă relevanţă şi împrejurarea că însăşi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a arătat, în notele scrise privind problematica obiectivelor expertizei judiciare contabile, că «varianta nr. 2 pare cea mai „echitabilă”, deoarece reclamanta funcţionează ca notar public, astfel încât are reprezentarea beneficiului muncii ei» ( dosar fond după casare).

De asemenea, Camera Notarilor Publici Craiova a apreciat că varianta 2 este optim a fi aleasă drept criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, având în vedere ca reflectă mai bine principiile consacrate de art. 1048 C. civ., în sensul că reflectă mai fidel pierderea efectiv suferită de către reclamantă, în considerarea calităţilor sale personale ce determină în mod necesar veniturile realizate într-o profesie liberală, neraportându-se la veniturile realizate de alţi notari publici, care sunt corelate cu priceperea şi calităţile personale ale fiecăruia dintre aceştia.

Apărarea suplimentară, privind veniturile pe care le-ar fi putut câştiga recurenta - reclamantă dacă s-ar fi prezentat la postul cuvenit conform mediei obţinute la concurs a fost formulată explicit pentru prima dată abia în recurs.

3. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei numai în ceea ce priveşte recunoaşterea vechimii de notar public, urmând a respinge, ca nefondate, recursurile pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta T.M.M. împotriva sentinţei nr. 507 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâţii să-i recunoască reclamantei vechimea în munca juridică - specialitatea notar public - pentru perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Camera Notarilor Publici Craiova şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România împotriva sentinţei nr. 507 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Contencios. Litigiu privind...		ICCJ. Decizia nr. 5412/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: