ICCJ. Decizia nr. 5412/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5412/2012
Dosar nr. 5305/2/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Baroul Ialomiţa şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea hotărârii nr. 8 din 14 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Ialomiţa şi obligarea la admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea de intrare în profesia de avocat întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
A precizat reclamantul că a contestat această Hotărâre la Uniunea Naţională a Barourilor din România, până la momentul introducerii acţiunii neprimind însă nici un răspuns.
A mai arătat reclamantul că, ulterior depunerii cererii la Baroul Ialomiţa, a fost convocat pentru data de 14 decembrie 2010 în vederea susţinerii unui interviu în faţa Consiliului Baroului, interviu ce a avut caracterul unui examen, cu toate exigenţele sale, anterior examenului-interviu nefiind înştiinţat asupra procedurii de desfăşurare sau bibliografiei.
A solicitat reclamantul să se observe că Hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, de respingere a cererii sale, nu este motivată, astfel cum prevede art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, în aceasta precizându-se doar că respingerea cererii se bazează pe faptul că el nu ar fi corespuns din punct de vedere al pregătirii, „dând răspunsuri nesatisfăcătoare”.
S-a mai invocat faptul că în hotărârea contestată nu se menţionează dacă aceasta a fost luată cu majoritate sau unanimitate şi dacă au existat opinii separate ale unor membrii ai Consiliului Baroului Ialomiţa.
Reclamantul a adăugat că îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995, republicată, cât şi condiţiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din aceeaşi lege, pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 12 ani în funcţia de judecător.
În şedinţa publică de la data de 23 aprilie 2012, reclamantul a depus precizarea acţiunii, solicitând şi anularea Deciziei nr. 251 din 3 decembrie 2011, motivele fiind aceleaşi ca şi cele invocate referitor la decizia Baroului Ialomiţa.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 3504 din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, cererea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că ulterior depunerii cererii la Baroul Ialomiţa, reclamantul a fost convocat pentru a susţine un interviu în faţa Consiliului Baroului, interviu ce a avut caracterul unui examen, cu toate exigenţele sale, pe care petentul nu l-a trecut.
Instanţa fondului a apreciat că barourile au libertatea să stabilească condiţiile de acces in breaslă, în acest sens făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie (cazul C-359/09- Donat Cornelius Ebert împotriva Budapesti Ügyvédi Kamara)
În ceea ce priveşte efectele hotărârii, instanţa a reţinut obligativitatea acesteia pentru instanţele naţionale, în raport cu dispoziţia art. 5 din C. civ., reprezentând izvor de drept comunitar.
S-a apreciat că potrivit Legii nr. 51/1995, primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., precum şi faptul că petentul nu a demonstrat că a fost discriminat în raport de alţi colegi cu aceeaşi situaţie, pentru a putea fi încadrat la excepţia prevăzută de cazul C-359/09.
3.Recursul reclamantului
Reclamantul C.A. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul - reclamant a arătat că hotărârea este nemotivată, conţinând considerente contradictorii şi confuze în legătură cu procedura de primire în profesia de avocat şi trimiteri la jurisprudenţă fără legătură cu cauza.
De asemenea, recurentul - reclamant a arătat că, deşi îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 16 din Legea nr. 51/1995, instanţa nu a făcut nici o analiză prin prisma acestui text de lege şi nu a răspuns motivelor de nelegalitate a actelor administrative, invocate prin acţiune.
4. Procedura derulată în recurs
Niciunul dintre intimaţi nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 11 decembrie 2012, intimata - pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus la dosar note scrise, intitulate „precizări”, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei, cu motivarea că un alt litigiu, în care era dedusă judecăţii cererea de primire în profesia de avocat depusă de acelaşi reclamant la Baroul Bucureşti, a fost declinat de Curtea de Apel Bucureşti la Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrat cu nr. 24135/3/2011.
Înalta Curte constată însă că nu a fost învestită legal cu această excepţie, invocată pentru prima dată în recurs, pentru că, potrivit art. 1591 alin. (2) din C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, excepţia necompetenţei materiale poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, prin care Baroul Ialomiţa i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii, şi decizia nr. 251 din 3 decembrie 2011, prin care Uniunea Naţională a Barourilor din România a respins, ca nefondată, contestaţia împotriva hotărârii Baroului.
Conform preambulului Hotărârii nr. 8 din 14 decembrie 2010, Baroul Ialomiţa a respins cererea recurentului - reclamant „în conformitate cu art. 21 din Statutul profesiei de avocat şi răspunsurile date, care nu au corespuns din punct de vedere al pregătirii, fiind răspunsuri nesatisfăcătoare”.
Motivarea a fost detaliată în decizia nr. 251 din 03 decembrie 2011, în care Uniunea Naţională a Barourilor din România a făcut referire la interpretarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, la prevederile statutului profesiei şi la Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului - reclamant, în sensul că actele administrative supuse contestării nu au fost motivate conform art. 21 alin. (3) din Statut.
În terminologia Legii nr. 554/2004, actele adoptate de intimaţii - pârâţi exprimă un refuz de rezolvare a cererii recurentului - reclamant, care prin demersul său procesual, tinde la a demonstra că acest refuz are caracter nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din legea menţionată, texte conform cărora:
„ (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
i) refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea;
n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.”
Utilizând expresia „…poate fi primit în profesie…” art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conţine o normă de competenţă legată, ci o normă permisivă, care lasă la dispoziţia autorităţii competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta îşi poate exercita puterea discreţionară.
Esenţial este ca exercitarea dreptului de apreciere să nu fie abuzivă, arbitrară, să nu încalce nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public şi drepturile fundamentale ori interesele legitime private. De aceea, în evaluarea modului de exercitare a dreptului de apreciere, instanţa de contencios administrativ trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, împrejurarea că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept şi democraţia Constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentate ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţelor autorităţilor publice.
Pe de altă parte, raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse şi interesul public ocrotit, principiu care impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, evitând producerea unor efecte excesiv de împovărătoare pentru particular, disproporţionate în raport cu scopurile vizate.
Astfel, se explică şi se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaţilor din România, potrivit cărora „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
Motivele de fapt ale respingerii cererii recurentului - reclamant au fost susţinute prin înscrisurile depuse la dosarul de fapt, constând în actele şi operaţiunile administrative efectuate în procedura derulată la Baroul Bacău - inclusiv transcrierea interviului, asupra cărora instanţa de contencios administrativ poate efectua propria evaluare, în considerarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, în urma acestei evaluări, Înalta Curte constată că modul de desfăşurare a interviului nu a depăşit limitele rezonabile ale marjei de apreciere.
Este adevărat că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu poate fi interpretat ca instituind o simplă vocaţie, ci un interes legitim privat al persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, dar în raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept expuse mai sus şi având în vedere interesul public pe care U.N.B.R. şi barourile componente au obligaţia să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuţiilor legate de reglementarea şi organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995 şi Statutului profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii intimatului - reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) literele i) şi n) din Legea nr. 554/2004.
În fine, Înalta Curte constată că, după cum susţine recurentul - reclamant, motivarea sentinţei nu prezintă gradul de rigoare în măsură să o facă aptă să susţină soluţia cuprinsă în dispozitiv, dar această împrejurare nu atrage, prin ea însăşi, modificarea sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că instanţa de control judiciar poate păstra o soluţie corectă, completând ori substituind motivarea.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 şi 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei nr. 3504 din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5444/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5363/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
