ICCJ. Decizia nr. 548/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 548 /2012

Dosar nr. 14891/302/2009

Şedinţa publică de la 3 februarie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, reclamantele P.P.E. şi D.P.E. au chemat în judecată Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- stabilirea cuantumului despăgubirilor în bani pentru imobilul compus din teren în suprafaţă totală de 2.500 mp şi 2 corpuri clădire, imobil expropriat şi demolat în baza DCS nr. 226/1988, situat în Municipiul Craiova;

- obligarea pârâţilor în solidar la plata exclusiv şi integral în bani a despăgubirilor pentru imobilul (teren şi clădiri) preluat abuziv, situat în Municipiul Craiova, imobil evaluat provizoriu la suma de 350.000 RON;

- obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 pentru imobilul (teren şi clădiri) preluat abuziv, situat în Municipiul Craiova.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt beneficiarele Dispoziţiei nr. 8062/2005 prin care Primăria Municipiului Craiova le-a acordat măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală în limita sumei de 3.466.319.000 ROL, dar ca urmare a modificărilor legislative, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale şi înregistrat sub nr. 12575/CC/2006, dar Dosarul nu a fost soluţionat, iar aceasta echivalează cu un refuz nejustificat de a emite decizia de acordare a titlurilor de despăgubire.

S-a apreciat că temeiul juridic al obligării pârâţilor în solidar este răspunderea civilă delictuală.

Judecătoria sectorului 5 Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 289 din 20 ianuarie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei, instanţa a avut în vedere că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâţilor de a soluţiona un dosar conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care instituie procedura de urmat şi atribuţiile A.N.R.P. şi C.C.S.D în cadrul procedurii de soluţionare.

A fost avută în vedere şi noţiunea de „contencios administrativ”, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, dar şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005 conform cărora deciziile C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile legii contenciosului administrativ,iar refuzul de a emite o astfel de decizie poate fi sancţionat numai pe calea contenciosului administrativ.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 14891/302/2009.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la petitul 1 al acţiunii.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat în întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la petitele 2 şi 3 ale cererii introductive şi excepţia de nelegalitate a Dispoziţiilor art. 8062 din 28 aprilie 2005 a Primarului Municipiului Craiova.

Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului român a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prematurităţii acţiunii, motivat de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 5014 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. cu privire la petitul 1 al acţiunii.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la petitele 2 şi 3 din acţiune şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă şi excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 2005 a Primarului Municipiului Craiova, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. şi a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă excepţia prematurităţii şi respinsă acţiunea formulată de reclamantele-pârâte P.P.E. şi D.P.E. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind prematur introdusă.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut:

- referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. cu privire la primul capăt de cerere, s-a reţinut că aceasta nu are atribuţii în acordarea de despăgubiri pentru imobilele ce fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, iar atribuţia de emitere a deciziei conţinând titlu de despăgubire are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă faţă de acest petit;

- în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. cu privire la capetele 2 şi 3 ale acţiunii, aceasta a fost găsită întemeiată pentru că prin adoptarea O.U.G. nr. 81/2007 atribuţia achitării despăgubirilor în numerar revine A.N.R.P. prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi nu C.C.S.D., iar acţiunea respinsă în privinţa petitelor 2 şi 3 împotriva C.C.S.D. pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- pentru aceleaşi considerente a fost admisă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. pentru că nu are atribuţii în soluţionarea dosarelor înregistrate la C.C.D.S. şi nici în plata despăgubirilor, iar acţiunea a fost respinsă faţă de M.F.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

- referitor la excepţia de nelegalitate a dispoziţiei emise de Primăria municipiului Craiova, aceasta a fost respinsă deoarece aspectele invocate vor fi analizate pe calea dreptului comun şi nu pot face obiectul controlului instanţei pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004;

- excepţia prematurităţii a fost admisă motivat de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru că reclamantele nu sunt titularele unei decizii conţinând titlul de despăgubire, procedura nefiind finalizată prin emiterea unei astfel de decizii şi, prin urmare, nu ar putea fi parcursă nici procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire conform modificărilor aduse Titlului VII prin O.U.G. nr. 81/2007.

Dosarul aferent Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 2005 a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12575/CC, fiind remis entităţii notificate, respectiv Primăriei, pentru clarificarea aspectelor legate de existenţa unei stări de coproprietate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele P.P.E., D.P.E. şi Statul român prin C.C.S.D.

I. În recursul declarat de reclamantele P.P.E. şi D.P.E. s-a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sentinţei întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sentinţei întrucât hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În motivele de recurs se arată că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în privinţa soluţionării excepţiei prematurităţii acţiunii.

Excepţia prematurităţii acţiunii a fost în mod greşit admisă raportat la capătul 1 şi 2 din cerere deoarece recurentele-reclamante au solicitat înlăturarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 pentru că sunt lipsite de conţinut şi contravin dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care are prioritate faţă de dispoziţiile legilor naţionale, iar temeiul acţiunii a fost art. 998 - 999 C. civ., respectiv antrenarea răspunderii civile delictuale a autorităţilor implicate în procedura de acordare a despăgubirilor.

Se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu a procedat la o analiză serioasă a cererii recurentelor-reclamante, ceea ce contravine art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu a abordat argumentele şi probele legate de nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea, blocarea procesului de despăgubire la nivelul A.N.R.P. şi C.C.S.D.

Se arată că deşi Legea nr. 10/2001 ar putea să asigure cadrul legal pentru restituirea proprietăţilor, punerea în aplicare a mecanismului de despăgubire astfel cum este reglementat de Legea nr. 10/2001, completată prin Legea nr. 247/2005, este lipsit de o finalitate practică şi nefiind deschisă o altă cale pentru realizarea efectivă a dreptului, singura cale rămasă o reprezintă aplicarea dispoziţiilor legale, respectiv o despăgubire efectuată într-un termen rezonabil, respectiv art. 998-999 C. civ.

Deşi recurentele-reclamante au solicitat obligarea intimatelor-pârâte, în solidar la plata exclusiv şi integral în bani a despăgubirilor pentru imobil în temeiul răspunderii civile delictuale şi stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţa de judecată, instanţa de fond a refuzat practic să judece cauza şi au fost trimise să reia o procedură administrativă lipsită de efectivitate şi finalitate.

Excepţia prematurităţii acţiunii a fost în mod greşit admisă raportat la capătul 3 de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/ 2005 pentru imobilul preluat abuziv, situat în municipiul Craiova.

Prin acest capăt de cerere s-a dorit învestirea instanţei de judecată cu soluţionarea dosarului nr. 12575/CC/2006 şi în baza expertizei tehnice topo, evaluatorii să stabilească cuantumul despăgubirilor, urmând apoi să oblige C.C.S.D. şi A.N.R.P. la emiterea deciziei de despăgubiri şi plata efectivă a acestora, dar nu s-a dorit reluarea unei proceduri lipsită de efectivitate.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. în ceea ce priveşte petitul nr. 1 al acţiunii a fost greşit admisă deoarece A.N.R.P. are calitate procesuală pasivă pentru toate cele trei capete de cerere, iar pentru capătul I are calitate procesuală pasivă pentru că s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobil direct de instanţa de judecată.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. în ceea ce priveşte petitele 2 şi 3 ale acţiunii a fost greşit admisă întrucât intimata-pârâtă C.C.S.D. are calitate procesuală pasivă faţă de toate cele trei capete de cerere. Vinovate de blocarea procesului de despăgubire se fac toate autorităţile implicate - A.N.R.P., C.C.S.D. şi Statul român şi elementele răspunderii civile delictuale sunt întrunite în persoana fiecăreia dintre aceste autorităţi.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului român în ceea ce priveşte petitul 2 al acţiunii a fost considerat greşit admisă pentru că statul are obligaţia de a crea cadrul legal pentru realizarea în practică a dreptului recunoscut de lege, iar imposibilitatea de realizare concretă a dreptului este imputabilă în mod exclusiv Statului.

S-a solicitat modificarea sentinţei întrucât hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în drept cererea a fost întemeiată pe art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ..

II. În recursul declarat de Statul român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se critică soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 205 a Primarului municipiului Craiova.

S-a arătat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa trebuia să suspende cauza şi să trimită dosarul Tribunalului Dolj pentru soluţionarea excepţiei invocate.

Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv: este atacat un act unilateral cu caracter individual, a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii şi dă naştere unor raporturi juridice între beneficiarii acestei dispoziţii şi Statul român.

Se apreciază că Dispoziţia nr. 8062 din 28 aprilie 2005 este nelegală pentru că la data preluării abuzive a imobilului notificat există o stare de coproprietate în privinţa imobilului situat în Craiova şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, notificarea nr. 798/2001 a fost formulată numai de către reclamanta P.P.E., iar Notificarea nr. 729/2001 care ar fi fost formulată de D.P.E. nu este depusă la dosar.

Dispoziţia nr. 8062 din 28 aprilie 2005 a fost emisă de Primăria municipiului Craiova cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 10/2004.

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că nu s-a analizat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D.P.E.

Pentru că Notificarea nr. 727/N/2001 care ar fi fost adresată de D.P.E. nu a fost depusă la dosar, s-a considerat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă şi nici nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.

Pe fondul cauzei, se arată că recurenta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat reclamantei D.P.E. să facă dovada formulării notificării privind imobilul situat în Craiova în termenul şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, precum şi a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, dar cererea reconvenţională nu a fost analizată de instanţa de fond.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 2005, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei K.M.M., cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei amintite.

Intimata A.N.R.P. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantele P.P.E. şi D.P.E. ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

I. Recursul declarat de reclamantele P.P.E. şi D.P.E. este nefondat pentru că soluţia instanţei de fond nu a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în privinţa excepţiei prematurităţii acţiunii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., C.C.S.D. şi a Statului român.

Reclamantele au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul român prin C.C.S.D., stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru un imobil preluat de stat în mod abuziv, obligarea la plata exclusiv şi integral în bani a despăgubirilor şi obligarea la plata despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.

Criticile referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., C.C.S.D. şi a Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, sunt nefondate.

Din analiza dispoziţiilor H.G. nr. 1068/2007 rezultă că A.N.R.P. acordă sprijin şi îndrumarea metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/ 2001, republicată, asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dar aceasta nu conferă calitate procesuală pasivă acestei instituţii în stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente imobilelor notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv capătul 1 de cerere, astfel că soluţia instanţei de fond este dată conform legii.

Nici Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deoarece acest organ al administraţiei publice centrale, potrivit H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice nu are atribuţii în legătură cu despăgubirile ce pot fi acordate pentru imobile preluate abuziv de stat sau de stabilirea cuantumului acestor despăgubiri ci este cel care aplică strategia în dosarul finanţelor publice şi administrează finanţele publice, astfel că şi aceste critici din motivele de recurs sunt nefondate.

Calitatea procesuală pasivă a Statului român prin M.F.P. nu poate fi justificată în cauză de obligaţia statului de a asigura cadrul legal pentru realizarea efectivă a dreptului material, aşa cum susţin recurentele pentru că aceasta presupune identitatea între persoana chemată în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Nu vor fi reţinute nici criticile referitoare la greşita respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D. pentru capetele 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată.

Aceste capete de cerere se referă la plata exclusiv şi integrală a despăgubirilor în bani pentru imobilul preluat abuziv de stat.

În Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost reglementată procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură dar şi înfiinţarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care are atribuţii în emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire, dar nu au atribuţii în plata acestor despăgubiri.

În acest sens a fost adoptată O.U.G. nr. 81/2007 care a prevăzut că achitarea în numerar a despăgubirilor către persoanele îndreptăţite se face de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza deciziilor emise de C.C.S.D.

În ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantelor ca prematură, soluţia instanţei de fond nu este dată cu aplicarea greşită a legii, aşa cum se susţine în motivele de recurs.

În cadrul acestor critici se arată că recurentele-reclamante solicită înlăturarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 şi că cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.

Legat de acest temei al acţiunii se impune precizat faptul că, în faţa instanţei de contencios administrativ, nu poate fi invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., chiar dacă iniţial cererea a fost adresată instanţei civile - Judecătoria Sector 5 Bucureşti, a fost declinată ulterior, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 5, astfel că în faţa instanţei de contencios administrativ nu pot fi invocate dispoziţiile Codului civil, sentinţa prin care a fost declinată competenţa în favoarea instanţei de contencios administrativ nu a fost recurată de reclamante, iar în faţa instanţei de apel nu s-a invocat excepţia necompetenţei materiale.

În acelaşi timp, se constată că reclamantele solicită înlăturarea unor norme de drept speciale ce reglementează modul de stabilire şi de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv care a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi aplicarea unor norme cu caracter general referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Aceste solicitări sunt contrare principiului specialia generalibus derogant, iar concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale.

Cum pentru imobilele preluate abuziv de stat a fost adoptată de legea specială prin care s-au stabilit măsurile reparatorii şi modul lor de acordare, nu se poate solicita aplicarea dreptului comun.

Recurentele au justificat aplicarea regulilor de drept comun prin faptul că legislaţia specială ar încălca art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar aceste susţineri sunt nefondate.

Trebuie subliniată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (parag. 227) şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.

Mai mult, a devenit funcţional Fondul „Proprietatea” începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au datorat şi constatării că acest fond nu este funcţional, iar lansarea tranzacţiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piaţa bursieră, ceea ce ar uşura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza ultimă).

Trebuie precizat că problema admisibilităţii acţiunilor în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional al Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale a fost soluţionată prin Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recursul în interesul legii, decizie care este obligatorie.

De altfel, dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentelor s-ar ajunge numai la obligarea directă a Statului român la despăgubiri ceea ce reprezintă o schimbare a debitorului obligaţiei de plată şi a mecanismului de achitare a despăgubirilor faţă de legislaţia specială, dar, în final, tot bugetul de stat va suporta aceste despăgubiri, iar obligarea directă a Statului român pe lângă faptul că ar însemna o neaplicare a legii speciale, nu ar reprezenta o garanţie a accelerării şi eficientizării sistemului de acordare a despăgubirilor.

Chiar şi în hotărârea-pilot (cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României), Curtea europeană a reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale” şi că „punerea în balanţă a drepturilor în cauză şi a câştigurilor şi pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei şi a sistemului juridic al statului, constituie un exerciţiu de o dificultate deosebită”.

În condiţiile în care recurentele-reclamante nu au solicitat obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în mod corect instanţa de fond a respins cererea acestora ca prematură pentru că stabilirea despăgubirilor se face în cadrul procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor, după emiterea lor, se face conform Cap. V din acelaşi titlu, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Toate acestea dovedesc că soluţia instanţei de fond referitoare la respingerea acţiunii ca prematură este legală şi temeinică şi nu a fost dată cu aplicarea sau încălcarea legii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Ca temei de drept al recursului au fost invocate şi dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. dar nu au fost indicate care sunt formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că acest motiv este nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că şi acesta este nefondat deoarece hotărârea instanţei de fond este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., instanţa nu este obligată să răspundă fiecărui argument invocat, iar în cauză au fost prezentate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

II. Recursul declarat de C.C.S.D. va fi respins pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare la greşita respingere a excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 2005 a Primarului municipiului Craiova sunt nefondate.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale”.

Din interpretarea prevederilor legale enunţate rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.

Nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004: actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziţia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menţionat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acţiune directă, nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.

Referitor la criticile privind neanalizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D.P.E. se constată că sunt nefondate.

Mai întâi, se poate observa că excepţia a fost invocată prin Notele de şedinţă şi vizează, de fapt, greşita emitere a Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 2005 de către Primăria municipiului Craiova pe numelor celor două reclamante deşi numai P.P.E. a formulat notificare pentru acordarea despăgubirilor. Or, aceste aspecte vizează legalitatea Dispoziţiei nr. 8062 din 28 aprilie 2005 iar instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind prematură, astfel că nu se impune analiza calităţii procesuale active a reclamantei D.P.E., casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de P.P.E., D.P.E. şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 5014 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Contencios. Suspendare executare act...		ICCJ. Decizia nr. 563/2012. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: