ICCJ. Decizia nr. 563/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 563 /2012
Dosar nr. 36857/3/2009
Şedinţa de la 3 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de Contencios administrativ şi fiscal, reclamantele S.M. şi C.F. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea pârâţilor la emiterea titlului de plată a despăgubirilor în numerar pentru terenul situat în Bucureşti, sector 5.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că în urma depunerii notificării în anul 2002 pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului proprietatea lor, situat în municipiul Bucureşti, sector 5, au fost emise Dispoziţiile nr. 4160 din 31 martie 2005 şi, respectiv, 8582 din 15 august 2007 prin care s-a dispus restituirea în echivalent bănesc. În luna octombrie 2006 s-a depus şi înregistrat raportul de evaluare a terenului, însă de la acest moment nu au mai primit niciun răspuns.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei Direcţia pentru Acordarea despăgubirilor în Numerar şi excepţia prematurităţii acţiunii.
Pârâta Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a invocat, la rândul său, trei excepţii, şi anume: excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia prematurităţii acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 455 din 9 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de Contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 505 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile prematurităţii acţiunii şi lipsei capacităţii procesuale a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele S.M. şi C.F. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită în favoarea reclamantelor titlu de plată pentru suma de 500.000 de RON, iar pe pârâta Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar să efectueze plata despăgubirilor astfel încât prima tranşă, de 250.000 RON, să fie achitată până cel mai târziu la data de 26 aprilie 2011, iar a doua transă, de 250.000 RON, până cel târziu la data de 26 aprilie 2012.
Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de apel a respins restul pretenţiilor reclamantelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
1) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor este întemeiată, întrucât, în raport de prevederile art. 3 lit. h), art. 131 şi art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligaţia de plată a despăgubirilor solicitate de reclamante revine în exclusivitate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
2) Excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar este nefondată.
Astfel, fiind vorba despre un raport de drept administrativ, nu este necesar ca structura administrativă pârâtă să aibă personalitate juridică pentru a sta în judecată pentru actele sau refuzurile proprii, din sfera sa de atribuţii legal stabilite.
Important este ca partea aflată în discuţie să aibă capacitate de drept administrativ, care conferă dreptul de a sta în nume propriu în justiţie acelor organe ale autorităţii publice care emit acte de drept administrativ pe baza unei competenţe proprii, derivate direct din lege.
În speţa de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuţia de plată a sumei stabilite în titlul de plată este în sarcina nemijlocită a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, aceasta fiind, aşadar, o direcţie cu atribuţii proprii.
Ca atare, atâta timp cât cererea reclamantelor vizează atribuţii ale acestei direcţii, anume obligaţia de plată efectivă a despăgubirilor în numerar, această pârâtă poate sta în justiţie în nume propriu pentru a răspunde de modul de exercitare a competenţei sale.
3) Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut faptul că reclamantele au formulat cererea de opţiune nr. 16857 din 15 aprilie 2010 în care au solicitat emiterea titlului de plată pentru suma de 1.500.000 RON şi a titlului de reconversie pentru suma de 1.107.714,99 RON.
Făcând aplicarea art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care limitează despăgubirile plătite în numerar la maximum 500.000 RON, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis Decizia nr. 433 din 26 aprilie 2010, ce reprezintă titlu de conversie pentru suma de 1.107.714,99 RON.
În opinia primei instanţe, din interpretarea textului legal anterior nominalizat rezultă că emiterea titlului de plată nu este condiţionată de existenţa disponibilităţilor financiare.
În plus, textul analizat nu instituie vreun termen nici pentru prezentarea beneficiarului la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu titlul de despăgubire, nici pentru eliberarea titlului de plată şi a titlului de conversie, doar valorificarea titlului de plată urmând a se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor băneşti.
Totodată, art. 3 lit. h) din legea anterior amintită statuează faptul că sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe, pe parcursul a doi ani, calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurenţa sumei de 500.000 RON, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depăşeşte această sumă; sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maximum 250.000 RON se vor plăti într-o singură tranşă; despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 RON, dar până la 500.000 RON se vor plăti astfel: prima tranşă a despăgubirilor în numerar va fi reprezentată de diferenţa între cuantumul total al despăgubirilor în numerar şi suma de 250.000 lei.
În opinia primei instanţe, din interpretarea coroborată a articolului anterior citat cu cel al art. 182 lit. c) din aceeaşi lege, rezultă că termenul de eşalonare de un an de la emiterea titlului de plată pentru prima tranşă de 250.000 RON, respectiv doi ani de la emiterea titlului de plată pentru cea de-a doua tranşă de 250.000 RON, sunt termenele maxime pentru plata despăgubirilor iar, în funcţie de existenţa disponibilităţilor băneşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are o marjă pentru efectuarea plăţii doar în cadrul acestor termene.
Curtea de Apel a apreciat că practica pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de emitere a titlului de plată doar în momentul existenţei disponibilităţilor materiale nu are nicio acoperire legală, prin această măsură încercându-se doar amânarea curgerii termenelor maximale.
Singura modalitate în care se poate sancţiona atitudinea şi practica pârâtei pe acest aspect este de a reţine ca moment în care începe să curgă termenul maxim de un an pentru plata primei tranşe data de 26 aprilie 2010, la care a fost emis titlul de conversie şi la care trebuia emis şi titlul de plată.
În fine, instanţa de fond a invocat în sprijinul soluţiei adoptate şi dispoziţiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora: „Preşedintele mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului”.
În altă ordine de idei, curtea de apel a arătat că măsura respingerii pretenţiilor reclamantelor vizează diferenţa de sumă de 1.000.000 RON pentru care nu se admite plata în numerar. Reclamantele au solicitat atât prin acţiune cât şi prin cererea de opţiune emiterea titlului de plată pentru suma de 1.500.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
1) Legea nr. 247/2005 este o lege specială care instituie o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată acest act normativ stabileşte termenul de 15 zile de la data disponibilităţilor băneşti, după ce, în prealabil, a fost depusă cererea de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.
Emiterea titlului de plată se face concomitent cu data plăţii şi nu înainte de data acesteia, după cum în mod greşit a motivat prima instanţă.
De altfel, din raţiuni financiare, creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în condiţii de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult, instanţa europeană a arătat că în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante ale ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri.
Până în prezent, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităţilor financiare corespunzătoare primei tranşe până la Dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, iar intimatele-reclamante au Dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 16857 din 15 aprilie 2010.
Pentru respectarea principiului egalităţii în drepturi, recunoscut şi în jurisprudenţa europeană, trebuie respectată ordinea cronologică în care au fost înregistrate opţiunile persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor.
În baza art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, pe o perioadă de 2 ani de la momentul aplicării acestei ordonanţe se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, condiţiile impuse de art. 182 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 247/2005 nu au fost îndeplinite, întrucât până în prezent nu s-a ajuns la analizarea dosarului de opţiune al intimatelor-reclamante.
Părţile au formulat şi au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Intimatele-reclamante sunt beneficiarele Deciziei nr. 7614 din 29 ianuarie 2010 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 1.607.714,99 RON, în baza art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În temeiul art. 181 din Capitolul V1 din Titlul VII al legii anterior individualizate, intimatele-reclamante au valorificat decizia aflată în discuţie, adică au solicitat acordarea de despăgubiri în numerar şi despăgubiri în acţiuni, prin Cererea înregistrată sub nr. 16857 din 15 aprilie 2010.
În urma acestei opţiuni, recurenta a emis Decizia nr. 433 din 26 aprilie 2010, reprezentând titlu de conversie pentru suma de 1.107.714,99 RON.
Intimatelor-reclamante urma să le fie acordat titlul de plată, cu respectarea dispoziţiilor art. 182 pct. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale pct. 182 din H.G. nr. 128/2008, adică în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Ca atare, se poate observa faptul că legiuitorul român a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, în acest mod asigurându-se egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
În opinia Înaltei Curţi, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut în hotărârea judecătorească contestată în cauză faptul că au fost încălcate de către recurentă prevederile art. 182 pct. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
După cum s-a relevat anterior, dispoziţiile normative anterior individualizate stabilesc în mod explicit faptul că emiterea titlului de plată şi plata despăgubirilor până la 500.000 RON se pot face:
- în ordinea înregistrării cererilor de opţiune;
- în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Ca atare, judecătorul fondului nu putea reţine existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii recurente de a soluţiona cererea intimatelor-reclamante, în condiţiile în care plata despăgubirilor în numerar aferente primei tranşe a fost efectuată până la dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, iar intimatele-reclamante au Dosarul de opţiune înregistrat sub nr. 16857 din 15 aprilie 2010.
Cu alte cuvinte, recurenta a respectat ordinea înregistrării cererilor de opţiune, motiv pentru care nu a soluţionat favorabil solicitarea intimatelor-reclamante.
Apoi, emiterea titlului de plată se face concomitent cu data plăţii şi nu înainte de data acesteia, după cum în mod greşit a reţinut judecătorul fondului cauzei.
Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, care stipulează, în alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la intrarea sa în vigoare, adică de la data de 30 iunie 2010, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În plus, alin. (2) şi (3) ale articolului aflat în discuţie prevăd că valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni la Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea; dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea; persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1).
Ca atare, legiuitorul a menţinut pe perioada suspendării, ca modalitate reală de valorificare a titlurilor de despăgubire, posibilitatea convertirii acestora în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, dând astfel posibilitatea, pentru cei care au optat deja pentru acordarea despăgubirilor în numerar şi nu li s-au emis titluri de plată, să-şi schimbe opţiunea din despăgubiri în numerar în despăgubiri în acţiuni.
Prin urmare, nu se poate susţine faptul că dreptul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri este doar unul teoretic, după cum a arătat în mod eronat prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată în favoarea reclamantelor S.M. şi C.F., pentru suma de 500.000 RON şi a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la efectuarea plăţii în numerar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 505 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată în favoarea reclamantelor S.M. şi C.F., în sumă de 500.000 RON şi a pârâtei Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la efectuarea plăţii, în numerar, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 548/2012. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 567/2012. Contencios → |
|---|
