ICCJ. Decizia nr. 564/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 564/2012
Dosar nr.234/54/2011
Şedinţa de la 3 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.N. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei să emită şi să comunice Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 770/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că, prin Dispoziţia nr. 3677 din 02 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea despăgubirilor către aceasta, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 770/N/2001, situat în Craiova, însă dosarul nu a fost soluţionat nici până la acest moment.
La solicitarea instanţei, pârâta Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosarul cauzei adresa nr. 10712 din 14 martie 2011, înaintată prin fax, prin care a precizat că dosarul de despăgubire cu nr. 12897/CC, aferent Dispoziţiei nr. 3677/2006, este înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 02 mai 2006, iar ulterior analizării a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova, prin adresa cu nr. 12897/CC din 15 februarie 2011, în vederea reanalizării şi completării acestuia cu înscrisurile care să justifice soluţia adoptată de către Primăria Municipiului Craiova.
Prin Sentinţa nr. 148 din 18 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta O.N. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită reclamantei Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 770/N/2001, situat în Craiova şi a respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit adresei nr. 10712 din 14 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a returnat dosarul de despăgubire Primăriei Municipiului Craiova, prin adresa cu nr. 12897/CC din 15 februarie 2011, în vederea reanalizării şi completării acestuia cu înscrisuri care să justifice soluţia adoptată de către Primăria Municipiului Craiova, însă această restituire a dosarului, la data de 15 februarie 2011, a intervenit după introducerea acţiunii reclamantei, ceea ce practic echivalează cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
S-a mai arătat faptul că, din adresa cu nr. 10712 din 14 martie 2011 emisă de pârâta şi înaintată instanţei, rezultă că pârâta face referiri la dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri, deşi controlul său este limitat la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură (conform art. 10.10 din Normele metodologice), neputând repune în discuţie calitatea persoanei de a beneficia de măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, la care, în prealabil, s-a reţinut că este îndreptăţită,
În opinia primei instanţe, restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova este inutilă, deoarece Primarul nu are competenţa de a revoca Decizia emisă anterior, care constituie un act de natură civilă ce a intrat în circuitul civil.
În fine, instanţa de fond a constatat că durata excesivă a procedurilor administrative încalcă în mod evident dreptul părţii la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
În fine, Curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova nr. 3677 din 02 februarie 2006 şi respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei O.N.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
1) Excepţia de nelegalitate a dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova nr. 3677 din 02 februarie 2006 este fondată pe faptul că actul administrativ a fost emis cu încălcarea prevederilor pct. 4.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, aşa cum au fost menţinute în noile Norme metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, precum şi ale art. 23 din Legea nr. 10/2001.
În concepţia recurentei, nu există temei legal cu privire la dreptul intimatei-reclamante de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul aflat în discuţie.
2) Principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, deoarece dosarul aferent dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova nr. 3677 din 02 februarie 2006 a fost retransmis Primăriei pentru completarea documentaţiei, respectiv pentru a se proba faptul că intimata O.N. este îndreptăţită să primească despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren de 90 mp rămasă nerestituită şi pentru toate construcţiile aferente acesteia, în condiţiile în care partea a deţinut în proprietate doar cota de 1/8 din imobil.
Până în prezent, dosarul nu a fost înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor împreună cu actele solicitate.
Intimata a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1) Prin Dispoziţia nr. 3677/2006, Primarul Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat de intimata-reclamantă O.N., imposibil de restituit în natură şi a înaintat dosarul de despăgubire al părţii la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, care l-a înregistrat sub nr. 12897/CC.
Imobilul ce face obiectul dispoziţiei anterior individualizate este situat în municipiul Craiova, Calea Bucureşti nr. 120.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 23/1968, de pe urma defunctului O.V. au rămas ca moştenitori:soţia O.L. şi descendenţii acestuia - O.E., O.N. şi O.M., fiecare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, reprezentată de 1/2 din imobilul mai sus indicat. Acest imobil a fost dobândit de autorul intimatei-reclamante prin cumpărare împreună cu soţia supravieţuitoare, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1591/1931, iar casa a fost construită de către aceştia.
Prin urmare, la momentul preluării, coproprietari ai imobilului erau:
- soţia O.L., cu o cotă de 5/8 din imobil;
- descendenţii O.E., O.N. şi O.M., fiecare cu o cotă de 1/8 din imobil.
Prin Decretul nr. 60/1989, imobilul aflat în discuţie, compus din teren în suprafaţă de 446 mp şi construcţii în suprafaţă utilă de 109,13 mp, a fost expropriat, iar despăgubirile au fost încasate de către succesori, potrivit cotelor succesorale care le reveneau.
Prin Sentinţa civilă nr. 241/1997 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5485/1997, s-a admis acţiunea reclamanţilor O.E., O.N. şi O.M. şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 356,27 mp.
Dosarul nr. 12897/CC a fost verificat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
De asemenea, în urma analizării dosarului, autoritatea cu competenţe în materie a apreciat că acesta trebuie completat cu înscrisuri care să justifice soluţia adoptată prin Dispoziţia nr. 3677/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Ca atare, prin Adresa nr. 12897 din 15 februarie 2011, Direcţia de Contencios şi pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat Primarului Municipiului Craiova să motiveze acordarea de despăgubiri în favoarea intimatei-reclamante pentru întregul imobil anterior descris şi să completeze documentaţia cu actele aferente emiterii actului administrativ.
În hotărârea recurată, prima instanţă a considerat că soluţia adoptată de autoritatea recurentă este greşită, deoarece Primarul Municipiului Craiova a îndeplinit obligaţia impusă de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin emiterea dispoziţiei prin care a soluţionat notificarea intimatei-reclamante.
Ca atare, Primarul Municipiului Craiova nu ar mai putea reveni la dispoziţia dată şi nu ar mai putea emite un act administrativ cu un nou conţinut, întrucât Legea nr. 10/2001 nu îi conferă o astfel de competenţă.
Înalta Curte consideră că este incident în speţă motivul de recurs reglementat art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care stabileşte, prin raportare la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., un caz de casare a hotărârii, atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Acest ultim text legal constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură. De aceea, se poate susţine că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor prevăzute la pct. 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Mai precis, în opinia Înaltei Curţi, judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să dea o soluţie legală.
Pentru lămurirea situaţiei de fapt era necesară prezentarea la dosar a înscrisurilor din care să rezulte că intimata-reclamantă este îndreptăţită să primească despăgubiri pentru întregul imobil aflat în discuţie, situat în Craiova, Calea Bucureşti nr. 120.
Cu alte cuvinte, intimata-reclamantă trebuia să prezinte documentele din care să rezulte că a dobândit cotele succesorale de la ceilalţi moştenitori, după cum a solicitat şi autoritatea recurentă.
Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a evocat fondul cauzei, motiv pentru care sentinţa atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu alte cuvinte, neaplicabilitatea art. 305 C. proc. civ. este determinată de faptul că instanţa de control judiciar a dat curs dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în sensul că a analizat cauza sub toate aspectele.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.
În temeiul art. 312 alin. 5 teza I C. proc. civ., în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.
2) Cererea de sesizare a Tribunalului Craiova cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3677/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova este inadmisibilă pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate are posibilitatea respingerii, prin încheiere motivată, a cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ competente să o soluţioneze în situaţia în care constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru sesizare: existenţa unui act administrativ de care să depindă soluţionarea cauzei.
În speţa de faţă, nu este întrunită condiţia ca actul atacat să fie un act administrativ pentru a se putea admite cererea de sesizare a instanţei competente cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Într-adevăr, litigiile care au ca obiect procedurile de restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilelor ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 au un caracter civil, indiferent de calitatea unităţii deţinătoare, autoritate publică sau societate comercială.
Astfel spus, autoritatea publică, în cadrul procedurii de restituire, are calitatea de unitate deţinătoare a bunului a cărui restituire se cere şi nu acţionează în regim de putere publică, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Ca atare, raporturile juridice cu persoana îndreptăţită sau cu terţii au caracter civil, nefiind supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, caracterul civil al dispoziţiei primarului rezultă şi din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care dispun că „Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară."
Însă, este de observat faptul că, prin capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 10/2001, s-a reglementat procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, care nu pot fi restituite în natură, în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor acţionează în regim de putere publică, ca autoritate publică, iar deciziile adoptate de aceasta sunt acte administrative ce pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ (art. 19 capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 10/2001).
Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 148 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 537/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 575/2012. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
