ICCJ. Decizia nr. 575/2012. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 575/2012
Dosar nr. 3289/2/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4675 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. „F.C.S." S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 5116/22 martie 2010 şi a procesului-verbal de constatare nr. 2160 din 05 februarie 2010, privind proiectul „Retehnologizare şi modernizare fabrica de preparate din carne din Bucureşti" - C 11218184200013/27 iunie 2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între pârâtă, în calitate de Autoritate Contractantă, şi reclamantă, în calitate de Beneficiar, la data de 27 iunie 2005 s-a încheiat contractul nr. C1.1218184200013, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 10.273.864.618 RON pentru realizarea proiectului intitulat „Retehnologizarea şi modernizare fabrică nouă de preparate din carne, Bucureşti".
Prin procesul-verbal nr. 2160/05 februarie 2010 s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din contractul de finanţare, art. 1 alin. (1) şi alin. (2), art. 4, art. 13 alin. (1) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul de finanţare, precum şi a prevederilor din Anexa IV - Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi la contractul-cadru.
În fapt s-a reţinut că la selecţia de oferte organizată de reclamantă în vederea achiziţionării staţiei de pre-epurare ape uzate au participat trei firme, respectiv S.C. G.K.M.G. S.R.L., Ilfov, S.C. R.K.G.W., Germania şi S.I.S., Rimini, Italia, câştigătoare fiind desemnată firma germană, care este acţionar al uneia din celelalte două participante, respectiv S.C. G.K.M.G. S.R.L. Ilfov, existând un conflict de interese între cei doi participanţi.
S-a mai reţinut în actul de control că nici firma declarată câştigătoare şi nici S.I.S. nu comercializează echipamentele solicitate prin selecţia de oferte.
În baza constatărilor făcute, reclamanta a fost obligată la restituirea fondurilor de care a beneficiat.
Contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a fost respinsă prin Decizia nr. 5116/22 martie 2010, în motivarea căreia s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a adus niciun argument împotriva constatărilor echipei de control.
Reclamanta a contestat concluziile pârâtei, invocând lipsa oricărei culpe, întrucât participanţii la selecţia de oferte au depus documentele pe propria răspundere, precum şi eroarea de fapt în care s-a aflat, deoarece nu putea cenzura actele false depuse de participanţi; arată totodată că motivul invocat de pârâtă nu este consacrat de legislaţia română.
Prima instanţă a reţinut că aceste susţineri nu pot fi reţinute.
Potrivit art. 4 din anexa I la contractul-cadru încheiat de părţi, „beneficiarul va adopta o asemenea conduită care va evita conflictul de interese și va informa imediat Autoritatea Contractantă despre orice situaţie care dă naştere sau este posibil să dea naştere unui astfel de conflict". Această clauză obligă reclamanta, în calitate de beneficiar, să depună toate diligenţele pentru a evita orice conflict de interese în derularea contractului. În aceste condiţii, se apreciază că verificarea structurii acţionariatului şi a oricărui tip de legături dintre participanţii la procedura de achiziţie constituia un demers minim pe care reclamanta trebuia să-l parcurgă pentru respectarea obligaţiei menţionate mai sus.
Mai mult, a fost apreciată ca nefondată susţinerea în sensul că reclamanta nu putea aprecia asupra caracterului fals al documentelor depuse de ofertanţi, întrucât nicio clauză contractuală nu-i pretinde un asemenea demers. Reclamanta nu este chemată să se pronunţe în calitate de organ judiciar asupra validităţii documentelor prezentate de ofertanţi, însă este obligată să depună toate diligenţele pentru a se asigura că ofertele sunt reale şi concordante cu propriile cerinţe.
În ceea ce priveşte pretinsa lipsă de temei legal, s-a observat că însuşi contractul semnat de reclamantă constituie suficient temei legal pentru restituirea sumelor, în virtutea principiului pacta sunt servanda, consacrat de art. 969 C. civ.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-reclamantă a înfăţişat critici faţă de soluţia primei instanţe, solicitând în principal casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare, sau după caz, modificarea în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, după cum urmează:
- în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se impune casarea hotărârii întrucât instanţa de fond a încălcat prevederile art. 134 şi 132 C. proc. civ., vătămarea produsă prin respingerea cererii de întregire a acţiunii, depusă în termen legal la 16 noiembrie 2010, prin care au fost invocate apărări suplimentare precum şi eroarea de fapt cauză exoneratoare de răspundere, neputând fi reparată decât prin casarea cu trimitere a cauzei;
- potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează a se constata că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nemotivarea totală a deciziei făcând imposibil controlul judiciar şi echivalând cu lipsa unei judecăţi a fondului, de asemenea de natură a antrena rejudecarea cauzei;
- hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ. întrucât i-a fost aplicată societăţii recurente o sancţiune, deşi nu a fost încălcată nicio normă incidentă în materie;
- în actul de control nu se menţionează expres dacă este vorba despre o neregularitate rezultată din abateri de la legalitate, conformitate ori nerespectarea contractului;
- în lipsa oricărui prejudiciu, nu există neregularitate, astfel că se impune anularea procesului verbal şi a deciziei atacate;
- faptele reţinute de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu au nicio legătură cu activitatea de comercializare a echipamentelor solicitate prin selecţia de oferte, acest fapt fiind contrazis de chiar perfectarea contractului cu această societate, operând în cauză eroarea de fapt.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în considerarea celor în continuare arătate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, potrivit art. 3041 şi a art. 306 alin. (2) C. proc. civ. constată că este incident în cauză, în raport şi de data formulării acţiunii (13 aprilie 2010) motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei de ordine publică, respectiv încălcarea competenţei materiale când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Acest motiv de nelegalitate a fost invocat din oficiu de către instanţa de recurs, la termenul de astăzi, pe temeiul legal arătat (art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ) şi a fost pus în dezbaterea părţilor.
Înalta Curte constată că la data de 13 aprilie 2010, recurenta a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu cererea de anulare a Deciziei nr. 5116/22 martie 2010 emisă de autoritatea intimată APDRP, cu consecinţa admiterii contestaţiei la procesul-verbal de constatare nr. 2160 din 5 februarie 2010 şi exonerarea de la plata debitului reţinut în sarcina sa.
Prin Decizia nr. 5116/22 martie 2010, emisă de intimata APDRP, în temeiul OUG nr. 13/2006, a Legii nr. 316/2001, a OUG nr. 63/1999 ca şi a OUG nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a fost respinsă contestaţia recurentei-reclamante, cu consecinţa reţinerii în sarcina acesteia a unui debit de 254.908,80 RON, cu dobânzi şi penalităţi aferente stabilit prin procesul-verbal de constatare nr. 2160/5 februarie 2010.
În acord cu cele deja statuate în jurisprudenţa sa în această materie, Înalta Curte reaminteşte că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, în vreme ce actele emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe, impozite, contribuţii, etc. mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel.
Rezultă din cuprinsul normei enunţate că două criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric şi cel al poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice.
Potrivit art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din OG nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare, procesul-verbal de control şi constatare nr. 2160/5 februarie 2010 constituie titlu de creanţă şi titlu executoriu împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin. (5) şi (6) din acelaşi act normativ se poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală.
Cum prevederile C. proCod Fiscal, republicat cu modificări (art. 218 alin. (2)) prevăd expressis verbis competenţa instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile legii, în cazul soluţionării deciziilor emise în rezolvarea contestaţiilor, rezultă, din coroborarea textelor arătate şi raportat la natura actului contestat că, instanţa competentă a soluţiona inclusiv o cerere de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal de control, se va determina în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus-indicate.
Din această perspectivă, aşadar, raportat la criteriile instituite, în cauză prezintă relevanţă valoarea stabilită în cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu emis în temeiul OG nr. 79/2003, nu şi poziţionarea organului emitent sau natura sumelor pentru care s-a emis titlul executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind mai curând exemplificativă decât limitativă.
Determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial s-a realizat în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, ce cuprinde o normă de protecţie edictată în favoarea reclamantului, în sensul că acesta se poate adresa şi instanţei de la domiciliul său.
Reţinând că suma înscrisă în titlul a cărui anulare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, Înalta Curte urmează, aşadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze hotărârea primei instanţe şi să trimită cauza spre rejudecare la instanţa competentă material şi teritorial, respectiv la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de motivul de casare analizat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, ce urmează însă a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. F.C.S. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4675 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 564/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 578/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
