ICCJ. Decizia nr. 570/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 570/2012
Dosar nr. 288/2/2009
Şedinţa publică de la 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei, Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4097 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi a dispus anularea Ordonanţei nr. 636 din 30 octombrie 2008 şi a Deciziei nr. 2275 din 4 decembrie 2008, emise de autoritatea pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă,în esenţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 636 din 30 octombrie 2008, Consiliul de Administraţie al SC C. SA a fost obligat să valideze de îndată toate subscrierile efectuate în cadrul dreptului de preferinţă şi să dispună cele necesare în vederea înregistrării acestora la O.R.C. sau să convoace de îndată şi să asigure derularea Adunării Generale a Acţionarilor, în condiţiile prevăzute de art. 117 şi art. 118 din Legea nr. 31/1990, în termen de cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, având pe ordinea de zi validarea tuturor subscrierilor din cadrul dreptului de preferinţă aferent majorării capitalului social hotărâtă în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 26 august 2008 sau ridicarea dreptului de preferinţă prevăzut de art. 217 din Legea nr. 31/1990, republicată coroborat cu dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Plângerea formulată de reclamantă împotriva Ordonanţei C.N.V.M. nr. 636 din 30 octombrie 2008 a fost respinsă prin Decizia C.N.V.M. nr. 2275 din 04 noiembrie 2008.
Prin Decizia nr. 1409 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, la data de 27 aprilie 2010, în dosarul nr. 7883/118/2008, a fost admis recursul declarat de către reclamanta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 96/ COM din 07 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal. Pe cale de consecinţă, a fost admis apelul formulat de către reclamantă împotriva sentinţei nr. 21 din 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi a fost respinsă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Consiliului de Administraţie al SC C. SA nr. 1 şi 2 din 13 octombrie 2008 şi anularea acţiunilor subscrise de către SC E.P.S.L. S.A. şi majorarea capitalului social al reclamantei, constatându-se că Hotărârea nr. 1 din 13 octombrie 2008 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 203 şi 216 din Legea nr. 31/1990 republicată şi că în cauză nu a fost încălcat dreptul de preferinţă al acţionarului SC E.P.S.L. S.A.
Cum în baza acestei decizii irevocabile, pârâta C.N.V.M. a emis la data de 17 august 2010 Decizia nr. 1060, prin care a dispus ca „începând cu data înregistrării la Depozitarul Central a noilor caracteristici rezultate în urma majorării capitalului social al SC C. SA, hotărâtă de Consiliul de Administraţie la data de 26 august 2008, Decizia C.N.V.M. nr. 1986 din 15 octombrie 2008 de aprobare a ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA Constanţa, iniţiată de A.M.H. AG (fost M.S. AG) se revocă”, iar Atestatul nr. 329 din 30 octombrie 2008, care a stat la baza emiterii Ordonanţei nr. 636 din 30 octombrie 2008, a fost anulat în mod irevocabil prin sentinţa nr. 2242 din 27 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 287/2/2009, (irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor prin decizia nr. 3789 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 27 septembrie 2010), prima instanţă a apreciat că se impune admiterea acţiunii reclamantei şi anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 636 din 30 octombrie 2008 şi a Deciziei C.N.V.M. nr. 2275 din 4 decembrie 2008, de soluţionare a plângerii prealabile.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.)
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta.
Apreciind că hotărârea instanţei de fond atacată este vădit nelegală şi netemeinică, recurenta, în contextul prezentării situaţiei de fapt ca şi a conţinutului hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, a dezvoltat următoarele critici faţă de sentinţa pronunţată de prima instanţă şi evident faţă de soluţia adoptată:
- potrivit art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât instanţa de fond, după casare, nu a analizat în nici un fel legalitatea şi oportunitatea emiterii Ordonanţei C.N.V.M. nr. 363/2008, limitându-se la a reţine caracterul lor nelegal, cu consecinţa anulării acestora;
- singurul argument al instanţei de fond, derivând din raportarea la soluţia pronunţată de instanţa comercială în ceea ce priveşte hotărârile Consiliului de Administraţie al SC C. SA nr. 1 şi 2 din 13 octombrie 2008 nu poate fi edificator întrucât actul administrativ individual emis de C.N.V.M., contestat, respectiv Ordonanţa nr. 636/2008 a avut la bază prevederile legale speciale, precizate în preambulul actului;
- la emiterea Ordonanţei nr. 636/2008 au fost avute în vedere nu numai prevederile legale incidente dar şi documentele transmise de societate, respectiv înscrisuri aferente hotărârii Consiliului de Administraţie al SC C. SA din data de 13 octombrie 2008, care a avut ca obiect rezultatele subscrierii de acţiuni şi cadrul dreptului de preferinţă; din analiza acestor documente Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a constatat că prin respectiva hotărâre nu a fost luată în considerare exercitarea dreptului de preferinţă de către acţionarul SC E.P.S.L. S.A., în cadrul majorării de capital social al SC C. SA Constanţa;
- în speţă, raportat la situaţia de fapt pe larg expusă a rezultat că Ordonanţa C.N.V.M. nr. 636/2008 s-a întemeiat şi a respectat întocmai dispoziţiile legale ale pieţei de capital, cu referire şi la art. 2 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004;
- este adevărat că la data emiterii Ordonanţei nr. 636/2008 nu exista o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de constatare a nelegalităţii hotărârii Consiliului de Administraţie al SC C. SA din 13 octombrie 2008, dar C.N.V.M. nici nu a susţinut acest aspect, menţiunea din preambulul actului contestat nefiind de natură să conducă la anularea hotărârii în cauză;
- instanţa de fond, în manieră confuză şi prin afirmaţii fără legătură cu obiectul cauzei, a dispus anularea actelor administrative emise cu respectarea legii şi în considerarea rolului C.N.V.M. de a asigura protecţia operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, faţă de criticile ce i-au fost aduse, raportat la actele şi lucrările dosarului dar şi la prevederile legale din materia supusă examinării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în considerarea celor în continuare arătate.
La data de 30 octombrie 2008, recurenta C.N.V.M., în temeiul dispoziţiilor art. 2, art. 7 alin. (1) şi (4) şi ale art. 9 alin. (2) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, modificat şi aprobat prin Legea nr. 514/2002 şi al art. 2 alin. (5) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi în scopul exercitării activităţii de supraveghere, a procedat la emiterea Ordonanţei 636 din aceeaşi dată, prin care a solicitat consiliului de administraţie al societăţii intimate să convoace de îndată şi să asigure derularea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor în condiţiile art. 117 şi 118 din Legea nr. 31/1990, republicată în termen de cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, având pe ordinea de zi validarea tuturor subscrierilor din cadrul dreptului de preferinţă aferent majorării capitalului social hotărâtă în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 26 august 2008, sau ridicarea dreptului de preferinţă în condiţiile prevăzute la art. 217 din Legea nr. 31/1990, republicată, coroborate cu art. 240 din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital.
Prin Decizia C.N.V.M. nr. 2275 din 4 decembrie 2008, a fost respinsă contestaţia plângere prealabilă, formulată de societatea reclamantă împotriva Ordonanţei C.N.V.M. 636/2008.
Raportat la acest conţinut al actelor administrative contestate în prezenta cauză ca şi la succesiunea evenimentelor, respectiv a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie comercială, chiar în ceea ce priveşte majorarea capitalului social al SC C. SA şi acordarea drepturilor de preferinţă hotărâtă în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 26 august 2008, astfel cum sunt acestea menţionate în considerentele sentinţei atacate ca şi în expunerea rezumativă de mai sus, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile recurentei şi ca atare acestea nu pot fi primite.
Este neîntemeiată susţinerea recurentei vizând caracterul confuz şi chiar contradictoriu al considerentelor cuprinse în sentinţa atacată.
Date fiind ciclurile procesuale parcurse în cauză, încheierile de şedinţă prin care au fost dispuse pe parcursul procesului variate măsuri, motivate, şi nu în ultimul rând îndrumările cuprinse în Decizia de casare nr. 1585 din 18 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în mod firesc, instanţa de rejudecare, explicând judicios şi detaliat situaţia de fapt, s-a rezumat în motivarea soluţiei adoptate numai la aspectele de fapt şi de drept relevante, de natură a o susţine şi demonstra.
În alte condiţii, în mod evident nu se poate susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nici una dintre ipotezele consacrate de acest text, respectiv nemotivarea hotărârii sau cuprinderea de motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nefiind incidentă.
Nefondate sunt şi criticile vizând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme instanţa de fond nu a schimbat cu nimic nici natura şi nici înţelesul actelor juridice deduse judecăţii, ceea ce rezultă de altfel şi din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, pronunţându-se în limitele investirii sale şi raportat la obiectul acţiunii de faţă.
În fine nici cu privire la criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu au fost prezentate argumente de natură a demonstra că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Este adevărat că instanţa de fond nu a mai procedat la o examinare a legalităţii actelor administrative atacate în raport de temeiurile de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere, exclusiv la momentul emiterii Ordonanţei nr. 636 din 30 octombrie 2008.
Înalta Curte apreciază, în contextul întregului material probator administrat că o astfel de analiză nici nu se mai impunea a fi făcută, câtă vreme atestatul nr. 323 din 30 octombrie 2008 emis tot de către C.N.V.M., cu referire la hotărârea Consiliului de Administraţie din 13 octombrie 2008, şi care de asemenea a stat la baza emiterii Ordonanţei nr. 636/2008, a fost anulat irevocabil de instanţele de judecată (Decizia civilă nr. 3879 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
Întrucât Ordonanţa C.N.V.M. nr. 636/2008 a statuat asupra legalităţii hotărârii nr. 1 din 13 octombrie 2008 a Consiliului de Administraţie al SC C. SA, este evident că instanţa de fond, la momentul pronunţării asupra cererii de anulare tocmai a Ordonanţei nr. 636/2008 nu putea să ignore şi/sau să nesocotească înlăturarea pe calea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile a unuia dintre temeiurile de fapt dar şi de drept, esenţiale, ce au atras emiterea actelor administrative atacate.
Mai mult, semnificaţie prezintă şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat de către instanţele comerciale că hotărârea nr. 1 din 13 octombrie 2008 a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, nefiind încălcate drepturile de preferinţă ale acţionarilor (Decizia nr. 1409 din 27 aprilie 2010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
În fine, ceea ce omite recurenta să menţioneze este faptul că tocmai în temeiul acestei hotărâri judecătoreşti irevocabile, la data de 17 august 2010, a emis chiar la Decizia nr. 1060 din 17 august 2010 prin care dispune revocarea unei alte decizii C.N.V.M., nr. 1986 din 15 octombrie 2008 de aprobare a ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA.
Toate aceste elemente de fapt cu valoarea unor veritabile argumente de drept, date fiind efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile, au condus în mod logic şi legal la soluţia adoptată de prima instanţă, în sensul anulării actelor administrative atacate a căror menţinere nu se mai putea justifica.
În prezenta cauză,apare ca evidentă şi generatoare de efecte juridice relaţia dintre legalitatea şi oportunitatea actelor administrative, relaţie caracterizată de doctrină ca fiind una complexă, întrucât deşi nu se exclud şi nu se subsumează reciproc, interferenţa dintre acestea duce la asigurarea celor mai bune condiţii de emitere şi de realizare a unui act valabil, adecvat situaţiei date.
În raport de cele arătate, se poate susţine că este posibil ca un act administrativ care a fost emis cu respectarea principiului legalităţii să devină inoportun pentru interesele celor faţă de care va produce efecte, oportunitatea reprezentând conformitatea sa cu spiritul legii.
Este şi cazul în speţă, întrucât în raport de situaţia de fapt dar şi de drept intervenită la nivelul SC C. SA şi raportat la noile caracteristici rezultate în urma majorării capitalului social, menţinerea actelor administrative atacate nu se mai justifică,astfel că soluţia instanţei de fond apare ca fiind temeinică şi legală.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinţei nr. 4097 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4783/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 613/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
