ICCJ. Decizia nr. 572/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 572 /2012
Dosar nr. 2412/96/2009/a1
Şedinţa publică de la 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond şi motivarea acesteia
Prin Sentinţa nr. 178 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 4838 din 26 august 2009, emis de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, invocată de reclamantul M.C. în Dosarul nr. 2412/96/2009 al Tribunalului Harghita.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ordinul nr. 4838 din 26 august 2009, al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a fost emis în conformitate cu prevederile art. X, XI, XII şi XIX din O.U.G. nr. 35 din 11 aprilie 2009, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar.
Potrivit art. X din această ordonanţă, indemnizaţiile de conducere pentru personalul bugetar cât şi pentru funcţionarii publici prevăzute în actele normative reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individual.
Art. XIX din acelaşi act normativ stabileşte în sarcina ordonatorilor principali de credite obligaţia de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, aşa cum sunt acestea prevăzute de Legea bugetară anuală.
În motivarea excepţiei de nelegalitate invocată, se susţine că acest Ordin a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000, republicată. Aceste dispoziţii legale reglementează modalităţile de emitere a actelor de executare a unui act normativ, stabilindu-se că ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale, de specialitate, sau ale autorităţilor administrative autonome, se emit numai în baza şi în executarea legilor, a hotărârilor, şi a ordonanţelor guvernului.
Aceste ordine, instrucţiuni şi alte asemenea acte, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
Verificând dacă ordinul a cărui legalitate se contestă respectă aceste limite, prevăzute de dispoziţiile art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000, republicată, instanţa a constatat că ordinul a fost emis de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării în baza competenţelor stabilite prin H.G. nr. 51/2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi pentru aplicarea dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 35/2009, act normativ care reglementează măsurile financiare ce se impun a fi luate în domeniul cheltuielilor de personal, în sectorul bugetar, recunoscând ordonatorilor principali de credite dreptul de a stabili cuantumul indemnizaţiei de conducere pentru personalul bugetar, prin raportare la limitele minime şi maxime prevăzute în actele normative, obligându-i în acelaşi timp, să se încadreze în cheltuielile bugetare prevăzute de legea bugetară anuală.
S-a stabilit că şi dispoziţiile ce reglementează concediul de odihnă, cuprinse în art. 2 alin. (1) şi 2 din acelaşi ordin, respectă prevederile art. 56 din Legea nr. 24/2000, republicată, care reglementează evenimentele legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea, sau alte asemenea, care pot interveni pe durata existenţei unui act normativ, putând fi dispuse prin acte normative ulterioare, de acelaşi nivel sau de nivel superior.
În speţă, prin art. 2 al Ordinului nr. 4838/2009 al ministrului educaţiei cercetării şi inovării a fost abrogat art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul nr. 3251 din 12 februarie 1998, dispoziţia abrogată fiind aşadar de acelaşi nivel cu actul prin care s-a abrogat, iar această măsură a fost impusă pentru corelarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ emis de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, cu cele cuprinse în H.G. nr. 250/1992 republicată, privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantului
Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs reclamantul.
Recurentul-reclamant M.C. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele :
- Art. 1 din Ordinul nr. 4838 din 26 august 2009 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării care stabileşte că nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control, din inspectoratele şcolare se stabileşte potrivit gradului didactic şi vechimii în învăţământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă indemnizaţia de conducere, îndrumare şi control contravine dispoziţiilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - art. 51.
A învederat recurentul că potrivit art. 51 din Legea 128/1997 în vigoare la data emiterii Ordinului atacat, salariul de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din Inspectoratele Şcolare Judeţene se raportează la nivelul maxim al salariului de bază al funcţiei didactice de educator, învăţător, profesor gr. I cu o vechime de peste 40 ani, la care se adaugă indemnizaţia de conducere stabilită diferit, în raport de funcţia deţinută, ajungându-se ca prin Ordinul a cărui nelegalitate s-a invocat să se modifice prevederi dintr-o lege în vigoare.
- Art. 2 din Ordinul nr. 4838/2608.2009 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin care s-a abrogat art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul nr. 3251 din 12 februarie 1998, menţionându-se că personalul de conducere, îndrumare şi control din minister, inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă potrivit H.G. nr. 250/1992 republicată, contravine art. 103 lit. a) coroborat cu art. 1 din Legea nr. 128/1997 care stabilesc durata mai mare a concediului de odihnă, inclusiv pentru aceste categorii de personal (cel puţin 62 zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale).
- Recurentul a mai susţinut că Ordinul atacat nu a fost publicat în M. Of. şi chiar dacă este vorba de un act administrativ cu caracter normativ, legalitatea acestuia poate fi cercetată pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind constantă. În acest sens,în drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Criticile recurentului care reprezintă o reluare a motivelor prezentate instanţei de fond în susţinerea excepţiei de nelegalitate ar putea fi subsumate dispoziţiilor art. 304 alin. (9) C. proc. civ. (aplicarea greşită a legii la soluţionarea cauzei), neaducându-se nici un argument privind incidenţa dispoziţiilor art. 304 alin. (8) C. proc. civ., care vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului nelămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin art. 52 şi 126 alin. (6) din Constituţie se consacră, iar prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 se concretizează principiul că actul administrativ este supus controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios administrativ.
Legalitatea unui act administrativ semnifică acea calitate a actului administrativ de a corespunde „legii” în accepţiunea generală, de act juridic normativ superior în baza căruia a fost emis, dar şi de a respecta prevederile legale în privinţa formei fondului, limitele competenţei emitentului şi procedura legală de emitere.
Art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacră principiul conformităţii stricte a actelor administrative secundare cu (Ordine, Instrucţiuni emise de conducătorii ministerelor) cu actele normative superioare pe baza şi în executarea cărora au fost emise, respectându-se astfel principiul ierarhiei actelor normative, instituit prin art. 4 alin. (5) şi art. 108 alin. (2) Constituţie şi art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 24/2000, al forţei juridice superioare a legilor, în raport cu legislaţia secundară - conform art. 74 din Legea nr. 24/2000.
Prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a instituit atribuţia instanţei de contencios administrativ de a verifica, la solicitarea părţii interesate, legalitatea unui act administrativ unilateral, respectiv concordanţa acestuia cu actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis, având în vedere principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative instituit prin textele menţionate anterior: art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative.
În speţă, recurentul-reclamant a invocat contradicţii între prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4838/2009 şi dispoziţii din Legea cadru nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, deşi Ordinul pretins nelegal a fost emis în temeiul şi în conformitate cu O.U.G. nr. 35/2009 (art. X, XI, XII şi XIX) şi potrivit prevederilor H.G. nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării aşa cum reiese din preambulul actelor normative, în legătură cu care s-a sesizat nici un fel de discrepanţă.
Potrivit art. X din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar „indemnizaţiile de conducere pentru personalul bugetar, atât contractual cât şi funcţionarii publici, prevăzute în acte normative, reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale, art. 1 din Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4838/2009 fiind în concordanţă cu acest text din actul normativ cu forţă juridică superioară, în baza şi în executarea căruia a fost emis.
Prin art. 2 al Ordinului care vizează durata concediului de odihnă pentru anumite categorii ale personalului didactic s-a abrogat un text din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251 din 12 februarie 1998, respectându-se principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative.
Acelaşi text, art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 a prevăzut expres că în privinţa concediului de odihnă se vor aplica prevederile H.G. nr. 250/1992 republicată, în legătură cu care nu s-au făcut afirmaţii de nelegalitate, astfel că în mod corect prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate a celor două articole din Ordinul contestat.
Nepublicarea Ordinului nr. 4839/2009 în M. Of. reprezintă nerespectarea unei condiţii de formă imperative, care excede cadrului procesual determinat de recurentul-reclamant prin invocarea excepţiei de nelegalitate, întemeiată pe art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit Legii nr. 24/2000 nepublicarea Ordinului în M. Of. nu poate atrage nici sancţiunea constatării nulităţii acestuia, întrucât este ulterioară datei emiterii sale, în raport cu care ar putea fi examinate eventualele motive de nulitate.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Constatând că sentinţa atacată s-a dat cu aplicarea corectă a legii, nefiind afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva Sentinţei nr. 178 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 567/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 611/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
