ICCJ. Decizia nr. 578/2012. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 578/2012
Dosar nr.9400/2/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
Prin Sentinţa nr. 4052 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul C.V. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a desfăşurat-o se circumscrie definiţiei date de legiuitor noţiunii de colaborator al Securităţii, reţinând, în esenţă, următoarele:
Pârâtul a fost recrutat de către Securitate, în calitate de colaborator, „pentru supravegherea elementelor din S.I.G." şi a celor din secta penticostală din comuna Măguri Răcătău, semnând Angajament sub numele conspirativ „D.".
Activitatea informativă a pârâtului a constat în furnizarea de informaţii sub forma notelor informative cu privire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Relevante pentru activităţile desfăşurate de pârât sunt nota informativă furnizată organelor de securitate la data de 08 mai 1983 cu privire la faptul că „preotul D.G. (…) este interesat în atragerea la biserică atât a persoanelor în vârstă, cât şi a tinerilor, spunând că el crede că nu este nici o greşeală dacă oamenii frecventează biserica, ne învaţă sau li se spune să facă numai lucruri bune şi în folosul societăţii", precum şi materialele furnizate de pârât privind manifestările de nemulţumire ale unui medic din comuna Măguri Răcătău.
Se constată astfel că informaţiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi a dreptului la libertatea conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, fiind întrunite condiţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
Se reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură a fost făcută conştient de pârât, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele analizate în cauză nu rămâneau fără urmări.
Prima instanţă a înlăturat apărările pârâtului, reţinând că materialul probator administrat în cauză este relevant în privinţa activităţilor desfăşurate de acesta şi că sunt întrunite cele două condiţii cerute de textul legii pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
II Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul C.V. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, pronunţând o soluţie în contradicţie cu probele administrate, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că din probele administrate a rezultat că nu a furnizat nici un fel de informaţii care să pună în pericol drepturile sau libertăţile fundamentale ale unei persoane, ci dimpotrivă, informaţii banale, neutre, inofensive, în această categorie încadrându-se şi nota din 8 mai 1983 care viza preocuparea unui preot de a atrage la biserică persoane în vârstă, dar şi tineri.
A subliniat recurentul că frecventarea bisericii la acea dată era legală, libertatea credinţei fiind consfinţită de art. 30 din Constituţie, astfel că preotul respectiv nu putea fi expus nici unei urmări din partea organelor represive.
S-a învederat că nici informaţiile privind manifestările de nemulţumire ale unui medic din comuna Răcătău nu au condus la îngrădirea vreunui drept sau a unei libertăţi a cetăţeanului respectiv. S-a concluzionat că instanţa nu a examinat apărările formulate de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosar şi a procedat greşit şi excesiv atribuindu-i calitatea de „colaborator" al securităţii, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2, lit. b) din OUG nr. 24/2008.
2. Apărările intimatului
Intimatul prin reprezentantul său în instanţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa atacată fiind temeinică şi legală.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că recurentul-pârât C.V. a fost recrutat de organele de securitate, în calitate de „colaborator" la data de 14 aprilie 1975 „pentru supravegherea elementelor din SIG" şi a celor din secte penticostale din comuna Răcătău, semnând Angajament sub numele conspirativ „D.".
Această stare de fapt necontestată de recurent nu era însă suficientă pentru calificarea acestuia drept „colaborator" al securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 modificată şi completată prin Legea nr. 293/2008, întrucât textul impune furnizarea de informaţii sau atitudini potrivnice regimului comunist, care să fie încălcat drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanelor.
Materialul probator administrat în cauză nu dovedeşte că informaţiile transmise de recurent sub forma notelor informative, ar fi vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Astfel, nota considerată relevantă de prima instanţă, din 8 mai 1983 priveşte preotul D.G., despre care s-a arătat că „este interesat în atragerea la biserică atât a persoanelor în vârstă, cât şi a tinerilor, spunând că el crede că nu este nici o greşeală dacă oamenii frecventează biserica, ne învaţă sau li se spune să facă numai lucruri bune şi în folosul societăţii" .
Concluziile primei instanţe cum că aceste informaţii furnizate de recurentul-pârât ar fi îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la libertatea conştiinţei şi religiei consacrat de art. 30 din Constituţia României din 1965 în vigoare la acea dată, coroborat cu art. 18 din Pactul menţionat anterior, sunt greşite.
Informaţiile transmise de recurentul-pârât pe baza cărora prima instanţă a stabilit calitatea acestuia din „colaborator" al fostelor organe de securitate au un caracter de maximă generalitate, priveau activitatea şi menirea obişnuită a unui preot, de a se preocupa de atragerea persoanelor în vârstă, dar şi a tinerilor la biserică, în condiţiile în care libertatea credinţei avea o reglementare constituţională, iar frecventarea bisericilor ortodoxe nu era interzisă.
Nici informaţiile privindu-l pe doctorul B.I. prin care organele de securitate au fost înştiinţate cu privire la caracterul acestuia, întrucât era interesat să cunoască abaterile şi greşelile altor salariaţi pentru a-i putea ameninţa cu dezvăluirea acestora în anumite situaţii (NI din 29 iunie 1984, Referatul din 4 iulie 1984) sau că era nemulţumit de felul cum se păstra curăţenia în localurile de alimentaţie publică (Raport informativ din 27 februarie 1986) sau că scria un roman ce viza modul cum a contribuit la apărarea patriei în perioada 141 - 144 (raport informativ din 17 mai 1985) nu erau de natură să aducă atingere unor drepturi sau libertăţi fundamentale.
Se poate spune că unele informaţii furnizate de recurentul-pârât chiar aveau menirea de a transmite organelor de securitate semnale de linişte, conformare şi obedienţă din partea persoanelor din anturajul recurentului.
Astfel în nota informativă din 19 iunie 1988 se arată „nu s-a constatat să fie cadre didactice care să audieze posturi de radio străine, iar aceste stări să fie difuzate în rândul celorlalte cadre sau cetăţeni. Starea de spirit a cadrelor se referă mai mult la problemele de aprovizionare, cu produse agroalimentare, de exemplu mezeluri, brânzeturi, carne".
În nota din 26 iunie 1985 menţiona că „M.I. este mai mult bolnăvicios, însă totuşi se ocupă de gospodărie sau creşterea animalelor (…) am dedus că nu prezintă nemulţumiri şi nu face comentarii negative în ceea ce priveşte politica Partidului" iar în nota informativă din 04 august 1982 apreciază că „deşi am urmărit starea de spirit a populaţiei, nu am stabilit concret despre nici o persoană care să se manifeste prin nemulţumiri cu referire la faptul de apariţie şi aplicare a recentelor reglementări legale".
Cu privire la profesorul M.C. în notele informative din 09 martie 1982 şi 14 martie 1982 recurentul arată că „nu am putut desprinde nimic în felul de a fi, discuţii şi activităţi în ce priveşte faptul că avea intenţii de evaziune sau rămânere în străinătate. Dimpotrivă, în compartimentul acestui cadru se observă o conştiinţă ridicată, manifestând dragoste şi pasiune faţă de profesia sa şi de gradul de educare a copiilor. Este stimat şi apreciat de colectivul din care face parte".
Rezultă deci că prin informaţiile furnizate de recurent fostelor organe de securitate nu s-au denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să fi vizat îngrădirea drepturilor sau libertăţilor fundamentale, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de „colaborator" al securităţii în accepţiunea textului menţionat anterior.
4. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Astfel fiind, constatând că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, respectiv art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, care reglementează condiţiile legale pentru constatarea calităţii de „colaborator" al fostei Securităţi, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului şi va modifica în tot sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul C.V. împotriva sentinţei nr. 4052 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 575/2012. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 581/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
