ICCJ. Decizia nr. 591/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 591/2012
Dosar nr. 26/45/2011
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 125 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.L.I., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Societatea Cooperatistă „C.T." S.C.M., prin care solicita anularea Hotărârii nr. 314 din 10 noiembrie 2010, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit că aspectele sesizate de reclamantă nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta S.L.I. de profesie economist, a fost încadrată în această funcţie la Societatea Cooperatistă Meşteşugărească gradul 1 "C.T.", în baza contractului nr. 34 din 3 martie 2008, iar în baza deciziei nr. 8 din 25 iunie 2008, emisă de preşedintele societăţii menţionate, iar prin Decizia nr. 2 din 16 septembrie 2010, reclamantei i-a „încetat la data de 02 octombrie 2010, contractul de muncă, din cauza dificultăţilor economice, în condiţiile stipulate la art. 64 alin. (5) din statut".
Prin cererea înregistrată sub nr. 8 din 25 ianuarie 2009, S.L.I. a solicitat Consiliului de Administraţie al S.C.M. C.T. să-i aprobe înscrierea ca membru cooperator, în condiţiile Legii nr. 1/2005, şi a revenit la această cerere la data de 7 septembrie 201C însă în Adunarea Generală a membrilor cooperator ce a avut loc la data de 27 aprilie 2009, această cerere a fost respinsă, printre cei care au votat împotrivă numărându-se şi S.G.; persoană despre care se face afirmaţia, în cuprinsul adresei nr. 118/6 octombrie 2010, că este „socrul petentei".
Petiţionara L.I.S. a solicitat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin petiţia datată 16 septembrie 2010, ca acesta să intervină în „aplicarea şi controlul respectării prevederilor Ordonanţei nr. 137/2000, întrucât îmi sunt încălcate abuziv drepturile prevăzute în lege", anexând la această sesizare copia deciziei privind desfacerea contractului de muncă şi plângerea penală, din data de 10 septembrie 2010, adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, referitoare la pretinsa încălcarea de către administratorul unic al S.C.M. C.T., a „drepturilor constituţionale privind egalitatea în drepturi (…)".
Prin Hotărârea nr. 314 din 10 noiembrie 2010, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000, drept pentru care a dispus clasarea dosarului.
Apreciind că nu a fost îndeplinit "rolul de mediator" şi că nici nu s-a exercitat rolul „de prevenire a faptelor de discriminare", ce reveneau Consiliului, S.L.I. a promovat prezenta acţiune în procedura prevăzută de art. 20 din OG nr. 137/2000, solicitându-se se instanţei să dispună „reexaminarea şi rejudecarea cazului de discriminare, hărţuire şi victimizare, în vederea stabilirii adevărului", şi evocându-se faptul că este şomeră, nu are resurse financiare şi are în întreţinere "2 copii la facultate".
Prima instanţă a apreciat că în mod justificat Consiliul a considerat că, în cauză, nesoluţionarea cererii formulate de petentă la data de 21 ianuarie 2009, desfacerea contractului de muncă, ori divergenţele apărute în relaţia cu administratorul unic al societăţii cooperatiste meşteşugăreşti reclamate, nu au semnificaţia unei "diferenţe de tratament" întemeiată pe sex, categorie socială, etc.
S-a considerat că pentru aplicarea dispoziţiilor OG nr. 137/2000, nu este suficient ca o persoană să fie supusă unui tratament injust sau degradant, ca ea să fie hărţuită sau exclusă dintr-o asociere cu scop lucrativ, întrucât însăşi termenul de "discriminare" presupune realizarea sau crearea unor deosebiri de esenţă între o persoană sau alta; ori conflictul dintre S.L.I. şi administratorul Cooperativei nu poate fi circumscris întrucât, astfel cum însăşi reclamanta recunoaşte, el este unul strict personal şi nu urmăreşte crearea unui tratament mai puţin favorabil, în raport cu alte persoane aflate în situaţii comparabile.
Instanţa a concluzionat că dificultăţile de ordin personal neputând constitui suport al cererii de extindere a sferei de acţiune a Consiliului şi la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Recurenta-reclamantă S.L.I. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
- în mod greşit în sentinţa atacată s-a făcut referire la conflictul dintre ea şi Preşedintele Cooperativei, întrucât la pct. 7 lit. c) din acţiunea introductivă a precizat că discriminarea directă a avut loc în Adunarea Generală a membrilor cooperatori din 27 aprilie 2009, când i-a fost respinsă cererea de a deveni membru cooperator, fiind admisă în schimb cererea altei persoane – A.C., fără a se discuta un criteriu de selecţie pentru noii membri, sau a se argumenta în vreun fel opţiunea Adunării Generale, creându-se astfel deosebiri de esenţă între o persoană şi alta, hotărârea fiind nelegală sub acest aspect;
- instanţa în mod eronat şi-a argumentat soluţia şi pe împrejurarea că recurenta nu a contestat hotărârea Adunării Generale, întrucât, nefiind membru cooperator, nu putea promova o asemenea contestaţie, conform art. 44 pct. 3 Legea nr. 1/2005;
- i s-au încălcat drepturile prevăzute de art. 7 alin. (3), lit. 9) din Legea nr. 1/2005 care prevede că „societăţile cooperative sunt organizaţii voluntare care se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor (…)", or recurenta nu a fost acceptată ca membru cooperator, deşi nu îndeplinea toate condiţiile legale, fără a exista o justificare obiectivă a diferenţei de tratament. Recurenta nu a indicat temeiul legal al recursului formulat.
2. Apărările intimaţilor
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentanţi în instanţă, iar intimata S.C.M. C.T. prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând criticile formulate prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. se constată că acestea pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a) Situaţia de fapt
Recurenta-reclamantă fostă salariată a Societăţii Cooperatiste Meşteşugăreşti C.T. din Bârlad, la care a fost încadrată în funcţia de economist, până la data de 2 octombrie 2010 când i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 64 alin. (5) din Statutul SCOM (ca urmare a dificultăţilor economice) s-a considerat discriminată prin votul Adunării Generale a cooperatorilor din 27 aprilie 2009, care i-a respins solicitarea de a deveni membru cooperator, admiţând în schimb cererea altei persoane A.C., fără nici o motivare.
Recurenta a reclamat această diferenţă de tratament pretins discriminatorie Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care i-a respins sesizarea prin Hotărârea nr. 314/10 noiembrie 2010, acţiunea în anularea acestei hotărâri fiind respinsă prin sentinţa nr. 125 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, atacată cu prezentul recurs.
b) Argumente pentru respingerea recursului
Criticile recurentei privesc mai mult motivarea instanţei de fond, care, în expunerea împrejurărilor care au condus la situaţia litigioasă din prezenta cauză a amintit şi de situaţia conflictuală existentă între recurentă şi Preşedintele cooperativei intimate, iar în argumentarea soluţiei făcut trimitere şi la faptul că hotărârea Adunării Generale a membrilor cooperatori care a generat din împrejurarea pretins discriminatorie nu a fost contestată de recurentă.
Aceste consideraţii nu reprezintă însă motivele pentru care atât instanţa, cât şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au apreciat că în speţă nu există o „discriminare" în sensul art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
Astfel nu s-a făcut nici o susţinere şi cu atât mai mult vreo dovadă că tratamentul diferit al recurentei în raport cu cealaltă persoană acceptată a deveni membru cooperator s-a datorat vreunuia din criteriile prevăzute de art. 2 din OG nr. 137/2000 republicată, respectiv vreunei deosebiri de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, care să fi determinat aplicarea tratamentului diferenţiat.
Discriminarea în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000 există când diferenţa de tratament reclamată este cauzată de unul din criteriile interzise, menţionate anterior, fiind necesar a se dovedi legătura de cauzalitate între tratamentul diferenţiat şi cel puţin unul din criteriile interzise, or în speţă nu s-a invocat niciunul din criteriile interzise enumerate anterior şi în mod evident nu poate exista vreo legătură cu tratamentul pretins discriminator.
Votul diferit al Adunării Generale a membrilor cooperatori din 27 aprilie 2009 cu privire la solicitarea recurentei, în raport cu cea a altei persoane reprezintă poziţia subiectivă a celor care au participat la această şedinţă (între care şi socrul recurentei) în raport cu persoana şi calităţile individuale ale celor două solicitante, tensiunile şi starea conflictuală dintre recurentă şi conducătorul cooperativei putând să fi fost un factor care să fi determinat votul, tratamentul diferenţiat de care s-a bucurat recurenta în raport cu cealaltă persoană, nefiind în nici un caz discriminator, în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, aşa cum corect a concluzionat şi instanţa de fond.
4. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 (1) şi art. 20 (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.L.I. împotriva sentinţei nr. 125 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2012. Contencios. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 593/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
