ICCJ. Decizia nr. 594/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 594/2012
Dosar nr. 1025/46/2011
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 435/F-CONT din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „D.R.T." S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1736 din 12 august 2011, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1736/2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, respectiv „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă".
Condiţia „cazului bine justificat" este relevată de interpretarea dată de organul fiscal unei operaţiuni comerciale efectuată de către reclamantă, respectiv exportul de utilaje în China, reconsiderată prin actele administrative încheiate.
A reţinut instanţa de fond că petenta a exportat anumite utilaje proprietatea sa către un client din China, potrivit declaraţiei vamale, facturii aferente şi contractului încheiat, bunurile fiind expediate de la o societate din Franţa care le deţinea în custodie.
Organele de control au considerat că exportul a fost realizat mai întâi către societatea din Franţa, iar aceasta din urmă le-a expediat în China, situaţie în raport de care se impune obligaţia de plată a TVA şi a unui impozit pe profit suplimentar.
Potrivit susţinerilor petentei şi documentelor de export extracomunitar, care o menţionează ca exportator al bunurilor şi încasator al preţului vânzării, nu a intervenit un transfer al dreptului de proprietate, bunurile respective aflându-se doar în custodia societăţii din Franţa care le-a expediat în China, astfel că prin simpla pipăire a fondului prima instanţă a considerat că există o puternică îndoială asupra legalităţii actului administrativ, impunându-se suspendarea efectelor executorii ale acestuia, până la pronunţarea instanţei de fond.
În privinţa cerinţei pagubei iminente, s-a arătat că intimata a trecut deja la executarea silită, poprind conturile petentei şi emiţând adresă de executare silită către clienţi, situaţie care a determinat deja un prejudiciu, prin imposibilitatea de plată a salariilor şi celorlalte datorii ale societăţii, precum şi riscul blocării activităţii petentei, care nu mai poate continua procesul de producţie şi este nevoită să-şi concedieze salariaţii; pe lângă prejudiciul material, petenta suferă incontestabil şi un prejudiciu de imagine.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, deoarece:
- intimata-reclamantă nu a achitat cauţiunea în cuantum de 1.059.169 RON reprezentând 20% din suma contestată, conform art. 215 (2) din OG nr. 92/2003, fără de care nu se putea dispune suspendarea executării;
- nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării.
În dezvoltarea acestei critici recurenta a arătat că susţinerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrativ fiscale nu fac dovada „cazului bine justificat", aşa cum este definit de art. 14, lit. t) din Legea nr. 554/2004, mai ales că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, obligaţiile de plată reţinute în sarcina intimatei-reclamante reprezentând creanţe certe, lichide şi exigibile.
S-a învederat că nu sunt incidente menţiunile din Recomandarea R 89/8 din 13 septembrie 1989 deoarece recurentei nu i se cauzează o pagubă ireparabilă, întrucât, în cazul anulării titlului beneficiază de rambursarea sumelor achitate.
Recurenta a arătat că nu s-a dovedit nici „paguba iminentă", în sensul art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, intimata având o cifră de afaceri mare, iar începerea formelor de executare nu produce prin ea însăşi o pagubă.
În sprijinul celor susţinute recurenta a citat din decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Susţinerile recurentei privind neîndeplinirea condiţiei achitării cauţiunii de către intimată sunt nefondate, deoarece la dosar fond există Recipisa de consemnare nr. 934954din 09 octombrie 2011 a sumei de 52959 RON cu titlu de cauţiune, aşa cum a fost stabilită de instanţă, în cuantum de 5% din valoarea contestată.
Art. 215(2) din OG nr. 92/2003 reglementează o valoare maximă a cauţiunii datorate de cel care solicită suspendarea executării unui act administrativ fiscal, de 20% din cuantumul sumei contestate, în aceste limite instanţa de judecată fiind îndreptăţită să individualizeze cauţiunea, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, ceea ce în speţă s-a realizat.
Intimata-reclamantă S.C. D.R.T. S.R.L. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1736 din 12 februarie 2011, prin care i s-au stabilit obligaţii bugetare în valoare de 1.059.169 RON reprezentând: 90.053 RON impozit pe profit şi 23.900 majorări aferente, întrucât organele fiscale nu au luat în considerare cheltuieli nedeductibile cu dobânzi şi diferenţe de curs valutar raportate pentru perioada următoare, 194.433 TVA şi 322.214 RON majorări aferente, întrucât intimata nu a dovedit calitatea de proprietar şi exportator pentru 36 maşini vândute în China, aflate în custodie la o societate din Franţa şi 230.221 RON impozit pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi - persoane juridice şi 198.348 RON majorări aferente.
În motivarea cererii de suspendare intimata-reclamantă a făcut referire în principal la cea de-a doua sumă, reprezentând TVA, cum că nu ar fi legal datorată şi doar o trimitere succintă la impozitul pe profit, fără a aminti nimic despre impozitul calculat de organele fiscale pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi - persoane juridice, deşi în contestaţia administrativă a atacat şi această sumă.
Cum actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, împrejurarea că intimata are un alt punct de vedere cu privire la sumele reţinute în sarcina sa de organele fiscale, care urmează a fi supus evaluării şi analizei de către instanţa competentă nu reprezintă o dovadă a „cazului temeinic justificat" în sensul art. 14, coroborat cu art. 2, lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Argumentele intimatei-reclamante privind aplicabilitatea şi interpretarea diferită decât a organelor fiscale, a dispoziţiilor legale incidente, nu sunt de natură să inducă o puternică şi legitimă îndoială asupra legalităţii şi corectitudinii actelor administrativ fiscale a căror suspendare s-a solicitat.
Nici condiţia „pagubei iminente" nu a fost dovedită, deoarece intimata-reclamantă a arătat în cuprinsul cererii de suspendare că are o cifră de afaceri de 1,5 mil. euro pentru anul 2011, dispune de utilaje evaluate de recurentă la 3.743.853,52 RON conform procesului-verbal nr. 217 din 14 martie 2011, neprobându-se că începerea executării sumelor datorate bugetului de stat i-ar pricinui o perturbare previzibilă gravă a activităţii, care să nu mai poată fi redresată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20(3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtei şi va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare executare formulată de intimata-reclamantă S.C. D.R.T. S.R.L. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei nr. 435/F-CONT din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. D.R.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 598/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
