ICCJ. Decizia nr. 593/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 593/2012
Dosar nr. 931/46/2011
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 383/F-CONT din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. II/9004 din 26 august 2010, emis de ministrul administraţiei şi internelor, invocată de reclamantul V.V. în dosarul nr. 3755/90/2010 al Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, excepţie cu care a fost sesizată de Tribunalul Vâlcea prin încheierea din 13 iulie 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Contestatorul V.V. a solicitat anularea Ordinului Prefectului Judeţului Vâlcea nr. 562 din 28 septembrie 2010 prin care a fost concediat în baza art. 65 alin. (1) C. muncii din postul de şofer, iar pe cale de excepţie a susţinut nelegalitatea Ordinului nr. II/9004 din 26 august 2010 pe care această măsură s-a întemeiat.
În motivarea excepţiei de nelegalitate a susţinut că prin acest ordin s-a dispus nelegal desfiinţarea, prin reorganizare, a două posturi de şofer din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea, întrucât potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, nu a fost emisă o hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Instituţiei Prefectului. De asemenea, a susţinut că ordinul este nelegal, deoarece nu a fost publicat în M. Of. conform art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 24/2000, ceea ce înseamnă că nu a intrat în vigoare şi nu se aplică.
Analiza concordanţei actului administrativ în discuţie cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, a condus la aprecierea primei instanţe în sensul că susţinerile contestatorului sunt nefondate.
Art. 2 alin. (4) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune că structura organizatorică şi modul de funcţionare ale instituţiei prefectului se stabilesc prin hotărâre de Guvern, în acest sens fiind adoptată HG nr. 460/2006 cu modificările şi completările ulterioare, care în art. 4 alin. (1) stabileşte structura cadru de organizare a instituţiei prefectului.
Prin urmare, structura organizatorică a prefecturilor este reglementată prin hotărâre de Guvern, act administrativ cu caracter normativ în temeiul căruia prefectul emite ordine privind structurile de specialitate prevăzute în anexa nr. 1 la nivel de direcţii, servicii şi birouri, după caz, funcţie de specificul fiecărei activităţi.
Ca atare, contrar susţinerilor contestatorului din motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a apreciat că structura organizatorică a Instituţiei Prefectului şi funcţionarea acesteia au fost întemeiate pe HG nr. 460/2006, pentru aplicarea unor prevederi din Legea nr. 340/2004, despre care se face menţiune în partea introductivă a Ordinului Prefectului de încetare a contractului de muncă al acestuia.
În consecinţă, s-a apreciat Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. II/9004 din 26 august 2010 se află în acord cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, pretins a fi fost încălcat.
Cu privire la cea de a doua critică exprimată de contestator prima instanţă a reţinut că aceasta nu vizează practic nelegalitatea ordinului analizat, în raport cu legea în aplicarea căreia a fost emis, ci se referă la nulitatea ordinului, motivat de neîndeplinirea unei condiţii de formă imperative, nepublicarea în M. Of.
Conform Legii nr. 24/2000, nepublicarea în M. Of. a unui ordin nu atrage însă nulitatea actului, fiind vorba de o condiţie posterioară emiterii sale.
Mai mult, potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. actele cu caracter individual emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.
Prin urmare,s-a stabilit că obligaţia publicării în M. Of. vizează numai actele administrative cu caracter normativ, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. II/9004/2010 fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual.
2. Motivele de recurs invocat de recurentul-reclamant
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, în termen legal a declarat recurs reclamantul.
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate, prevederile art. 3041 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că nu sunt valide argumentele primei instanţe, prezentate în susţinerea excepţiei de nelegalitate invocată, în considerarea următoarelor critici dezvoltate:
- ordinul atacat trece peste limita de competenţă stabilită prin art. 5 alin. (4) din HG nr. 460/2006, raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, fiind modificată chiar structura organizatorică a Instituţiei Prefectului prin eliminarea unei structuri prevăzute în Anexa 1 a HG nr. 460/2006;
- instanţa de fond nu a analizat excepţia de nelegalitate invocată, referindu-se la nulitatea actului administrativ, ceea ce depăşeşte cadrul stabilit de art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată;
- în mod greşit s-a apreciat că ordinul atacat are caracter individual câtă vreme natura sa normativă este evidentă, ceea ce impunea şi publicarea acestuia.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 şi 3041 C. proc. civ. de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Astfel cum s-a reţinut şi în hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, Ordinul emis de ministrul administraţiei şi internelor nr. II/9004 din 26 august 2010, prin care a fost diminuat numărul de posturi repartizat Instituţiei Prefectului Vâlcea, la 42, ca urmare a desfiinţării mai multor posturi expres arătate, printre care sunt enumerate şi două de ofiţer, a fost emis în temeiul actelor normative indicate în preambulul său şi anume, (i) OUG nr. 30/2007, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor; (ii) Legea nr. 11/2010, privind bugetul pe anul 2010; (iii) Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici; (iv) Legea nr. 53/2003 - C. muncii; (v) Legea nr. 340/2004, privind instituţia prefectului; (vi) HG nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele MAI; (vii) HG nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004. Totodată a fost avută în vedere adresa Prefectului Judeţului Vâlcea nr. 16295/2010.
Prin această din urmă adresă, s-a solicitat ordonatorului principal de credite aprobarea statului de funcţii ale instituţiei, rezultat în urma stabilirii măsurilor de reorganizare, în aplicarea art. 16 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentului vizând depăşirea limitelor de competenţă stabilite prin HG nr. 460/2006.
Ordinul nr. II/9004/2010 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din HG nr. 460/2006 potrivit cărora numărul maxim de posturi şi structura posturilor aferente instituţiei prefectului se stabileşte prin ordin al ministrului, ceea ce s-a şi realizat în cauză.
Prin ordinul atacat s-a stabilit de către ordonatorul principal de credite, în deplină conformitate şi în limitele competenţelor sale, numărul de posturi alocat Instituţiei Prefectului Vâlcea, fiind menţionate posturile desfiinţate, cu justificarea diminuării acestora de la 56 la 42, în contextul restricţiilor bugetare impuse.
Pe baza acestui ordin, la rândul său, prefectul a emis Ordinul nr. 495 din 30 august 2010 prin care s-a realizat reorganizarea instituţiei.
Contrar celor susţinute de recurent, este de menţionat că prima instanţă a realizat o corectă examinare a legalităţii actului atacat, prin raportare la prevederile legale în executarea cărora a fost emis, stabilind cu justeţe că nu se poate reţine nelegalitatea ordinului emis, care nu încalcă limitele de competenţă prevăzute de dispoziţiile legale evocate.
În realitate, prin criticile înfăţişate recurentul face o confuzie între structura organizatorică a instituţiei şi structura posturilor, iar atunci când se referă la structura organizatorică a instituţiei nu are în vedere modificarea anexei 1, structura cadru de organizare a HG nr. 460/2006, stabilită prin HG nr. 585/2009.
Nefondate sunt şi criticile vizând analizarea şi pronunţarea primei instanţe asupra nulităţii actului administrativ, câtă vreme considerentele hotărârii expuse rezumativ mai sus, demonstrează contrariul.
În fine, nefondată este şi critica vizând natura normativă a Ordinului nr. II/9004/2010, care astfel cum bine a stabilit şi judecătorul fondului, este un act administrativ individual, care se adresează unui subiect de drept determinat, respectiv Instituţia Prefectului Vâlcea şi prin care nu sunt stabilite norme cu caracter general şi impersonal, aplicabile tuturor instituţiilor prefectului.
Faţă de cele arătate, reţinând că toate criticile formulate de recurent sunt nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. instanţa va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul V.V. împotriva sentinţei nr. 383/F-CONT din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 591/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 594/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
