ICCJ. Decizia nr. 599/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 599/2012
Dosar nr. 6024/1/2011
Şedinţa publică de la 7 februarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3072 din 26 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură împotriva sentinţei nr. 176 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă acţiunea reclamantei Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi a fost obligată pârâta să încheie cu aceasta actul adiţional la contractul nr. 188 din 24/28 ianuarie 1993, aşa cum a fost completat prin actele adiţionale nr. 1/2003 şi nr. 2/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii îl constituie refuzul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură de a încheia un act adiţional la contractul nr. 188 din 28 ianuarie 1993, încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, refuz pe care l-a considerat nejustificat.
Contractul nr. 188/1993 are ca obiect, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1/2003 şi 2/2006, gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din zona judeţului Suceava.
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 23/2008, intimata, reclamantă s-a adresat Agenţiei Domeniilor Statului în vederea încheierii actului adiţional, invocând prevederile art. 69 alin. (1) din actul normativ menţionat, conform cărora ” Agenţia Domeniilor Statului se subrogă Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens”.
Prin prisma acestor prevederi exprese ale legii, sentinţa atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligaţia de încheiere a actelor adiţionale revine succesorului în drepturi şi obligaţii a Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.
Denunţarea unilaterală a contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce înseamnă că Agenţia Domeniilor Statului şi-a asumat calitatea de succesor al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, în temeiul art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008.
În forma iniţială, aplicabilă la data respectivă, O.U.G. nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea pentru definirea şi implementarea politicii referitoare la conservarea şi administrarea resurselor şi continentale, la acvacultură, la procesarea şi organizarea pieţei produselor pescăreşti, la structurile de pescuit şi acvacultură, revine autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultură, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
În linii mari, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură erau prevăzute în articolul 4 alin. (1) şi constau în elaborarea strategiei naţionale şi a reglementărilor în domeniu, implementarea şi controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare sunt detaliate unele dintre atribuţiile ce revin Agenţiei în exercitarea rolului său.
O analiză a prevederilor legale menţionate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuţiile Agenţiei ţineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime şi continentale (art. 8), de liniile directoare în domeniu, şi de materializarea prin propuneri adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9 - 12). Abia ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 317/2009 Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a căpătat atribuţia de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului şi de a încheia contracte de exploatare şi/sau privatizare a acestora, conform art. 4 din O.U.G. nr. 23/2008, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009.
Prin urmare, la momentul respectiv, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură nu se suprapuneau şi nu înlăturau calitatea ei de succesor al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în drepturile şi obligaţiile contractuale. O interpretare contrară ar fi golit de conţinut art. 69 din O.U.G.nr. 23/2008, care nu numai că enunţa subrogaţia, dar şi detalia modul de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor contractuale şi a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiţionale sau protocoale de predare - primire, după caz. Acelaşi efect, al golirii de conţinut a art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, l-ar fi avut şi interpretarea eronată pe care Agenţia Domeniilor Statului a dat-o articolului 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.
Toate aceste considerente conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanţa de fond, că refuzul pârâtei de a încheia actul adiţional a avut caracter nejustificat.
În temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a subrogat Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile contractuale legate de exploatarea şi administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participaţiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiţionale în acest sens.
O ultimă remarcă se impune cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut referire în susţinerea propriului punct de vedere (decizia nr. 2025/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 şi 4 din O.U.G. nr. 23/2008, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură avea calitatea de a încheia actul adiţional).
Or, în litigiul de faţă, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenţiei Domeniilor Statului, au fost eliminate posibilele consecinţe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi legale neclare, cărora însuşi legiuitorul le-a adus corecţii semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an şi jumătate de la adoptarea acesteia din urmă.
Deci, în cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
Prin cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură solicită desfiinţarea deciziei mai sus amintite, invocându-se că această hotărâre judecătorească este potrivnică unei decizii anterior pronunţate, deasemenea, de instanţa supremă, nr. 2025 din 21 aprilie 2010, în raport de aceasta existând autoritate de lucru judecat.
În motivarea cererii de revizuire, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a arătat, în esenţă, următoarele:
La data de 16 ianuarie 2009 intimata A.J.V.P.S. Suceava a promovat o acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comerciala, de contencios administrativ si fiscal formându-se astfel dosarul nr. 57/39/2009 în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului (A.D.S.) faţă de care a solicitat obligarea acesteia la încheierea unui act adiţional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993 încheiat de către A.J.V.P.S. Suceava cu fosta Direcţia Generala pentru Agricultura si Alimentaţie Suceava (Anexa nr. 1).
În baza contractului arătat, intimata A.J.V.P.S. Suceava a dobândit folosinţa bazinelor piscicole potrivit anexei la contract în care se menţionează zonele de pe cuprinsul judeţului Suceava.
Ulterior au fost încheiate acte adiţionale la acest contract cu fosta Companie Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol (C.N.A.F.P.), actul adiţional nr. 2 modificând obiectul contractului in sensul ca A.J.V.P.S. Suceava avea calitatea de gestionar al resurselor acvatice vii existente in bazinele naturale din zona judeţului Suceava(Anexa nr. 2).
Prin sentinţa civila nr. 64 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ si fiscal a admis cererea aşa cum a fost formulată, obligând A.D.S. să încheie un act adiţional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actul adiţional nr. 2 din 26 ianuarie 2006 încheiate cu C.N.A.F.P. (Anexa nr. 3).
Împotriva acestei sentinţe A.D.S. a formulat recurs si, prin decizia civila nr. 2025 din 21 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul A.D.S., modificând hotărârea recurată în sensul respingerii acţiunii A.J.V.P.S. Suceava ca neîntemeiată.
La data de 14 octombrie 2010, A.J.V.P.S. Suceava a promovat o noua acţiune cu aceiaşi obiect, înregistrata pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, formându-se astfel dosarul nr. 319/39/2010 în contradictoriu cu A.N.P.A., solicitând obligarea Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură la încheierea actului adiţional la contractul nr. 188din 04 februarie 1993.
Prin sentinţa nr. 176 din 09 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ si fiscal se pronunţă în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulata, obligând Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură să încheie un act adiţional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actele adiţionale nr. 1/2003 si nr. 2/2006 încheiate cu C.N.A.F.P.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a formulat recurs, ce a fost respins prin decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În aceasta situaţie de fapt si de drept, s-a formulat prezenta cerere de revizuire.
Motivul revizuirii este cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere faptul pe rolul instanţelor de judecată s-au aflat două dosare având acelaşi obiect, părţi şi cauză - în care, prin două hotărâri distincte, au fost soluţionate în mod diferit.
Sub acest aspect, sunt întrunite toate condiţiile cerute de legiuitor pentru admiterea unei cereri de revizuire pentru motivul arătat, mai precis:
1. Există două hotărâri judecătoreşti contradictorii. Astfel, în dosarul nr. 57/39/2009, prin decizia civilă nr. 2025 din 21 aprilie 2010 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul A.D.S. şi modificată hotărârea recurată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii A.J.V.P.S. Suceava, prin care a solicitat obligarea contestatoarei la încheierea unui act adiţional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993. În schimb, în dosarul nr. 319/39/2010, prin decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost menţinută soluţia data de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, prin care Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a fost obligată să încheie un act adiţional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993, astfel cum a fost completat prin actele adiţionale nr. 1/2003 şi nr. 2/2006 încheiate cu C.N.A.F.P.
Aşadar, cele două hotărâri amintite sunt contradictorii şi nu pot fi aduse la îndeplinire simultan, având în vedere că printr-o hotărâre s-a dispus în mod irevocabil respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A.J.V.P.S. Suceava, iar prin cea de-a doua, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată având acelaşi obiect şi între aceleaşi părţi şi, în consecinţă, obligarea Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură la încheierea unui act adiţional la contractul nr. 188 din 04 februarie 1993 încheiat de către A.J.V.P.S. Suceava cu fosta Direcţia Generală pentru Agricultură şi Alimentaţie Suceava nesocotindu-se astfel interesele legitime ale statului român şi impunându-se, fără echivoc, desfiinţarea ultimei hotărâri, având în vedere că soluţia legală în cauza era respingerea celei de-a doua cereri ca fiind intrată în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 C. civ.
2. Aceste hotărâri judecătoreşti contradictorii sunt pronunţate în aceeaşi pricină, având în vedere că între cele două cereri de chemare în judecată care au făcut obiectul dosarului nr. 57/39/2009 şi nr. 319/39/2010 există, mai presus de orice îndoială, identitate de părţi. obiect şi cauză.
3. Cele două hotărâri judecătoreşti sunt pronunţate in dosare distincte, respectiv in dosarul nr. 57/39/2009 si in dosarul nr. 319/39/2010.
4. Ambele hotărâri judecătoreşti sunt irevocabile.
Pe cale de consecinţă, se solicită admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei civile nr. 307secţia de contencios administrativ si fiscal în dosarul nr. 319/39/2010.
Apoi, rejudecând cauza, să fie admis recursul formulat de Agenţia Naţionala pentru Pescuit şi Acvacultură (Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), să fie modificată, în tot, sentinţa civilă nr. 176 din 09 septembrie 2010 pronunţata de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind intrată în puterea lucrului judecat şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cauza prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuientă, în raport cu dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, revizuirea este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune efectuarea unui control al legalităţii şi temeiniciei hotărârilor supuse revizuirii.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Pentru a fi aplicabile aceste prevederi legale, este necesar ca hotărârile să conţină elementele puterii lucrului judecat, adică să tranşeze fondul unui litigiu, pentru că raţiunea reglementării cazului de revizuire avut în vedere de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este aceea de a înlătura o încălcare a acestui principiu, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Or, rezultă cu puterea evidenţei că între cele două hotărâri nu există contrarietate, în sensul definit de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Chestiunea puterii lucrului judecat a fost invocată de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, în dosarul nr. 319/39/2010 şi a fost tranşată chiar prin Decizia civilă nr. 3072 din 26 mai 2011, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză. Existenţa autorităţii de lucru judecat a fost invocată de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 176 din 09 septembrie 2010.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Instanţa a statuat că, urmare a modificărilor legislative intervenite după pronunţarea Deciziei civile nr. 2025/2010, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, în acest sens arătând următoarele: „. în litigiul de faţă, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a preluat calitatea procesuală a Agenţiei Domeniilor Statului, au fost eliminate posibilele consecinţe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi neclare, cărora însuşi legiuitorul le-a adus corecţii semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008, la numai un an şi jumătate de la adoptarea acesteia din urmă”. Pe baza acestei consideraţii, instanţa supremă a conchis, în termeni categorici, că „. în cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ.”.
Aşadar, în condiţiile în care instanţa supremă a statuat irevocabil că nu poate fi invocată autoritate de lucru judecat în dosarul nr. 319/39/2010, pe baza Deciziei civile nr. 2025 din 21 aprilie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă, rezultă că, în speţă, nu sunt satisfăcute exigenţele legale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Având ca reper acest text legal, ca revizuirea să fie admisibilă este necesar ca în faţa celei de-a doua instanţe sesizate să nu se fi discutat faptul existenţei primei hotărâri pronunţată în cauză (excepţia lucrului judecat), iar în ipoteza în care a fost discutat, instanţa să fi omis a-l soluţiona.
Or, în speţă, chestiunea autorităţii de lucru judecat a fost discutată în faţa instanţei de recurs din dosarul nr. 319/39/2010, asupra căreia aceasta s-a pronunţat în sensul arătat mai sus.
Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 326 şi 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii cererii.
Respinge cererea de revizuire formulată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură împotriva deciziei nr. 3072 din 26 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 832/2012. Contencios → |
|---|
