ICCJ. Decizia nr. 832/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 832/2012
Dosar nr. 1541/122/2009
Şedinţa publică de la 17 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, reclamanta SC D SA. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea unor decizii emise de pârâtă la data de 29 decembrie 2006 privind obligarea sa la plata accesoriilor aferente unor obligaţii fiscale în sumă de 2.131.057 lei.
Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, prin sentinţa nr. 236 din 05 noiembrie 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La termenul de judecată din data de 10 iunie 2010, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat şi anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 privind soluţionarea contestaţiei depuse de parte împotriva deciziilor de impunere în legătură cu accesoriile unor debite.
Pârâtele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinări în cauză în care au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4907 din 06 decembrie 2010, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea celor 236 decizii de impunere privind plata unor accesorii emise la data de 29 decembrie 2006 şi ca tardiv formulat capătul de cerere referitor la anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) În raport de dispoziţiile art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., coroborat cu art. 218 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., cererea de anulare a deciziilor de impunere deduse judecăţii este inadmisibilă, întrucât în faţa instanţei de contencios administrativ se poate ataca doar decizia de soluţionare a contestaţiei administrative.
2) Excepţia tardivităţii formulării capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 este fondată, întrucât aceasta a fost comunicată reclamantei la data de 08 mai 2009 şi a fost contestată la instanţă la data de 10 iunie 2010, cu depăşirea termenului de 6 luni de la data comunicării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC D SA., care a solicitat casarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 205 alin. (1) şi art. 218 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc.
În speţă, în opinia recurentului sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată şi nu cele ale art. 205 alin. (1) C. proc. fisc.
La termenul de judecată din data de 07 octombrie 2011, Asociaţia Dunăreana P.A.S. a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei.
În temeiul art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviinţat recurentei administrarea probei cu înscrisuri.
În cauză, recurenta a depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară.
Recurenta SC D SA. şi intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat note scrise.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că cererea de anulare a celor 236 de decizii de impunere privind plata unor accesorii, decizii emise la data de 29 decembrie 2006 de către intimata Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Giurgiu pentru suma de 2.131.057 lei este inadmisibilă.
Conform art. 205 alin. (1) coroborat cu art. 218 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie, potrivit legii; contestaţia este o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia; decizia de soluţionare a contestaţiei se comunică contestatorului, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat; deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.
Ca atare, cererea de anulare a unor decizii de impunere adresată direct instanţei de contencios administrativ este inadmisibilă.
Cu alte cuvinte, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate forma doar decizia de soluţionare a contestaţiei administrative.
Într-adevăr, prin cererea precizatoare depusă la data de 10 iunie 2010, recurenta a solicitat şi anularea deciziei nr. 143 din 29 aprilie 2009 prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia formulată de parte împotriva deciziilor de impunere aflate în discuţie.
Însă, după cum corect a reţinut prima instanţă, această cerere precizatoare a fost tardiv formulată.
Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. cu cele ale art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/204, modificată, rezultă că termenul de contestare la instanţă a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative este de 6 luni de la data comunicării acesteia.
În speţa de faţă, decizia nr. 143 din 29 aprilie 2009 a fost comunicată recurentei la data de 08 mai 2009, iar cererea precizatoare având ca obiect anularea acesteia a fost depusă la data de 10 iunie 2010, cu depăşirea termenului legal anterior individualizat.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
În raport de soluţia pronunţată în privinţa acţiunii principale, Înalta Curte va respinge şi cerere de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia Dunăreana P.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de intervenţie accesorie.
Respinge recursul declarat de SC D. SA Giurgiu, prin administratori M. M., D. V. şi J. N. împotriva sentinţei nr. 4907 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2012. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 860/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
