ICCJ. Decizia nr. 609/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 609/2012
Dosar nr.837/46/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2010, sub nr. 837/46/2010, reclamanta S.C. V. Argeş S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, solicitând anularea deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, emisă de prima pârâtă, şi în consecinţă:
1. obligarea A.N.A.F. - D.G.S.C. să soluţioneze în fond pct. A al contestaţiei administrative formulate de către S.C. V. Argeş S.A. în ce priveşte „accizele declarate şi plătite lunar la bugetul de stat în perioada 1 aprilie 2007 - 31 mai 2009";
2. obligarea A.N.A.F.-D.G.S.C. să soluţioneze în fond pct. B al aceleiaşi contestaţii cu privire la „modul de utilizare şi gestionare al alcoolului etilic şi băuturilor alcoolice spirtoase de către S.C. V. Argeş S.A., în calitate de utilizator final";
3. anularea actelor contestate, adică a deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 18838 din 3 august 2009 - emise de DJAOV Argeş, în partea la care se referă la pct. C al contestaţiei reclamantei „cu privire la lipsa din gestiunea S.C. V. Argeş S.A. a cantităţii de 26.232 litri alcool tehnic", aspect ce a avut drept consecinţă stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a sumei de 661.589 RON, reprezentând acciză aferentă cantităţii lipsă şi a sumei de 63.513 RON, majorări de întârziere.
Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3/2009, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 162/F-Cont. din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti a fost admisă în parte cererea de anulare a Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 formulată de reclamanta S.C. V. ARGEŞ S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, în consecinţă, a fost anulată Decizia în privinţa punctului 1 din dispozitivul acesteia, referitor la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Instanţa a obligat pârâta ANAF - DGSC să soluţioneze contestaţia respectivă şi a respins cererea de anulare a deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 pentru punctul 2 din dispozitivul acesteia.
A admis în parte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Judeţeană pentru Operaţiuni Vamale Argeş şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi, în consecinţă, a fost suspendată executarea deciziei de impunere în privinţa sumei totale de 2.157.987 RON, pentru care prin Decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Instanţa a respins cererea de suspendare a deciziei de impunere în privinţa sumei totale de 725.102 RON, pentru care prin Decizia nr. 452/2009 a fost respinsă contestaţia administrativă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de anulare a Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, aceasta este întemeiată în parte, şi anume în privinţa dispoziţiilor de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulate de S.C. V. împotriva deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 18.838 din 3 august 2009 pentru suma totala de 2.157.987 RON accize şi accesorii.
Astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia de impunere, reclamanta a fost obligată să plătească 10.174 RON accize şi 5.460 RON majorări de întârziere aferente, pentru că s-a constatat că într-un număr de 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice nu a menţionat distinct valoarea accizei, a calculat-o greşit şi deci a plătit un cuantum mai mic la bugetul de stat. Pentru acesta faptă reclamantei i-a fost încheiat şi proces-verbal de contravenţie şi i-a fost aplicată amenda contravenţională.
La data de 1 septembrie 2009 reclamanta a formulat contestaţie administrativă şi a prezentat organelor fiscale un exemplar de pe cele 16 facturi care purtau menţiunea cuantumului accizei.
La data de 3 septembrie 2009, organele fiscale care au realizat controlul au sesizat organele penale cu o plângere penală, solicitând să se verifice autenticitatea facturilor.
Învestită cu soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere, ANAF - DGSC a dispus suspendarea soluţionării acesteia, apreciind că este ţinută de concluziile la care vor ajunge organele penale în cercetarea autenticităţii facturilor, concluzii în raport de care va fi soluţionată contestaţia reclamantei.
Curtea a apreciat că ANAF este în prezenţa tuturor elementelor care să îi permită soluţionarea contestaţiei, întrucât este în posesia tuturor facturilor cu pricina, iar soluţionarea contestaţiei depinde de ea însăşi şi de maniera în care apreciază că trebuie să interpreteze situaţia de fapt şi să aplice legea.
Concluziile organelor penale - care cercetează situaţia sub aspectul săvârşirii unor fapte penale - nu sunt indispensabile organelor fiscale pentru a aprecia în prezent dacă facturile sunt sau nu conforme cu legea şi dacă acciza a fost calculată greşit.
Instanţa a reţinut că prin Decizia de impunere fiscală nr. 3 din 4 august 2009, în sarcina reclamantei s-a stabilit plata sumei de 1.591.651 RON accize şi a sumei de 550.702 RON majorări de întârziere aferente, reţinându-se că, prin Decizia nr. 12 din 25 martie 2009 emisă de DJAOV Argeş au fost anulate deciziile nr. 9 din 25 iunie 2008 şi nr. 11 din 2 octombrie 2008 de utilizator final (pentru nedepunerea anumitor situaţii specifice, prevăzute în HG nr. 44/2004), iar reclamanta trebuie să plătească accize pentru cantităţile de alcool tehnic achiziţionate în regim de scutire.
Învestită cu soluţionarea contestaţiei administrative, ANAF - DGSC a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, întrucât reclamanta a formulat acţiune în justiţie pentru anularea Deciziei nr. 12 din 25 martie 2009, iar soluţia sa depinde de cea care va fi adoptată de instanţa de judecată. Totodată, ANAF a reţinut că, prin sentinţa nr. 240/CA din 6 iulie 2009, Tribunalul Argeş a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 12 până la pronunţarea instanţei de fond „în mod irevocabil".
Curtea a apreciat că argumentele pârâtei nu sunt întemeiate. Astfel, a constatat că Sentinţa nr. 240/2009, prin care a fost suspendată executarea Deciziei nr. 12/2009 a fost modificată în recurs, prin Decizia nr. 1322/R-Cont din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, prin respingerea (irevocabilă) a cererii de suspendare, soluţia fiind pronunţată mai înainte ca ANAF să emită Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009 contestată astăzi. În aceste condiţii, ANAF nu se putea lovi de împrejurarea că executarea Deciziei nr. 12/2009 era suspendată la momentul la care a luat în discuţie contestaţia administrativă a reclamantei.
În ceea ce priveşte faptul că Decizia nr. 12/2009 era contestată şi pe fond într-un litigiu pendinte, Curtea a apreciat, de asemenea, că argumentul nu este de natură să împiedice organul fiscal să soluţioneze contestaţia.
Curtea a constatat că la data soluţionării cauzei Decizia nr. 12/2009 este confirmată în justiţie, întrucât Tribunalul Argeş, prin Sentinţa nr. 577/CAF din 25 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 2139/109/2009, a respins cererea de anulare a acesteia formulată de S.C. V.
Instanţa a reţinut de asemenea că, prin aceeaşi Decizie de impunere nr. 3 din 4 august 2009, reclamanta a fost obligată să plătească suma de 661.589 RON accize suplimentare şi suma de 63.513 RON majorări de întârziere aferente, pentru cantitatea de 26.232 litri alcool tehnic, pe care organele fiscale nu au mai găsit-o în gestiunea ei.
Organele fiscale au făcut aplicarea art. 192 alin. (3) Cod Fiscal, însă reclamanta a invocat faptul că respectiva cantitate de alcool i-a fost sustrasă de autori necunoscuţi, motiv pentru care a anunţat de îndată atât organele penale, cât şi pe cele fiscale şi a pretins că îi era aplicabil art. 192 alin. (4) lit. a) Cod Fisca.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a respins contestaţia administrativă sub acest aspect, arătând că reclamanta nu a putut face dovada că produsul nu este disponibil în România.
Curtea a constatat că organele fiscale au aplicat corect legea în acest din urmă caz şi au apreciat că reclamanta prezintă o lipsă în gestiune pentru care datorează acciză.
În ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, Curtea a constatat că şi aceasta este întemeiată în parte, în privinţa aceloraşi debite pentru care mai sus s-a arătat că trebuie soluţionată contestaţia administrativă.
Astfel, în privinţa sumelor impuse pentru cele 16 facturi, împrejurarea că există un alt set de 16 facturi completat potrivit legi şi prezentat organelor fiscale, aşa cum se recunoaşte chiar de către acestea, este de natura să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009.
În privinţa sumelor impuse ca urmare a anulării autorizaţiilor de utilizator final, instanţa de fond a constatat că în perioada de efectuare a inspecţiei fiscale, efectele Deciziei nr. 12/2009 - reţinută ca act esenţial pentru calcularea sumelor respective - erau suspendate prin sentinţa nr. 240 din 6 iulie 2009, ceea ce este de natură să pună la îndoială legalitatea deciziei de impunere în ce priveşte modul de calcul al accizelor considerate exigibile pentru anularea autorizaţiilor de utilizator final.
În ceea ce priveşte sumele impuse cu titlu de acciză pentru cantitatea „furată" de alcool tehnic, Curtea a constatat că nu există împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului de impunere, pentru argumentele expuse pe fondul cauzei mai sus.
S-a reţinut că măsura suspendării executării deciziei de impunere previne un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care reclamanta îl poate suferi prin vânzarea bunurilor sale, proces demarat deja de organele fiscale potrivit dovezilor din dosar, în condiţiile în care pârâtele nu au dovedit că executarea respectivă nu se referă la debitele din Decizia de impunere nr. 3 din 4 august 2009 şi că respectiva decizie nu va fi executată şi, astfel, reclamanta nu va suferi un prejudiciu.
S-a concluzionat că măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative nu afectează curgerea unor noi accesorii fiscale, ce se pot constitui într-un prejudiciu material previzibil pentru reclamantă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 14 raportat la art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis în parte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 şi a suspendat executarea acesteia în privinţa sumei de 2.157.987 RON, pentru care prin Decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Instanţa a respins cererea de suspendare în privinţa sumei de 725.102 RON pentru care prin Decizia nr. 452/2009 a fost respinsă contestaţia administrativă.
II. Instanţa de recurs.
1. Criticile părţilor
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs toate părţile din proces: reclamanta S.C. V. Argeş S.A. Piteşti prin administrator Judiciar Cabinet de insolvenţă M.D. precum şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş.
Recurenta-reclamantă S.C. V. Argeş S.A. prin reprezentant legal a precizat că înţelege să solicite modificarea sentinţei în sensul anulării actelor contestate (Decizie de impunere nr. 3 din 4 august 2009 a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 18838 din 3 august 2009 încheiat de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş numai în partea care priveşte punctul C al contestaţiei recurentei, pentru suma de 725.102 RON, pentru care s-a respins contestaţia sa administrativă prin Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009 a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitându-se modificarea sentinţei în temeiul art. 3041 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 în sensul admiterii contestaţiei.
Recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a apreciat că nu există împrejurări care să infirme legalitatea actului de impunere privind lipsa în gestiune a 26223 litri alcool tehnic, întrucât nu s-a dovedit aplicabilitatea art. 192 alin. (4) lit. a) Cod Fiscal, în sensul că produsul accizabil nu este disponibil pentru a fi folosit în România, când de fapt situaţia prezentată se înscrie dispoziţiilor art. 192 alin. (3) Cod Fiscal
S-a învederat că minusul înregistrat la cantitatea de alcool aflată în societate este rezultatul unui furt care a avut loc în perioada 17 - 21 aprilie 2009, săvârşită de autori necunoscuţi, în legătură cu care au fost înştiinţate atât organele de cercetare penală - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş - secţia IV Piteşti, dar şi DJAOV Argeş cu Adresa nr. 14 din 21 aprilie 2009, aşa încât se poate constata că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei fiind vorba de un minus constatat în gestiune, pentru care nu există vinovăţie din partea societăţii, conform art. 192 alin. (3) Cod Fiscal, nefiind datorată acciză pentru cantitatea de alcool sustrasă.
Ulterior, la termenul de judecată din 8 noiembrie 2011 recurenta a depus întâmpinare privind recursurile pârâtelor, precum şi alte note scrise ale administratorului judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolvenţă N.D. la data de 24 ianuarie 2012, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva recurentei în temeiul Legii nr. 85/2004, administratorul judiciar că-şi însuşeşte recursul societăţii.
Prin aceste înscrisuri au fost invocate noi argumente pentru admiterea recursului, fiind prezentate şi înscrisuri noi de la organele de poliţie şi un proces-verbal de control întocmit de DJAOV Argeş la 29 decembrie 2011, prin care s-a susţinut că este mai mare cantitatea de alcool lipsă, decât cea avută în vedere de organele vamale la data întocmirii Raportului de inspecţie fiscală nr. 18838 din 3 august 2009, ori toate aceste împrejurări nu pot fi analizate de instanţa de recurs, reprezentând de fapt noi critici împotriva Sentinţei nr. 162 din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, formulate în afara termenului prev. de art. 301 C. proc. civ., care a expirat la data de 8 august 2010.
Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa anulării punctului 1 şi 2 din Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009 prin care se dispusese de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de recurenta-reclamantă, invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - aplicarea greşită a legii la soluţionarea cauzei.
În privinţa punctului 1 din contestaţia administrativă şi din cererea de chemare în judecată care privea suma de 15.634 RON reprezentând accize în valoare de 10.174 RON şi majorări de întârziere de 5.460 RON s-a învederat că în mod eronat prima instanţă a înlăturat măsura suspendării contestaţiei administrative, deoarece fapta recurentei de a fi întocmit 2 seturi diferite cu 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice, (într-unul din seturi acciza fiind evidenţiată separat iar în celălalt nu) formează obiectul cercetării penale, astfel că până la stabilirea caracterului infracţional al faptei, precum şi a realităţii documentelor trebuia menţinută măsura suspendării soluţionării contestaţiei recurentei, dispusă în temeiul art. 216 din OG nr. 92/2003, potrivit regulii că „penalul ţine în loc civilul".
Recurenta-pârâtă a concluzionat că este nelegală soluţia primei instanţe şi în privinţa înlăturării măsurii suspendării soluţionării contestaţiei administrative formulată de către reclamantă cu privire la suma de 2.142.353 RON, reprezentând accize în valoare de 1.591.651 RON şi majorări de întârziere în sumă de 550.702 RON (pct. 2 din contestaţia administrativă şi din cererea de chemare în judecată) întrucât Decizia nr. 12/2009 a DJAOV Argeş prin care se anulaseră autorizaţiile de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 şi nr. 11 din 2 octombrie 2008 emise în beneficiul reclamantei formau obiectul unor litigii aflate în curs de judecată, de care depindea soluţionarea contestaţiei administrative.
Astfel, s-a arătat că prin sentinţa nr. 240/2009 a Tribunalului Argeş s-a suspendat executarea Deciziei nr. 12/2009 a DJAOV Argeş, soluţia fiind ulterior atacată cu recurs, fiind iniţiată şi acţiune în anularea acestei decizii, aşa încât nu se putea trece la soluţionarea contestaţiei administrative formulată de recurenta-reclamantă.
Recurenta-pârâtă a criticat soluţia primei instanţe şi în privinţa suspendării deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, în privinţa punctelor 1 şi 2, solicitând a fi verificată depunerea cauţiunii prevăzută de art. 215 din OG nr. 92/2003.
Recurenta-pârâtă a susţinut că nu exista un caz bine justificat şi că nu s-a făcut dovada prevenirii unei pagube iminente, aşa încât nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în mod greşit s-a procedat la suspendarea executării deciziei de impunere pentru suma de 2.157.987 RON, pentru care prin Decizia nr. 452/2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Recurenta-pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş a solicitat la rândul său respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în privinţa sumei de 2.157.987 RON, invocând aplicarea greşită a legii în soluţionarea cauzei, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat recurenta că la momentul efectuării inspecţiei fiscale şi a întocmirii deciziei de impunere s-a prezentat inspectorilor fiscali un număr de 16 facturi care nu aveau evidenţiate acciza, iar ulterior, cu ocazia contestării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, recurenta-reclamantă a depus un alt set de facturi cu aceleaşi serii de identificare cu ale celor ridicate de inspectorii fiscali, având însă completată rubrica accizelor, deşi acestea nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii, motiv pentru care s-a întocmit sesizarea penală nr. 21429 din 3 septembrie 2009, aşa încât în mod greşit s-a apreciat că faptele recurentei-reclamante ar reprezenta „un caz bine justificat" de suspendare a executării deciziei de impunere.
S-a mai susţinut că Decizia de impunere nr. 3/2009 a fost comunicată recurentei-reclamante cu confirmare de primire la data de 12 mai 2009 şi a fost contestată la 8 septembrie 2009, peste termenul prevăzut de lege, fiind nereale susţinerile reclamantei cum că la data emiterii acestei decizii ar fi fost suspendate efectele deciziei cu acelaşi nr. din 7 mai 2009, întrucât acţiunea nu a fost introdusă în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta-pârâtă a arătat că nu exista nici o „pagubă iminentă" deoarece de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 452 din 15 decembrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi până la înregistrarea prezentei acţiuni, petenta nu a formulat contestaţie împotriva deciziei emise, astfel încât să nu se înceapă executarea silită a acesteia, şi nici nu a solicitat suspendarea punctului 3 din decizie, pentru suma de 725.102 RON pentru care s-a început executarea silită.
S-a mai susţinut că reclamanta nu a făcut dovada că s-ar afla în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea, ca urmare a începerii executării, întrucât primeşte şi face plăţi considerabile din conturile bancare deschise la Banc Post, în realitate reclamanta fiind un „rău platnic", atât faţă de bugetul statului cât şi faţă de furnizorii de utilităţi.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 3/2009 a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova precum şi în privinţa cererii de anulare a punctului 1 din Decizia nr. 452/2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi menţinerea măsurii suspendării contestaţiei administrative formulată de recurenta-reclamantă, care a fost dispusă legal de organele fiscale, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a din OG nr. 92/2003.
II. Instanţa de recurs
1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte reţine următoarele:
A. Cu privire la recursul reclamantei S.C. V. Argeş S.A.
Recurenta-reclamantă a criticat Sentinţa nr. 162 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti numai în privinţa modului de soluţionare de către instanţa de fond şi de către organele fiscale de control a punctului 3 din contestaţia administrativă şi acţiunea introductivă, în privinţa sumei de 725.102 RON reprezentând contravaloarea accize aferente cantităţii de 26232 l. alcool tehnic lipsă.
Recurenta a susţinut că împrejurările invocate de ea, în sensul că respectiva cantitate de alcool a fost sustrasă de autori necunoscuţi în perioada 17 - 21 aprilie 2009, pentru care a sesizat organele de poliţie şi a înştiinţat organele fiscale atrage incidenţa art. 192 alin. (3) Cod Fiscal, nefiind aplicabile prevederile alin. (4) din acelaşi text, aşa cum au considerat greşit atât organele de control, cât şi instanţa de judecată.
Textul invocat în cauză este următorul din Cod Fiscal:
Art. 192*) - Momentul exigibilităţii accizelor
(1) Pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România. (...)
(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.
(4) Prevederea alin. (3) nu se aplică şi plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv şi sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiţii:
a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră, dar numai în situaţia în care autorităţii fiscale competente i se prezintă dovezi satisfăcătoare cu privire la evenimentul respectiv, împreună cu informaţia privind cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România".
În mod corect prima instanţă a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proCod Fiscal, deoarece este vorba de o lipsă în gestiune, care atrage exigibilitatea accizei de la data constatării acesteia.
Dispoziţiile art. 192 alin. (4) lit. a) invocate de recurenta-reclamantă nu privesc lipsurile în gestiune, ci numai acele situaţii de forţă majoră (vărsare, spargere, incendiere, inundaţii) pe parcursul cărora se consumă substanţa produsului accizabil, acesta nemaifiind disponibil pentru a fi folosit pe teritoriul României, situaţie care nu se întâlneşte în cazul lipsurilor sau sustragerilor din gestiune.
Prin urmare, atât instanţa de fond, cât şi organele de control au aplicat corect legea la soluţionarea cauzei, recursul reclamantei urmând a fi respins ca nefondat în temeiul disp. art. 312(1) C. proc. civ. şi art. 20 (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
B. Recursurile pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi al pârâtei Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova declarat în nume propriu şi pentru celelalte pârâte Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş urmează a fi analizate împreună, întrucât vizează aceleaşi aspecte.
Prima critică formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care priveşte cauţiunea datorată de recurenta-reclamantă pentru soluţionarea cererii de suspendare este nefondată, întrucât la dosar s-a depus copia extrasului de cont al reclamantei transmis de B. S.A. Sucursala Argeş, în care figurează cauţiunea achitată, în valoare de 144.155 RON solicitată de Curtea de Apel Piteşti în temeiul art. 215 C. proCod Fiscal
Susţinerea recurentelor privind nelegalitatea sentinţei atacate în privinţa punctului 1 al Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 respectiv a sumei de 15.634 RON reprezentând accize şi majorări de întârziere reflectate în 2 seturi de facturi fiscale, unul care cuprinde evidenţiată separat acciza, set depus odată cu soluţionarea contestaţiei administrative şi un alt set în care acciza nu figurează separat, nefiind evidenţiată nici în contabilitatea societăţii şi formând obiectul unor cercetări penale, este nefondată.
În mod corect prima instanţă a considerat că stabilirea caracterului infracţional sau nu al faptelor privind facturile depuse ulterior de recurenta-reclamantă, întocmite „pro cauza" şi neprezentate inspectorilor vamali nu este de natură să împiedice soluţionarea contestaţiei administrative cu privire la acciza datorată de reclamantă.
Este adevărat că potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003 organele de soluţionare a contestaţiei au un drept de apreciere, putând suspenda rezolvarea acesteia, dacă s-au sesizat organele competente cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, însă în speţă o asemenea condiţionare nu există, întrucât reclamanta a calculat şi a plătit accize, organele de soluţionare a contestaţiei urmând a verifica dacă sumele achitate au fost corect calculate, fiind în interesul bugetului de stat să se clarifice aceste aspecte cu celeritate.
Este de asemenea corectă soluţia primei instanţe de a înlătura măsura dispusă prin pct. 2 al Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 şi care s-a evidenţiat cu aceeaşi numerotare în acţiunea introductivă, prin care a fost obligată recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să soluţioneze în fond contestaţia administrativă a reclamantei cu privire la modul de utilizare şi gestionare a alcoolului etilic şi băuturilor alcoolice spirtoase de către reclamantă, respectiv pentru suma de 2.142.353 RON accize şi majorări de întârziere.
Reclamantei i-au fost anulate autorizaţiile de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 şi nr. 11 din 2 octombrie 2008, prin Decizia nr. 12 din 25 martie 2009 emisă de DJAOV Argeş, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de a depune raportările prevăzute de pct. 22 alin. (27) din HG nr. 44/2004.
Reclamanta a contestat Decizia de anulare a autorizaţiilor nr. 12/2009 a DJAOV Argeş şi a solicitat suspendarea executării acesteia, iniţial cererea de suspendare fiind admisă prin Sentinţa nr. 240/2009 a Tribunalului Argeş, care însă a fost modificată în recurs, când s-a respins irevocabil cererea de suspendare prin Decizia nr. 1322 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, aşa încât la data soluţionării contestaţiei administrative nu mai exista măsura suspendării Deciziei nr. 12/2009 şi nici motive raţionale de menţinere a soluţiei de a-i fi în continuare suspendată soluţionarea contestaţiei administrative.
Mai mult decât atât, prin Sentinţa nr. 577 din 25 mai 2010 s-a respins şi cererea în anulare a aceleiaşi decizii de către Tribunalul Argeş, astfel încât nu mai subzistă motive rezonabile de amânare a soluţionării contestaţiei reclamantei, fiind favorabilă organelor fiscale măsura de a urgenta rezolvarea acestor contestaţii şi de a clarifica astfel, cel puţin în faza administrativă cuantumul datoriilor debitoarei către bugetul de stat.
Faţă de aceste consideraţii, motivele de tardivitate a înregistrării acţiunii în anulare ridicate de recurenta-pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, care privesc de altfel acţiunea de fond, sunt lipsite de relevanţă.
În privinţa măsurii suspendării executării deciziei de impunere respectiv a punctelor 1 şi 2 pentru suma de 2.157.987 RON, pentru care prin Decizia nr. 542/2009 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative (punctele 1 şi 2) instanţa de recurs constată că soluţia Curţii de Apel Piteşti este legală şi temeinică.
Astfel, actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 209 emisă de recurenta-pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în sarcina recurentei-reclamante.
Recurenta-reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat, în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004,
Fără a antama fondul dreptului dedus judecăţii, Curtea a constatat corect că aparenţa dreptului este în favoarea intimatei, deoarece nu există certitudine cu privire la valoarea accizei înscrisă de reclamantă într-unul din cele 2 seturi de 16 facturi, acciză pe care a şi achitat-o, urmând ca organele fiscale de control să stabilească cuantumul acesteia şi în ce măsură recurenta-reclamantă mai are datorii sau nu cu acest titlu la bugetul de stat.
În privinţa modului de calcul al accizelor considerate exigibile pentru anularea autorizaţiilor de utilizator final, se constată că în perioada inspecţiei fiscale efectele Deciziei nr. 12/2009 au fost suspendate prin Sentinţa nr. 240 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Argeş, până la soluţionarea recursului de către Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 1322 din 8 decembrie 2009.
Recurenta-reclamantă a dovedit şi existenţa unei pagube iminente, în sensul posibilităţii de a suferi un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin începerea executării, împotriva acesteia fiind deja deschisă procedura insolvenţei, ca urmare a inexistenţei fondurilor pentru plata datoriilor exigibile, aşa încât o executare intempestivă ar conduce la trecerea acesteia la procedura falimentului, fiind în mod evident dovedit prejudiciul iminent, în sensul disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi Recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri, care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică Decizia.
Soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
2. Soluţia instanţei de recurs
Constatându-se îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, aşa cum corect a concluzionat prima instanţă şi că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge şi recursul pârâtelor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de S.C. V. Argeş S.A. Piteşti prin administrator Judiciar Cabinet de Insolvenţă M.D., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş împotriva Sentinţei nr. 162/F-Cont. din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 61/2012. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
