ICCJ. Decizia nr. 607/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 607/2012
Dosar nr.44566/3/2010
Şedinţa de la 7 februarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a contestat Decizia nr. 75/2010, prin care pârâta se obliga la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul ce face obiectul notificării nr. 650/2002.
Prin Sentinţa nr. 2435 din 14 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actului contestat şi prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 6609 din 9 noiembrie 2011, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, invocând dispoziţiile speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu obiectul acţiunii, competenţa materială revine secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
Astfel, obiectul acţiunii în cauza de faţă îl constituie Decizia nr. 75/2010, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, pentru terenul ce face obiectul notificării nr. 650/2002 formulată de acesta, conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.".
De asemenea, conform art. 26 alin. (1) din actul normativ susmenţionat, "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001 degajă concluzia că legiuitorul a înţeles să caracterizeze ca fiind de natură civilă toate litigiile apărute în legătură cu aplicarea acestui act normativ, chiar dacă actele emise în acest sens ar putea fi calificate, într-o interpretare mai largă, ca fiind administrative.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care consacră regula procedurală conform căreia competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal fiind de competenţa curţii de apel.
Cum Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o lege specială iar, potrivit unui principiu de drept, legea specială derogă de la legea generală, rezultă că dispoziţiile acestui act normativ prevalează faţă de cele ale dreptului comun în materie, această regulă fiind expres prevăzută chiar de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la art. 10 alin. (1) teza finală.
De altfel, în acelaşi sens s-a statuat şi prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, pronunţată în recursul în interesul legii, care, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a stabilit că "Instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate".
Având în vedere cele arătate, competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 598/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 608/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
