ICCJ. Decizia nr. 614/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 614 /2012
Dosar nr. 576/33/2011
Şedinţa publică de la 8 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 10164/84/2010 al Tribunalului Sălaj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a chemat în judecată pe M.D., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 415 RON reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit.
În şedinţa publică de la 18 aprilie 2011, tribunalul a dispus prin încheiere sesizarea Curţii de Apel Cluj cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, invocată de M.D. care a susţinut că acestea sunt contrare dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea în sistemul sanitar.
Prin Sentinţa civilă nr. 597 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 281/1993, respingând cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul Guvernului României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut admisibilitatea excepţiei, indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate s-a invocat, ori de împrejurarea abrogării hotărârii de guvern în discuţie.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, instanţa de fond a constatat că nu există nici o raţiune obiectivă şi rezonabilă pentru instituirea unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, în privinţa celor două categorii profesionale avute în vedere de art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993.
Astfel, instanţa a constatat că prin textul în discuţie se stabileşte o măsură discriminatorie faţă de personalul medico-sanitar, în raport cu profesorii, în cazul cărora, potrivit tezei I a aceluiaşi art. 19 alin. (2), se prevede că, în ipoteza cumulului de funcţii, salarizarea corespunzătoare funcţiei didactice îndeplinite, să aibă în vedere vechimea în învăţământ şi gradul didactic obţinut.
În acelaşi timp, pentru personalul medico-sanitar, prevederile a căror nelegalitate s-a invocat stabilesc salariul la nivelul de bază al postului prin cumul şi nu la nivelul echivalent al postului ocupat în condiţii normale.
Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că prin hotărârea de guvern s-a introdus un sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcţii, contrar prevederilor constituţionale şi normelor legale în vigoare la data adoptării H.G. nr. 281/1993, care recunoşteau dreptul la salarizare în raport cu cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii.
În acest sens, instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 14/1991, art. 1 din Legea nr. 2/1991, art. 19 lit. b) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii şi art. 88 din Legea nr. 10/1971.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, intervenientul a reiterat apărarea invocată şi în faţa primei instanţe, privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în raport de data emiterii hotărârii de guvern, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi de împrejurarea abrogării actului administrativ prin Legea nr. 330/2009.
Ambii recurenţi au criticat sentinţa sub aspectul netemeiniciei soluţiei pronunţate, întrucât instanţa de fond a verificat legalitatea actului administrativ în litigiu prin raportare la evenimente legislative ulterioare, O.G. nr. 137/2000 şi Legea nr. 53/2003 şi nu faţă de normele cu forţă juridică superioară în vigoare la data emiterii H.G. nr. 281/1993.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise şi a se dispune modificarea sentinţei, admiterea cererii de intervenţie şi respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Astfel, susţinerea intervenientului că nu poate fi verificată pe calea excepţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ normativ emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, nu este întemeiată.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi este în sensul că, pe calea excepţiei de nelegalitate, nu pot fi atacate acte administrative cu caracter individual emise anterior datei intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, 1 ianuarie 2005, dar pot fi analizate actele administrative cu caracter normativ, indiferent de data emiterii şi publicării lor, pentru că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată oricând.
Apare ca nefondată şi apărarea intervenientului în sensul că nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate H.G. nr. 281/1993, întrucât actul a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că poate cenzura legalitatea hotărârii de guvern, chiar dacă era abrogată la data invocării excepţiei de nelegalitate, având în vedere că abrogarea nu produce efecte în privinţa legalităţii actului, ci doar referitor la momentul până la care acesta produce efecte juridice.
Criticile aduse sentinţei de cei doi recurenţi sunt însă fondate cu privire la temeinicia soluţiei de admitere a excepţiei de nelegalitate.
Astfel, pe calea procedurii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată conformitatea unui act administrativ faţă de normele cu forţă juridică superioară în vigoare la data emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă şi nu prin raportare la reglementări legislative ulterioare.
În acest sens, art. 4 alin. (2) din legea contenciosului administrativ prevede expres că în cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Or, în cauză, actele normative în raport de care s-a invocat iniţial de către reclamantul M.D. nelegalitatea prevederilor art. 19 alin. (2) din H.G. nr. 281/1993 sunt ulterioare adoptării hotărârii de guvern, neputând avea efecte asupra acesteia.
H.G. nr. 281/1993 a fost emisă în baza şi în executarea Legii salarizării nr. 14/1991, nefăcându-se dovada că ar conţine dispoziţii contrare actului normativ susmenţionat, ori altor reglementări de nivel superior în vigoare la acea dată.
Astfel, Legea nr. 14/1991 conţine dispoziţii imperative constituind cadrul general al sistemului de salarizare, în vigoare până la adoptarea Legii nr. 330/2009, potrivit art. 4 alin. (3) stabilirea salariilor pentru personalul unităţilor bugetare fiind în sarcina Guvernului, cu consultarea sindicatelor.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 2/1991 orice persoană putea cumula mai multe funcţii, având dreptul de a primi salariul corespunzător pentru fiecare.
Prin H.G. nr. 281/1993, emisă în baza prevederilor Legii nr. 14/1991, s-a stabilit în detaliu salarizarea pentru domeniile specifice reglementate, unităţi de învăţământ, de cercetare ştiinţifică şi de proiectare, unităţi sanitare şi de asistenţă socială, de cultură şi alte unităţi finanţate de la bugetul naţional,inclusiv în situaţia cumulului de funcţii de către persoanele din aceeaşi unitate.
În sentinţa recurată se citează prevederile unor acte normative în vigoare la data adoptării H.G. nr. 281/1993, fără a se arătat în concret care sunt dispoziţiile legale încălcate prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepţie.
Nu se poate susţine nici aspectul privind instituirea unui sistem de salarizare discriminator în caz de cumul de funcţii pentru personalul medico-sanitar, prin raportare la personalul din învăţământ, reglementarea diferenţiată a salarizării necontravenind normelor constituţionale, întrucât principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursurile şi va modifica sentinţa, în sensul admiterii cererii de intervenţie şi al respingerii excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 597 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Respinge ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul M.D.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 611/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 622/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
