ICCJ. Decizia nr. 675/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 675/2012
Dosar nr. 10001/2/2010
Şedinţa publică de la 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
l. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 octombrie 2010, reclamantul L.I. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru cetăţenie solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei romane; obligarea pârâtei să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei; obligarea pârâtei să-i emită şi comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul ales în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (indiferent dacă avizul este pozitiv sau negativ); obligarea pârâtei la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii de la data introducerii acţiunii şi până la data primirii ordinului de redobândire a cetăţeniei romane.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române la data de 11 februarie 2010 la secţia consulară a ambasadei României la Chişinău, iar la data de 13 octombrie 2010 a depus cerere de urgentare a dosarului solicitând informaţii concrete cu privire la modul în care se lucrează la cererea sa.
Reclamantul a invocat disp. art. 141 din Legea nr. 21/1991 şi disp. art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, iar cu privire la capătul trei de cerere a susţinut că practica A.N.C. este aceea de a emite ordinul de redobândire a cetăţeniei române într-un termen deosebit de lung, de aproximativ 6 luni.
În măsura în care legiuitorul nu a prevăzut un termen expres în materie pentru emiterea ordinului, este aplicabil termenul general de 30 zile, suficient pentru o astfel de procedură.
Referitor la ultimul capăt de cerere a arătat că prin admiterea acestuia, s-ar realiza o reparaţie echitabilă, ca urmare a prejudiciului suferit, cu atât mai mult cu cât instituţia a fost creată pentru a-l obliga pe cel care refuză sa-şi execute obligaţia.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a precizat că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost avizată pozitiv la data de 16 decembrie 2010, iar cu privire la cererea de acordare a daunelor cominatorii a solicitat respingerea, având în vedere caracterul său accesoriu faţă de capătul principal de cerere care este neîntemeiat.
Prin sentinţa nr. 896 din 8 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins primele trei capete de cerere ca rămase fără obiect.
Totodată a respins ultimul capăt de cerere formulat de reclamant şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 57/P din 08 februarie 2011 emis de Preşedintele A.N.C. a fost aprobată cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei romane, cu menţinerea domiciliului în străinătate, astfel încât primele trei capete de cerere au rămas fără obiect.
Cât priveşte ultimul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii de la data introducerii acţiunii - 18 octombrie 2010 şi până la data primirii ordinului de redobândire a cetăţeniei române, Curtea a apreciat că este neîntemeiat, în condiţiile în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a ordinului. Chiar dacă această emitere a intervenit ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, daunele cominatorii nu pot fi acordate, ele constituind un mijloc de constrângere pentru a obţine executarea obligaţiei şi nu au legătură cu eventualul prejudiciu suferit prin executarea cu întârziere a obligaţiei.
Faţă de soluţia de respingere a acţiunii şi disp. art. 274 C. proc. civ., Curtea a respins şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond avea obligaţia să verifice existenţa unei vătămări raportate la data introducerii acţiunii şi ţinând cont de faptul că la acea dată pârâta era în culpă procesuală, chiar dacă la momentul pronunţării acţiunea a rămas fără obiect trebuia să oblige pârâta la acordarea cheltuielilor de judecată pe care a fost obligată să le suporte.
A arătat recurentul că, în raport cu data depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei romane (11 februarie 2010) şi data introducerii cererii de chemare în judecată (18 octombrie 2010) a trecut un termen de peste 8 luni de zile, în aceste condiţii instanţa avea obligaţia să verifice dacă A.N.C. şi-a îndeplinit obligaţia imperativ prevăzută de lege, de analizare a cererii de redobândire a cetăţeniei romane în ";termenul de cel mult 5 luni de zile";, aşa cum reiese din prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din legea cetăţeniei romane nr. 21/1991 actualizata.
Totodată recurentul a învederat că instanţa de fond avea obligaţia de a se raporta la data de 11 februarie 2010 ca şi dată a depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, aşa cum s-a dovedit cu înscrisuri iar nu la data de 17 mai 2010, aşa cum a afirmat pârâta.
Pe de altă parte recurentul a apreciat că pârâta avea obligaţia de a-i analiza cererea în maxim 5 luni de zile şi a-i emite şi comunica Ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, ori din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă faptul că Ordinul de redobândire a cetăţeniei romane a fost emis si comunicat apărătorului ales în chiar ziua pronunţării sentinţei (08 februarie 2011).
În aceste condiţii, a afirmat recurentul, instanţa de fond avea obligaţia de a se raporta la data depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Il. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
În speţa dedusă judecăţii, reclamantul L.I. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 18 octombrie 2010 invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
La primul termen de judecată de la 8 februarie 2011, autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a arătat că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost avizată pozitiv la data de 16 decembrie 2010, iar cu privire la cererea de acordare a daunelor cominatorii a solicitat respingerea, având în vedere caracterul său accesoriu faţă de capătul principal de cerere care este neîntemeiat.
În acest context faptic, înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fata instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii";, înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce o priveşte pe Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamant, potrivit căreia, cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 16 decembrie 2010, prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.
În acest context, în mod corect, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că primele trei capete de cerere trebuie respinse, pronunţând şi soluţia, ca atare. Dezlegarea dată de către instanţă primelor trei capete de cerere ale acţiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii"; a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat"; de a da curs pretenţiilor reclamantului.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi, prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.
Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de L.I. a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei, care a avut loc înainte de primul termen de judecată, constituie un impediment la acordarea cheltuielilor de judecată.
În cauză nu este incidenţă teza a 2-a a art. 275 C. proc. civ., referitoare la „punerea în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
În accepţiunea art. 275 C. proc. civ., punerea în întârziere poate fi făcută prin modalitatea prevăzută de Codul civil şi anume notificarea, iar din actele dosarului rezultă că revenirile la cererea iniţială invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor, reprezintă de fapt cereri de completare a dosarului cu documente necesare soluţionării favorabile.
Oricum, faţă de specificitatea acţiunii în contencios administrativ şi raportat la obiectul acţiunii de se constata un refuz nejustificat este discutabilă incidenţa în speţă instituţiei punerii în întârziere astfel cum este reglementată în dispoziţiile generale ale Codului civil.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.I. împotriva sentinţei nr. 896 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 971/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
