ICCJ. Decizia nr. 709/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 709/2012
Dosar nr. 108/46/2011
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Pitești, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 21 ianuarie 2011, reclamantul G.T.D. a chemat în judecată pe pârâţii Universitatea „S.H.” şi Ministerul Educaţiei, Cercetări, Tineretului şi Sportului pentru a se dispune obligarea primei pârâte la eliberarea diplomei de licenţă, suplimentului la diplomă şi foii matricole, în urma promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2009, iar a celui de-al doilea pârât la remiterea către Universitatea S.H. a imprimatelor tip Ministerul Educaţiei, Cercetări, Tineretului şi Sportului.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 184 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul G.T.D., împotriva pârâţilor Universitatea S.H. și Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul s-a înscris în anul I de studii la Universitatea S.H. Bucureşti, Facultatea Geografie şi Geografia Turismului, forma de învăţământ ID, în anul 2006, finalizând studiile cu examenul de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2009.
La data înmatriculării reclamantului în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 410/2002, modificată la anexele nr. 1-nr. 3, prin H.G. nr. 1609/2004 şi H.G. nr. 916/2005, p otrivit cărora, în cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializarea geografie a fost menţionată printre specializările autorizate să funcţioneze provizoriu, forma de învăţământ zi, spre deosebire de alte facultăţi pentru care la forma de organizare era menţionat atât „ZI” cât şi „FR” sau „ID”. Prin urmare, instituția pe care a urmat-o reclamantul nu avea dreptul de a desfășura activități la forma de învăţământ ID.
Se mai arată în considerente, că autorizarea a două forme de învăţământ este determinată de îndeplinirea condiţiilor din O.U.G. nr. 75/2005 , în vigoare la data analizată . Mai mult, pentru forma de învăţământ ID legea consacră cerinţe suplimentare (H.G. nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcţionare, pentru a se putea desfăşura activitatea, aspect ce rezultă şi din actele normative adoptate ulterior, dar care privesc situaţia din prezenta cauză şi se coroborează cu prevederile art. 67 alin. (2) din Legii nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor se înţelege şi examenul de licenţă.
În acest sens, arată instanța, sunt prevederile art. 3 din O.G. nr. 10/2009, care are în vedere studenţii ciclului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I, în perioada 2005-2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învăţământ ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei. Acelaşi drept îl are în vedere şi Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5202/2009 pentru studenţii înmatriculaţi la Universitatea S.H., iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate persoanelor care nu au finalizat studiile universitare şi acele persoane care au urmat cursuri neautorizate sau neacreditate.
În concluzie, instanța a reținut că Universitatea S.H. nu era autorizată să organizeze la specializarea geografie cursuri de învăţământ la distanţă, aşa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul G.T.D. cât și pârâta Universitatea S.H. Bucureşti.
3.1. Reclamantul G.A. nu și-a structurat motivele de recurs după cum impun prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dar a formulat critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În raport de anul de înmatriculare al părţii la Universitatea S.H., în speţă erau aplicabile prevederile Legii nr. 84/1995, republicată, act normativ care prevedea, la art. 60 alin. (1), că instituţiile ce au învăţământ de zi, autorizat sau acreditat, pot organiza şi forma de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă pentru specializările autorizate.
Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii S.H. era autorizată la învăţământul de zi, situaţie în raport de care şi forma de învăţământ la distanţă putea în mod legal să fie organizată.
Or, în situația în care nu ar fi fost posibilă absolvirea la această specializare în forma ID, ministerul nu ar fi emis adeverințele de absolvire, care și-au produs efectele.
În opinia recurentului, refuzul pârâtei de a elibera diplomele obținute în urma examenului de licență, sesiunea iulie 2009, susținut în aceleași condiții ca și absolvenții promoțiilor 2005-2008, programele ID și FR neacreditate, posesori ai diplomelor finale, produce efecte vătămătoare asupra sa și creează, totodată, o situație de discriminare între absolvenții care și-au finalizat studiile la aceeași formă de învățământ.
3.2. Universitatea S.H. a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității și aflării adevărului în cauză.
Recurenta a susținut că a fost lipsită de posibilitatea de a formula apărări care vizau imposibilitatea de a da curs solicitării reclamantului, din vina Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și că instanța de fond și-a format convingerea numai pe baza apărărilor pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, autoritate care și-a încălcat propria conduită abordată până în anul 2009, refuzând să mai elibereze formulare tipizate pentru eliberarea actelor administrative solicitate de reclamant.
A mai arătat că, hotărârea este dată și cu aplicarea greșită a legii, instanța reținând în mod nelegal incidența prevederilor O.G. nr. 10/2009, act normativ abrogat, această interpretare fiind în contradicție cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 84/1995, republicată, potrivit cărora Universitatea era îndreptățită să organizeze toate formele de învățământ, sub oblăduirea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantului, de eliberare a diplomei de licenţă, ca urmare a promovării examenului de licenţă, sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea S.H., Facultatea de Geografie, specializarea Geografie, forma de învățământ ID.
Prima instanță a respins cererea reclamantului, reţinând că forma de învăţământ la distanță (ID) specializarea geografie pe care a urmat-o reclamantul nu era acreditată/autorizată provizoriu printr-o hotărâre de guvern, astfel că nu poate fi obligată pârâta Universitatea S.H. la îndeplinirea operațiilor necesare eliberării diplomei de licență, soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește.
Universitatea S.H. avea obligaţia ca, ulterior eliberării adeverinţei de studii din 10 iulie 2009 ce atestă absolvirea Facultății de Geografie, specializarea geografie, susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009, precum şi dobândirii titlului de licenţiat în geografie a reclamantului, să elibereze şi diploma de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007. Această obligaţie nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Or, în condiţiile în care, ministerul nu a solicitat anularea adeverinţei de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reținute apărările legate de acreditarea/neacreditarea formei de învăţământ la distanţă, apărări care, de altfel nu se circumscriu obiectului acţiunii.
Instanţa de fond nu a analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului, ci şi-a însuşit apărările pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatului-reclamant.
Reclamantul este licenţiat în geografie şi poate pretinde eliberarea diplomei de licenţă. Actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licenţiat în drept este în fiinţă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate proprie unui act administrativ, iar M.E.N. nu a solicitat în instanţă anularea adeverinţei de studii din 10 iulie 2009.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că cererea de obligare a pârâtei Universitatea S.H. de a elibera reclamantului diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă este întemeiată, corelativ obligaţiei intimatului de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect au susținut recurenții.
Pe de altă parte, se reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile din 15 noiembrie 2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie 2012, din 9 februarie 2012 şi din 10 februarie 2012).
De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica sentința, în sensul admiterii acţiunii reclamantului G.T.D., astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de G.T.D. și Universitatea S.H. împotriva sentinţei nr. 184 din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Pitești, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul G.T.D.
Obligă pârâta Universitatea S.H. să-i elibereze diploma de licenţă și suplimentele la diplomă.
Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să remită Universității S.H. formularele tipizate necesare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4677/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4685/2012. Contencios → |
|---|
