ICCJ. Decizia nr. 7273/2012. Civil
| Comentarii |
|
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Dosar nr. 2107/33/2010
DECIZIA Nr. 827
din 17 februarie 2012
Publicată în: Arhiva instanţei
Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.M. a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, despăgubiri indexate cu rata inflaţiei calculată până la data plăţii efective pentru imobilul teren în suprafaţă de 0,28 ha situat în Cluj-Napoca, zona Hoszu Patak - Cimitirul Cordos, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 121 din 19 aprilie 2010 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, s-a validat propunerea acordării de despăgubiri, iar dosarul a fost înaintat C.C.S.D. şi deşi din anul 2009 când a rămas definitivă Decizia nr. 23 din 8 ianuarie 2009 a trecut mult timp, dosarul nu a fost soluţionat.
Prin Sentinţa civilă nr. 224 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei D.M.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii plăţii despăgubirilor aferent imobilelor preluate abuziv şi a fost stabilită procedura administrativă de urmat.
Potrivit legii, după primirea dosarelor, pe baza situaţiei juridice a imobilul prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Ulterior acestei analize, dosarele în care cererea de restituire în natură a fost respinsă în mod întemeiat, vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnate în mod aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza acestui raport, C.C.S.D. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, ce va putea fi valorificat în condiţiile prevăzute de lege.
În speţă s-a constatat că reclamanta nu a parcurs procedurile instituite în favoarea acesteia, raportat la etapa de soluţionare în care se află litigiul, întrucât nu există o evaluare în temeiul căreia pârâta să poată fi obligată la emiterea titlului de despăgubire şi se impune ca reclamanta să solicite autorităţii desemnarea evaluatorului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi abia ulterior să solicite emiterea titlului de despăgubiri.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta D.M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi acordarea cheltuielilor de judecată atât la fond cât şi în recurs.
În motivarea recursului se arată că în luna octombrie 2010 a transmis C.C.S.D. actele solicitate pentru completarea dosarului şi a solicitat să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri, iar pârâta nu a refuzat în mod expres eliberarea titlului de despăgubire dar, de fapt, a tergiversat emiterea actului, invocând procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a înţeles să stabilească un anumit mod de soluţionare a cererilor de retrocedare şi de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu poate fi o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare şi nesoluţionarea într-un termen rezonabil.
Dreptul la soluţionarea în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât şi în contencios, fiind statuată ca atare de CEDO - art. 6.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului aminteşte în mod constant în jurisprudenţa sa că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie, mai ales când obligaţia de a executa decizia revine unei autorităţi administrative.
Intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condiţiile acordării într-un termen rezonabil a despăgubirilor la care sunt îndreptăţite părţile.
Recurenta consideră că a depus toate diligenţele şi a avut suficientă răbdare, din anul 2009, pentru ca autorităţile competente să-i soluţioneze dosarul.
Nu se poate pretinde reclamantei să aştepte derularea unei proceduri afectate puternic de incertitudine în privinţa derulării şi finalităţii, după ce autorităţile au lăsat să treacă 2 ani de la rămânerea definitivă a deciziei, fără a adopta niciun fel de măsuri.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 121 din 19 martie 2010 emisă de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj a fost validată propunerea Comisiei locale Cluj Napoca în favoarea reclamantei D.M. pentru o suprafaţă de 0,28 ha în conformitate cu Sentinţa civilă nr. 10.914/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată prin Decizia nr. 23/R/2009 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Cererea reclamantei D.M. de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului de 0,28 ha ce a aparţinut antecesoarei sale a fost formulată la 2 septembrie 2005.
Ulterior, dosarul corespunzător a fost înaintat Secretariatului C.C.S.D. la 23 august 2010, iar la 23 decembrie 2010 reclamanta a formulat cererea în faţa instanţei de fond şi a solicitat obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Instanţa de fond a respins cererea reclamantei deoarece a considerat că se impune parcurgerea procedurii administrative reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi pentru că reclamanta nu a solicitat autorităţii desemnarea evaluatorului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi abia ulterior să solicite emiterea titlului de despăgubiri.
Parţial susţinerile instanţei de fond sunt greşite în legătură cu obligativitatea solicitării desemnării evaluatorului şi ulterior să se solicite emiterea titlului de despăgubire.
Este adevărat că în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a reglementat o procedură administrativă care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, dar acestea sunt operaţiuni administrative şi nu poate fi obligată persoana îndreptăţită să solicite instanţei, mai întâi, obligarea la efectuarea operaţiunilor administrative, între care şi desemnarea unui evaluator şi ulterior, obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Nu poate fi respinsă acţiunea formulată de persoana îndreptăţită prin care se solicită obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire numai pentru că nu s-a solicitat şi desemnarea unui evaluator pentru că emiterea deciziei implică, în mod necesar, evaluarea.
Într-adevăr, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Cap. V, art. 16 alin. (5) şi (6) prevăd că "(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare; (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire".
Se poate observa că legea nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii.
În jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat necesitatea parcurgerii procedurii administrative şi a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în cadrul unui termen rezonabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar acest termen fiind apreciat de la caz la caz, aşa cum chiar jurisprudenţa Curţii Europene a subliniat.
În speţa de faţă, ţinând seama de circumstanţele cauzei, nu se poate reţine depăşirea termenului rezonabil.
Mai întâi, aşa cum am arătat anterior, reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în anul 2005, dar dosarul a fost completat ulterior cu o serie de înscrisuri.
A urmat procedura judiciară, iar în baza Sentinţei civile nr. 10.914/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, modificată parţial prin Decizia civilă nr. 23/R/2009 a Tribunalului Cluj s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Dosarul aferent a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 23 august 2010, iar acţiunea a fost adresată instanţei de fond la 23 decembrie 2010, deşi Legea nr. 247/2005 prevede parcurgerea unor etape obligatorii până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
Referitor la susţinerile recurentei privind acordarea despăgubirilor într-un termen rezonabil, trebuie precizat că chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa sa că în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislaţia în materia bunurilor imobile naţionalizate o reprezintă pentru bugetul de stat şi a fost de acord că plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii.
Mai mult, a devenit funcţional Fondul "Proprietatea" începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la CEDO s-au datorat şi constatării că acest fond nu este funcţional, iar lansarea tranzacţiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor "titlurilor de despăgubire" către piaţa bursieră, ceea ce ar uşura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, paragraful 228, teza ultimă).
De aceea, în speţă, nu se poate considera că a fost depăşit termenul rezonabil în soluţionarea dosarului reclamantei şi pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, dosarul fiind înaintat Secretariatului C.C.S.D. la 23 august 2010, iar recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Respinge recursul declarat de D.M. împotriva Sentinţei civile nr. 224 din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
_____________
Procesat de AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2012. Anulare Ordin al MAI și Ordin al... | ICCJ. Decizia nr. 854/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
