ICCJ. Decizia nr. 767/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 767/2012
Dosar nr. 406/59/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta M.S.E. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Caraş Severin solicitând anularea Hotărârii nr. 504/2010 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia de a-i stabili calitatea de persoană strămutată, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 504/2010 pârâta a refuzat să-i acorde statutul de persoană strămutată, deşi s-a născut în Bulgaria, cu motivarea că nu a făcut dovada strămutării sale din Bulgaria în România.
A mai arătat reclamanta că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, în calitatea sa de strămutată din Bulgaria în România cu ocazia schimbului de populaţie ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, că la momentul strămutării avea 5 ani, astfel încât a suferit în mod direct vexaţiunile morale şi materiale ale condiţiei de persoană strămutată, suportând alături de părinţii săi consecinţele strămutării, motiv pentru care consideră că este îndreptăţită să beneficieze de actele reparatorii ale S.R., aşa cum s-a stabilit prin Legea nr. 189/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.J.P. Caraş Severin a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 298 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta M.E., prin mandatar C.T.G., împotriva pârâtei C.J.P. Caraş Severin.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin Hotărârea nr. 504/2010, pârâta C.J.P. Caraş Severin a respins cererea reclamantei M.E. de a i se recunoaşte calitatea de persoană strămutată, în condiţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată, cu motivarea că din actele depuse la dosar în copie legalizată nu a rezultat că reclamanta M.E. este una şi aceeaşi persoană cu S.E.
Instanţa a constatat că potrivit adeverinţei nr. 48092 din 23 iunie 2006 emisă de A.S. şi din declaraţia de avere imobilă rurală anexată acesteia rezultă că persoanele strămutate din comuna Balabânlar, jud. Durostor, Bulgaria, despre care reclamanta afirmă că sunt părinţii săi, se numesc S.S. şi S.I., iar părinţii reclamantei figurează în certificatul său de naştere seria N.r. nr. 005970, ca fiind S.S. şi S.I.
Raportat la probele dosarului, instanţa a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că este fiica celor două persoane strămutate, respectiv a numiţilor S.S. şi S.I., motiv pentru care a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că nu s-a făcut proba îndeplinirii art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată.
Instanţa a apreciat că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 119/1996 republicată, privind actele de stare civilă, actele depuse de reclamantă la dosar nu îndeplinesc cerinţele legale, în sensul că nu sunt înscrisurile autentice la care face referire art. 1, raportat la art. 13 din acest act normativ, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.S.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că în mod eronat nici pârâta şi nici instanţa nu au reţinut faptul că recurenta-reclamantă s-a născut în Bulgaria, din părinţii S. şi I. şi, fiind de etnie română pe teritoriul bulgar, a făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral şi de la vârsta de 5 ani trăieşte în România ca o consecinţă a refugierii familiei sale din Bulgaria în România, în anul 1940.
Recurenta-reclamantă arată că a făcut dovada strămutării sale şi implicit a calităţii sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000 prin cele două declaraţii ale martorilor, autentificate la notar, din care rezultă că martorii săi, M.P. şi M.I., au cunoştinţă de faptul că tatăl reclamantei a fost strămutat din Bulgaria în România în anul 1940, data la care reclamanta avea vârsta de 5 ani.
Susţine recurenta-reclamantă că instanţa nu a ţinut cont nici de actele doveditoare depuse de aceasta, referitoare la faptul că tatăl acesteia, S.S., mai era cunoscut în societate şi în anumite documente şi sub numele de S.S. sau chiar Z.S., aşa cum rezultă din Extrasul din Registrul Stării Civile pentru Căsătoriţi pe anul 1930 al comunei Tufanesti-Costieni, judeţul Vlasca şi cum s-a dovedit prin declaraţiile de notorietate şi alte documente depuse la dosar.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta M.S.E. este născută în localitatea Halschioi din Bulgaria, care, în urma Tratatului Româno – Bulgar, în anul 1940, au fost strămutaţi în România, din Cadrilater, fiind evident faptul că era deja născută la data strămutării părinţilor săi.
Totodată, din declaraţiile martorilor M.P. şi M.I. rezultă că tatăl recurentei-reclamante a fost strămutat din Bulgaria în România în anul 1940, iar din declaraţiile de martori depuse la dosar rezultă că părinţii recurentei-reclamante S.S. şi S.I. mai erau cunoscuţi în societate şi în anumite acte personale sub numele de familie „S.", respectiv „Z.".
Aşadar, înscrisurile pe care reclamanta le-a invocat în susţinerea acţiunii respectă cerinţele prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptăţită să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să i se acorde drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele mai sus enunţate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul să fie admis, hotărârea recurată să fie modificată în sensul admiterii acţiunii, anulării Hotărârii nr. 504/2010 a C.J.P. Caraş Severin şi obligării pârâtei să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la 1 februarie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.S.E. împotriva sentinţei civile nr. 298 din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea.
Anulează Hotărârea nr. 504/2010 emisă de C.J.P. Caraş Severin şi obligă pârâta să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 februarie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4307/2012. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1842/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
