ICCJ. Decizia nr. 79/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 79/2012
Dosar nr. 4508/2/2010
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 4508/2/2010, reclamanta F.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei de 88.730 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din data emiterii deciziei, stabilită prin raportul de evaluare extrajudiciară, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru apartamentul nr. 315, et. 9, situat în imobilul din Municipiul Bucureşti, Sos. Pantelimon nr. 309, bloc 8. scara A, sector 2.
A mai solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată pentru suma de 367.600 RON pentru imobilul menţionat; obligarea pârâtelor la plata unor penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere în situaţia neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea pârâtelor la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, în situaţia neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorităţii centrale; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin Dispoziţia nr. 8269 din 4 iunie 2007, modificată prin Dispoziţia nr. 11741 din 9 iunie 2009, Primăria Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru apartamentul nr. 315, situat în imobilul din Municipiul Bucureşti, Sos. Pantelimon nr. 309, bloc 8, scara A, etaj 9, sector 2.
Conform menţiunilor din adresa nr. CB/680/SP1 din 19 ianuarie 2010, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a transmis Dispoziţiile emise de Primăria Municipiului Bucureşti împreună cu întreaga documentaţie depusă în original la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, formându-se dosarul de despăgubire nr. 45486/CC.
A mai arătat reclamanta că prin cererile înregistrate sub nr. RG/20595 din 12 aprilie 2010 şi nr. RG/20596 din 12 aprilie 2010, a parcurs procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 544/2004, solicitând emiterea cu prioritate a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi a titlului de conversie în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea" pentru suma reprezentând diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plată, motivat de vârsta înaintată şi de starea gravă de sănătate.
De la data parcurgerii plângerii prealabile şi până la data formulării prezentei acţiuni în contencios administrativ, autorităţile centrale au refuzat să soluţioneze cererea şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri şi titlul de plată, fapt ce constituie un refuz nejustificat, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta a arătat că pentru a facilita parcurgerea cu celeritate a etapei de evaluare a imobilului, a depus în susţinerea cererii, raportul de evaluare a apartamentului întocmit de expertul evaluator în proprietăţi imobiliare D.G., expert acreditat ANEVAR.
A mai susţinut reclamanta că nesoluţionarea dosarului administrativ de către pârâte este de natură să-i producă grave prejudicii morale şi materiale pe fondul vârstei înaintate şi a stării grave de sănătate, fiind lezată în dreptul de proprietate recunoscut şi garantat, motiv pentru care solicită repararea prejudiciului moral cauzat.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 554/2004, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a apreciat ca inadmisibilă administrarea în prezenta cauză a raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul D.G., întrucât, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin Sentinţa nr. 1397 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F.S.C., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei stabilite prin raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisie, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităţilor în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere în cazul neexecutării obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4047,3 RON şi a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat că deşi Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluţionare a cererilor, neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, aşa cum este acesta prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind reţinerea raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul D.G. s-a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobilele a căror restituire în natură nu este, posibilă, este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, instanţa a reţinut că reclamanta nu este titulara unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât nu poate fi parcursă procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire, conform prevederilor Capitolului V1, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel s-a apreciat că nu există un refuz nejustificat al pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de a soluţiona cererea reclamantei, solicitarea acesteia de obligare a pârâtei la emiterea titlului de plată fiind neîntemeiată în această etapă a procedurii reglementată de actul normativ menţionat.
Referitor la sancţiunea amenzii, s-a reţinut că această sancţiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia. Dacă termenul nu este respectat, atunci se poate aplica amendă conducătorului autorităţii publice.
A reţinut Curtea că cererea reclamantei de amendare a conducătorului autorităţilor publice pârâte este neîntemeiată.
Instanţa a apreciat neîntemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata în solidar a daunelor morale, întrucât reclamanta nu a probat existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., nerezultând în ce fel întârzierea în soluţionarea cererii sale i-a produs o suferinţă morală.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul plăţii de penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere, în cazul neexecutării obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F.S.C. şi în consecinţă a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei stabilite prin raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisie, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităţilor în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere în cazul neexecutării obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4047,3 RON şi a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Din actele dosarului precum şi din apărările formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul cauzei (fila 10 dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) rezultă fără posibilitate de tăgadă că în Şedinţa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din data de 26 mai 2011 a fost aprobată emiterea Deciziei nr. 9694 din 26 mai 2011 reprezentând titlul de despăgubiri pentru Dosarul înregistrat sub nr. 45486/CC.
În privinţa aspectelor de fond ca şi Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de control judiciar estimează că prelungirea procedurii în mod nerezonabil se datorează deficienţelor autorităţii competente, respectiv recurentei-pârâte, aceasta fiind răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a acestei cauze, pentru care nu există explicaţii pertinente.
Aşadar, în mod corect şi cu respectarea legislaţiei în materie, instanţa de fond a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, înţelegându-se prin aceasta obligarea sa la urgentarea procedurii administrative şi parcurgerea etapelor prevăzute de aceasta, ştiut fiind că finalizarea acestei proceduri are ca efect emiterea deciziei.
În privinţa obligării Comisiei la plata cheltuielilor de judecată se reţin următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. „când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".
Astfel în situaţia admiterii în parte a acţiunii, cheltuielile de judecată nu se acordă în întregime, ci proporţional cu culpa procesuală.
Faţă de această prevedere, instanţa a procedat în mod legal obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că autoritatea pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile emiţând decizia reprezentând titlul de despăgubire, după soluţionarea pe fond a cererii reclamantei.
Această împrejurare face imposibilă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată."
Susţinerea recurentei că „în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia reprezintă Statul Român, astfel că nu poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată în nume propriu" nu poate fi reţinută.
Calitatea procesuală pasivă a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată.
Cum recurenta-pârâtă este subiectul obligaţiilor impuse prin sentinţa recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Însă, instanţa de control judiciar apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă având în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ.
Aşa fiind, va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect şi va obliga pârâta la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, stabilite potrivit dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 1397 din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca rămasă fără obiect şi în sensul obligării aceleiaşi pârâte la 3000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, stabilite potrivit art. 276 C. proc. civ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 741/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1089/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
