ICCJ. Decizia nr. 1089/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1089/2012
Dosar nr. 1307/36/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa la data de 29 septembrie 2010 şi înregistrată sub nr. 1307/36/2010, reclamanta SC „M.E." SRL Mangalia a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală de Lucrări Publice, solicitând:
- anularea Somaţiei din 08 mai 2010 şi repunerea în situaţia anterioară, respectiv reconstituirea celor două spaţii comerciale;
- obligarea pârâtului la plata de daune interese pentru prejudiciul creat în cuantum de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea structurilor de termopan ale celor două spaţii comerciale şi contravaloarea structurii de susţinere a prelatei şi a reparaţiilor efectuate pentru refacerea plafonului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15 mai 2010 reprezentanta societăţii a constatat că două spaţii comerciale şi, respectiv structura de susţinere a prelatei discotecii „M.E." amplasate pe Plaja B. Eforie Nord au fost demolate.
A mai susţinut că dacă în cazul celor două spaţii comerciale a fost îndeplinită procedura prevăzută de O.U.G. nr. 41/2010 prin Somaţia din 06 mai 2010 emisă de Inspectoratul de Stat în Construcţii Sud - Est - Direcţia Judeţeană de Control în Construcţii Constanţa, în cazul demolării structurii de rezistenţă a prelatei nu a fost întreprins niciun demers legal prevăzut de O.U.G. nr. 41/2010 şi a cărei demolare a afectat plafonul clădirii respective structura de rezistenţă.
La termenul de judecată din 11 octombrie 2010 reclamanta a precizat că renunţă la judecata capătului de cerere având ca obiect prejudiciul de 20.000 euro.
De asemenea, a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 41/2010, cu privire la unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii iar prin Încheierea din 08 noiembrie 2010 instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate.
Prin Sentinţa civilă nr. 441/CA din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC „M.E." SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală de Lucrări Publice, având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- prin Somaţia din 18 septembrie 2010 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Generală a Lucrărilor Publice, s-a pus în vedere reclamantei SC „M.E." SRL să procedeze la desfiinţarea construcţiilor ilegale în termen de 48 de ore de la data primirii somaţiei.
- această somaţie a fost precedată de Somaţia din 06 mai 2010 emisă de către Inspectoratul de Stat în Construcţii prin care reclamanta a fost invitată să se prezinte cu documentele referitoare la lucrările ce se executau la construcţiile situate în Eforie Nord, Plaja B.
- din actele depuse la dosar rezultă că la data de 29 mai 2006 s-a încheiat, de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, Procesul-verbal de inspecţie potrivit cu care SC „M.E." SRL a edificat în faţa spaţiului comercial două chioşcuri cu suprafaţa de 3,60 mp fără să aibă autorizaţie de construcţie, iar pentru această faptă reclamanta a fost sancţionată contravenţional prin Procesul-verbal de contravenţie din 01 iunie 2006.
S-a mai reţinut că, deşi societatea reclamantă invocă emiterea somaţiei cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, aceasta nu face nicio dovadă prin care să demonstreze faptul că cele două construcţii pentru care a fost emisă somaţia şi care au făcut obiectul demolării au fost autorizate aşa cum prevede art. 1 din Legea nr. 50/1991.
A concluzionat instanţa de fond că reclamanta nu a dovedit prin niciuna din probele administrate nelegalitatea somaţiei astfel încât, actul administrativ este emis în conformitate cu legea, iar acţiunea este nefondată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC „M.E." SRL Mangalia, care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre judecătorească poate fi recurată când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Aşa cum s-a arătat în practicaua acestei decizii, în şedinţa de astăzi, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor motivul de ordine publică privind competenţa instanţei de fond de a soluţiona cauza de faţă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere motivul de ordine publică, ridicat din oficiu, în ceea ce priveşte instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă, instanţa de recurs constată că Judecătoria Mangalia este competentă să judece în fond această cauză.
Este necontestat că actul dedus judecăţii, care constituie obiectul acţiunii, îl reprezintă Somaţia din 8 mai 2010 emisă de organul de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru desfiinţarea unei construcţii edificată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, este necontestat că Somaţia din 8 mai 2010 a fost emisă în temeiul art. 1 şi art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii.
Într-adevăr, potrivit art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 41/2010 - art. 1 „Prin derogare de la prevederile art. 28, 31 şi 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, toate construcţiile cu destinaţie turistică, cât şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, ridicate fără autorizaţie sau cu depăşirea limitei autorizaţiei de construire, aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează"; - art. 2 „După constatarea stării de nelegalitate de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, aceştia înştiinţează Direcţia Generală a Lucrărilor Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care somează proprietarii construcţiilor să le desfiinţeze în termen de 48 de ore. (2) Somaţia se înmânează proprietarului construcţiei sau se afişează la loc vizibil pe imobil”.
Prin reglementările O.U.G. nr. 41/2010, legiuitorul a înţeles să deroge de la regimul general instituit prin Legea nr. 50/1991, doar în ceea ce priveşte reglementările de la art. 29, care specifică faptul că măsura complementară a desfiinţării lucrărilor executate fără autorizaţie se ia odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, de la art. 31 care se referă la prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi aplica amenzile, precum şi de la art. 32 care reglementează posibilitatea organului constatator de a sesiza instanţele judecătoreşti, între altele pentru desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
Deci, cu alte cuvinte, având în vedere că O.U.G. nr. 41/2010 nu conţine reglementări de ordin procedural, celelalte dispoziţii din Legea nr. 50/1991 rămâne pe deplin aplicabile în ceea ce priveşte faptele constatate şi măsurile luate în baza normelor acestei ordonanţe de urgenţă.
Or, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar potrivit art. 32 alin. (2) din această ordonanţă a Guvernului, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Este adevărat că somaţia în litigiu are natura juridică a unui act administrativ ca şi orice proces verbal de constatare a unei contravenţii, prin care se aplică amenda şi măsura desfiinţării unei construcţii ilegale.
Faptul că somaţia în litigiu a fost emisă separat, prin derogare de la art. 28, 31 şi 32 din Legea nr. 50/1991, nu conferă acestui act administrativ o altă natură, în măsură să atragă competenţa materială a unei alte instanţe, în lipsa unor dispoziţii legale în acest sens.
De altfel, nu există nicio dispoziţie legală şi nicio altă raţiune care să permită ca astfel de cauze să ajungă în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întreaga filozofie a Legii nr. 50/1991 fiind aceea ca în materia abaterilor de la disciplina în construcţii, litigiile să rămână în competenţa judecătoriilor în circumscripţia cărora au fost constatate faptele.
Astfel fiind, recursul va fi admis pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., soluţia va fi casată şi cauza va fi trimisă la Judecătoria Mangalia pentru competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC „M.E." SRL Mangalia împotriva Sentinţei civile nr. 441/CA din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru competentă soluţionare la Judecătoria Mangalia.
Cu opinia separată a d-nei judecător C.I., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1099/2012. Contencios → |
|---|
