ICCJ. Decizia nr. 822/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 822/2012
Dosar nr. 649/45/2010
Şedinţa publică de la 17 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată sub nr. 649/45/2010 a Curţii de Apel Iaşi, reclamanta R.E. a formulat contestaţie împotriva Deciziei emise de D.G.F.P. Iaşi din 31 august 2010 şi a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 prin care i-a fost imputată suma de 1.447,46 RON din care 767 RON reprezentând cheltuieli diurnă şi 680,46 RON majorări delegaţii efectuate în perioada 2007 - 2009.
În motivarea cererii s-a arătat că nu s-a ţinut seama, la emiterea actelor contestate, de datele înscrise în ordinele de deplasare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 133/2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte contestaţia formulată, anulată în parte Decizia nr. 108 din 31 august 2010 în ceea ce priveşte suma de 728 RON reprezentând cheltuieli diurnă aferentă deplasărilor efectuate în interesul serviciului în perioada 2007 - 2009 şi majorările aferente acestei sume.
În motivarea soluţiei au fost indicate dispoziţiile art. 9, 11, 18 şi 46 din H.G. nr. 1860 din 21 decembrie 2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în alte localităţi şi s-a precizat că din cuprinsul Ordinelor de deplasare anexate nr. 56/2007, nr. 63/2007 şi nr. 87/2007 acestea nu respectă prevederile menţionate pentru că durata deplasării a fost mai mică de 12 ore.
Pentru celelalte ordine de deplasare s-a constatat că au fost întocmite cu respectarea acestor prevederi, iar organul de control nu poate face aprecieri sub aspectul duratei necesare reclamantei rezolvării sarcinilor de serviciu şi nici nu poate impune includerea unor elemente care nu sunt prevăzute de art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, iar suma de 728 RON a fost încasată corect.
Cât priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia deplasările s-ar fi făcut la mai multe instituţii în aceeaşi zi, Curtea a reţinut că nu are relevanţă, funcţionarul public putând beneficia de o singură diurnă indiferent la câte instituţii se deplasează şi doar sub condiţia ca durata deplasării să fie de minim 12 ore.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Iaşi şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând cauza pe fond să se dispună respingerea acţiunii în întregime, cu menţiunea Deciziei nr. 108 din 31 august 2010 şi a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010 emise de recurentă.
În motivele de recurs se arată că din ordinele de deplasare rezultă că durata deplasării a fost de o zi, iar deplasarea s-a făcut la o singură instituţie cu o problemă punctată care nu a necesitat un timp atât de mare care să justifice acordarea diurnei în temeiul art. 9 şi 11 din H.G. nr. 1860/2006.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora ar fi rezolvat mai multe probleme la mai multe instituţii din Iaşi se consideră că nu pot fi primite pentru că această împrejurare nu rezultă din menţiunile din ordinele de deplasare, iar pe unele ordine de deplasare este aplicată o ştampilă dreptunghiulară sau pătrată care nu este a instituţiei la care s-a făcut deplasarea şi o semnătură oarecare şi au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 46 din H.G. nr. 1860/2006.
Având în vedere reglementările legale şi faptul că deplasările s-au făcut cu automobilul proprietate personală, pentru care s-au acordat cheltuielile de transport, pentru delegaţiile de o singură zi durata deplasărilor nu poate depăşi cele 12 ore care să justifice diurna pentru că deplasarea s-a făcut pentru unele sarcini punctuale.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
4. Soluţia instanţei de fond
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare din 23 iulie 2010 întocmit de D.G.F.P. Iaşi, în baza prevederilor O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările ulterioare, s-a stabilit că în perioada 2007 - 2009 reclamanta R.E. a încasat venituri diurnă în sumă de 767 RON, iar majorările de întârziere sunt de 680,46 RON.
Acest proces-verbal a fost contestat de recurentă, iar prin Decizia nr. 108 din 31 august 2010 a D.G.F.P. Iaşi a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată cu motivarea că nu s-a făcut dovada că deplasarea a fost de 12 ore pentru a se putea beneficia de diurnă.
Art. 9 din H.G. nr. 1860/2006 prevede că "Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 RON, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea", iar în art. 11 din acelaşi act normativ, se prevede că "Pentru delegarea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul delegării de mai multe zile, indemnizaţia se acordă numai dacă durata delegării este de cel puţin 12 ore".
Pe ordinele de deplasare depuse la dosar apare menţiunea că sosirea la o instituţie publică şi plecarea s-a făcut la o anumită oră, menţiuni care sunt certificate printr-o semnătură şi prin aplicarea ştampilei.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei că pe o parte din aceste ordine de deplasare s-ar fi aplicat o ştampilă dreptunghiulară şi o semnătură oarecare, cu încălcarea art. 46 din H.G. nr. 1860/2006.
Potrivit art. 46 din H.G. nr. 1860/2006 "Persoana trimisă în delegare sau detaşare este obligată să obţină pe ordinul de serviciu, de la unitatea la care se deplasează, viza şi ştampila conducătorului unităţii sau înlocuitorului acestuia, indicând data şi ora sosirii şi a plecării".
Din analiza acestor ordine pe care au fost aplicare ştampilele dreptunghiulare rezultă că şi acestea aparţin instituţiilor publice unde recurenta s-a deplasat şi dacă se aprecia că numai acestea ar fi nelegal întocmite, calculul trebuia efectuat numai în raport cu acestea şi nu şi cu cele care poartă sigiliul instituţiilor publice.
În condiţiile în care persoanele însărcinate cu aplicarea ştampilelor şi a semnăturilor din cadrul instituţiilor publice nu au contestat veridicitatea orelor înscrise în ordinele de deplasare, nu se poate reţine încălcarea art. 46 din H.G. nr. 1860/2006. Nimic nu împiedica acele persoane, dacă orele erau indicate greşit, să procedeze la corectarea lor, dar niciunul din ordine nu conţine vreo corectură.
Referitor la durata deplasării, care a fost apreciată de organele de control mai mică de 12 ore cât prevede legea pentru acordarea diurnei, se constată că s-a avut în vedere numai data şi ora sosirii şi data şi ora plecării de la instituţiile publice, or, pentru stabilirea duratei deplasării trebuie avut în vedere şi faptul că deplasarea s-a făcut dintr-o comună aflată la o distanţă de 100 km depărtare de municipiul Iaşi unde se află majoritatea instituţiilor unde s-a făcut deplasarea.
Pe ordinele de deplasare apare înscris pe verso ziua şi ora plecării şi ziua şi ora sosirii, iar din calcule rezultă că durata totală a deplasării a fost de 12 ore şi se putea beneficia de diurnă de către reclamantă.
Mai mult, trebuie observat faptul că toate ordinele de deplasare ce o vizează pe reclamantă au fost semnate de conducătorul unităţii atunci când a fost întocmit, dar şi în cazul în care s-a aprobat plata cheltuielilor de transport şi a diurnei şi a fost şi avizat de controlul financiar preventiv.
De altfel, se observă că recurenta nu se referă în motivele de recurs la soluţia instanţei de fond ci la susţinerile reclamantei, dar arată că hotărârea este nelegală.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 133 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 804/2012. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 552/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
