ICCJ. Decizia nr. 852/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 852/2012
Dosar nr. 555/2/2011
Şedinţa de la 17 februarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2828 din 1 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii G.A., R.C. şi P.E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii; Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti; Tribunalul Bucureşti - D.I.I.C.O.T.; Ş.N.G.; Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu; Tribunalul Giurgiu; Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi A.N.P.
În motivarea soluţiei s-a avut în vedere faptul că reclamantele G.A., P.E. şi R.C. au calitatea de funcţionar public în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind încadrate în funcţia de specialitate şi respectiv, manager economic.
Specialiştii din cadrul aparatului propriu al Ministerului Public au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, fiind numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 27/2006, împotriva măsurilor dispuse în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, pensiilor şi a altor drepturi, funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi pentru că pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au calitatea de autorităţi publice centrale, în raport de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 cauza a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca dosar de recurs şi de aceea, prin Încheierea din 13 ianuarie 2011 dosarul a fost înaintat la Secţia contencios administrativ şi fiscal pentru repartizarea aleatorie la un complet de fond.
Ulterior, a fost înregistrată sub nr. 555/2/2011 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin Sentinţa civilă nr. 7189 din 30 noiembrie 2011 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
A fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că angajatorul celor trei reclamante, care au calitatea de funcţionari publici, este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar acest pârât are calitatea de autoritate publică de nivel local, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Deşi reclamantele au precizat că înţeleg să se judece şi în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, iar alături de pârâtul angajator au chemat în judecată şi alte autorităţi publice cum sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar unele dintre aceste autorităţi au nivelul ierarhic de autorităţi publice centrale, în accepţiunea Legii nr. 554/2004, se constată că în litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public (drepturile salariale în speţă fiind în legătură cu raportul de serviciu al reclamantelor) determinarea instanţei competente se face conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, în sensul că se determină competenţa instanţei în soluţionarea cauzei în raport de autoritatea pârâtă care are calitatea de angajator faţă de reclamante.
De asemenea, după gradul instanţei (tribunal sau curte de apel), instanţa de contencios administrativ competentă în soluţionarea cauzei se determină în raport de nivelul ierarhic al autorităţii angajatoare şi nu în raport de nivelul ierarhic al celorlalte autorităţi publice pârâte.
Celelalte autorităţi publice au fost chemate în judecată şi, respectiv au fost chemate în garanţie, pentru a garanta îndeplinirea obligaţiei angajatorului în cazul admiterii acţiunii, avându-se în vedere calitatea pârâtelor de ordonatori de credite sau pentru a vira sumele necesare plăţii drepturilor salariale de către angajator, dar aceste raporturi juridice deduse judecăţii vizează raporturi bugetare între instituţii publice şi nu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, reclamantele din prezenta cauză au raporturi de serviciu cu un singur angajator şi nu cu toate autorităţile publice în contradictoriu cu care au înţeles să se judece.
Celelalte raporturi juridice deduse judecăţii, chiar dacă vizează autorităţi publice centrale, reprezintă capete de cerere accesorii capătului principal de cerere şi acestea sunt în căderea instanţei competente să judece litigiul în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, conform art. 17 C. proc. civ.
Ca atare, competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în raport de nivelul angajatorului reclamantelor, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de autoritate publică locală.
Întrucât cauza a fost declinată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin faptul că la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost declinată competenţa la aceiaşi instanţă, chiar dacă declinarea se dispune pentru o altă secţie a tribunalului, a fost constatat ivit conflict negativ de competenţă, în baza art. 20, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ. şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Din verificarea declinărilor intervenite între instanţe se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa conflictului negativ de competenţă.
Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ. "Există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină".
Prin urmare, pentru a exista conflict negativ de competenţă este necesar să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină, instanţele să se fi declarat necompetente prin declinări de competenţă reciproce.
Nu există conflict negativ de competenţă în cazul în care declinările de competenţă sunt succesive pentru că în acest caz nu a existat contradicţie.
În cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar aceasta din urmă a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Faptul că declinarea s-a făcut tot în favoarea Tribunalului Bucureşti nu duce la existenţa conflictului negativ de competenţă pentru că s-a declinat la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ, litigiul, fiind apreciat de contencios administrativ şi nu la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă, de unde a fost declinat iniţial, pentru că a fost considerat tot de contencios administrativ de către instanţa de litigii de muncă.
Pentru că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., se va constata inexistenţa conflictului negativ de competenţă şi cauza va fi trimisă spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, unde a fost declinată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă privind pe reclamanţii G.A., R.C. şi P.E., precum şi pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti; Tribunalul Bucureşti - D.I.I.C.O.T.; Ş.N.G.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu; Tribunalul Giurgiu; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov; A.N.P. şi Ministerul Finanţelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 530/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3358/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
