ICCJ. Decizia nr. 1186/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1186/2013

Dosar nr. 21118/3/2011

Şedinţa publică de la 21 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin plângerea introdusă în data de 12 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. 1558/1748/2010, petentul M.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română, constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 24 februarie 2010, precum şi a procesului-verbal de reţinere a plăcuţelor şi certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010, întocmit ca urmare a constatării unei presupuse fapte contravenţionale.

Intimata Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Cornetu în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare conform procesului-verbal de reţinere din 24 februarie 2010, invocând în drept dispoziţiile art. V din O.U.G. nr. 34/2010.

De asemenea, a solicitat disjungerea acestui capăt de cerere şi trimiterea spre judecare instanţei competente, respectiv Tribunalul Bucureşti.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 610 din 18 februarie 2011, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a trimis întreaga cauză spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind că nu se pot disjunge cele două capete de cerere în vederea judecării de către instanţe diferite în grad, iar instanţa superioară este competentă să soluţioneze şi cererile de competenţa unei instanţe inferioare.

1.3. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 21118/3/2011, iar instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale.

Prin Sentinţa civilă nr. 627 din data de 15 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a întregii cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti a înaintat cauza către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut că, având acelaşi izvor, respectiv constatarea săvârşirii unei presupuse fapte contravenţionale, au fost aplicate două măsuri, fiecare dintre acestea printr-un act specific, respectiv, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 24 februarie 2010 şi procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010, ambele emise de către Autoritatea Rutieră Română.

Tribunalul Bucureşti a apreciat că soluţia pronunţată de Judecătoria Cornetu privează petentul de o cale de atac împotriva soluţiei date în contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în condiţiile în care, într-adevăr, tribunalul este instanţă superioară în contestaţia împotriva procesului-verbal de constatat şi sancţionare a contravenţiilor, conform art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/2001, dar curtea de apel nu are prevăzute atribuţii în ceea ce priveşte soluţionarea recursului împotriva soluţiei de primă instanţă.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 mai 2012.

Prin Sentinţa nr. 4780 din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.

Potrivit prevederilor art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare din 24 februarie 2010 este un act administrativ.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare are acelaşi izvor cu procesul-verbal de contravenţie şi anume, săvârşirea unei presupuse fapte contravenţionale.

În opinia Curţii de apel, la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei este esenţial să fie avută în vedere împrejurarea dacă măsura reţinerii plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare este dispusă în condiţiile în care s-a emis sau nu un proces-verbal de contravenţie, or, în cazul de faţă, măsura s-a dispus în contextul constatării săvârşirii unei presupuse contravenţii, efectele juridice ale acestei măsuri fiind în strânsă legătură cu cele ale raportului juridic contravenţional.

Având în vedere faptul că reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare a fost dispusă ca urmare a săvârşirii unei presupuse contravenţii şi nu ca act administrativ independent, în opinia Curţii de apel, cererea de anulare a procesul-verbal din 24 februarie 2010 are caracter accesoriu în raport de cererea de anulare a procesului-verbal de contravenţie, situaţie în care operează prorogarea legală de competenţă în favoarea instanţei învestită cu judecarea capătului de cerere principal, în temeiul dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Autoritatea Rutieră Română, care a invocat, în mod generic, dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ. din 1865 şi a susţinut critici care, în esenţă, se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Astfel, susţine autoritatea recurentă, acţiunea formulată are două capete de cerere principale: anularea procesului-verbal de contravenţie din 24 februarie 2010 şi, respectiv, anularea actului administrativ din 24 februarie 2010 prin care s-a dispus măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului cu numărul X prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit, susţine autoritatea recurentă, că cel de-al doilea capăt de cerere ar avea un caracter accesoriu, în raport cu primul capăt de cerere, ignorând că este vorba de două acte cu regimuri juridice diferite.

Astfel, argumentează recurenta, în cazul procesului-verbal de contravenţie nr. X/2010 sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în timp ce în cazul actului nr. Y/2010, prin care a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului, sunt aplicabile dispoziţiile art. V din O.U.G. nr. 34/2010 care prevăd că "împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare se poate formula plângere la instanţa de contencios administrativ".

3. Soluţia instanţei de recurs

Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că, în ceea ce priveşte capătul de cerere care vizează anularea procesului-verbal de contravenţie nr. X/2010 prin care contravenientul a fost sancţionat cu 20.000 RON amendă, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Aspectul litigios care a avut ca urmare conflictul negativ de competenţă este în legătură cu natura juridică a actului nr. X/2010 prin care s-a dispus măsura administrativă de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare, în legătură cu care Curtea de apel a reţinut, implicit, că ar fi vorba de o sancţiune contravenţională complementară, astfel încât cererea de anulare a acestuia are un caracter accesoriu în raport cu cererea de anulare a procesului-verbal de contravenţie, concluzie lipsită de temei juridic.

Astfel, din conţinutul art. 64 din O.U.G. nr. 109/2005 şi art. V din O.U.G. nr. 34/2010 rezultă că este vorba de un act administrativ autonom, cu o sancţiune de sine stătătoare, care poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ, fiind astfel, aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

În acest sens, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 4002 din 5 octombrie 2012, într-o cauză similară.

În concluzie, recursul va fi admis iar soluţia Curţii de apel va fi desfiinţată, stabilind în favoarea Judecătoriei Cornetu competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale privind anularea procesului-verbal nr. X/2010 şi în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cererii de anulare a actului nr. X/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinţei nr. 4780 din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie din 24 februarie 2010 în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii formulate împotriva procesului-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare emis de A.R.R. - Agenţia Ilfov în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Trimite dosarul la Judecătoria Cornetu în vederea disjungerii cererilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1186/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs