ICCJ. Decizia nr. 1408/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1408/2013
Dosar nr. 519/42/2011
Şedinţa publică de la 22 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 18 noiembrie 2011, reclamantul E.M. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A. Bucureşti – Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Subcontrol, Serviciul Antifraudă, solicitând anularea procesului verbal de constatare încheiat la data de 28 iunie 2011, înregistrat sub nr. 21.281 din 29 iunie 2011, prin care a fost obligat la restituirea sumei de 8.584,74 lei, ca sumă total neeligibilă datorată.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că împotriva acestui proces verbal a formulat contestaţie care a fost respinsă prin decizia din 17 august 2011, decizie definitivă în sistemul căilor de atac administrative.
Reclamantul a precizat că la nivelul comunei Nucet s-a identificat suprafaţa de 204 ha pentru care s-a solicitat sprijin financiar, reclamantul fiind unul din cele cinci persoane care au beneficiat de alocaţie.
În vederea acordării sprijinului financiar, primarul comunei a convocat şedinţa ordinară a Consiliului local din data de 14 mai 2007, în care, cu majoritate de voturi, s-a stabilit că se poate administra păşunea de 204 ha, sub formă de arendă, dispunându-se divizarea acesteia în cinci suprafeţe, reclamantului revenindu-i suprafaţa de 45,67 ha, şedinţă în cadrul căreia s-a încheiat procesul verbal înregistrat sub nr. 2341 din 15 mai 2007, semnat de opt consilieri locali şi de primarul localităţii, hotărându-se încheierea contractelor de arendă pentru păşunea comunală Nucet, în scopul primirii subvenţiei.
Deşi strict formal, nu s-a emis o hotărâre de consiliu, procesul verbal încheiat şi măsurile dispuse de către majoritatea consilierilor locali este considerată de reclamant ca ţinând loc de hotărâre de consiliu local.
A mai arătat reclamantul că a încheiat contractul de arendare pentru suprafaţa de 40,82 ha, procedând ulterior la întocmirea documentaţiei pentru primirea subvenţiei solicitate.
În opinia reclamantului, omisiunea înregistrării contractelor de arendare la acel moment de către funcţionarul desemnat şi înregistrarea lor abia la 28 septembrie 2007, nu poate avea efect negativ în privinţa legalităţii primirii subvenţiei, cu atât mai mult cu cât a lipsit cadrul legal, reglementarea fiind realizată prin Ordinul nr. 704 din 23 august 2007, comunicat Primăriei Nucet de A.P.I.A. la 10 iulie 2008. Pentru toate persoanele nominalizate, primirea azotului subvenţionat s-a făcut în luna octombrie 2008, acesta fiind ridicat şi administrat cu procesul verbal din 3 martie 2009.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantului ca netemeinică, iar în şedinţa publică de la data de 22 mai 2012, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, având în vedere că actul administrativ contestat este emis de A.P.I.A. Bucureşti, ce reprezintă o autoritate publică centrală, motiv pentru care cauza urmează a fi soluţionată de către Curtea de Apel Ploieşti, în primă instanţă.
Prin sentinţa nr. 2051 din 22 mai 2012, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de pârâta A.P.I.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reținând în esență, că obiectul acțiunii vizează un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, în speță, A.P.I.A. Bucureşti, Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 519/42/2012, iar prin notele scrise depuse de pârâta A.P.I.A. la 08 octombrie 2012, s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, întrucât actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare sunt titluri de creanţă ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele stabilite de Codul de procedură fiscală, actele emise de A.P.I.A. Bucureşti au ca obiect creanţe bugetare şi se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar raportat la valoarea acestei creanţe bugetare, competenţa se stabileşte potrivit legii contenciosului administrativ, în prezenta cauză, revenind Tribunalului Dâmboviţa.
Prin sentința nr. 340 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, invocată de pârâta A.P.I.A. și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamantul E.M. a învestit instanţa de fond cu o acţiune în contencios administrativ promovată împotriva procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011, întocmit de A.P.I.A.
Contestația administrativă formulată împotriva procesului verbal de constatare a fost respinsă prin decizia din 17 august 2011, prin aceste acte administrative stabilindu-se în sarcina lui E.M. obligaţia de restituire a sumei de 8.584,74 lei, ca fiind neeligibil datorată, acte emise în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din O.G. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, ce statuează că actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare, rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, ce reprezintă titluri de creanţă care pot fi contestate în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar după parcurgerea procedurii administrative, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţelor de contencios administrativ.
Întrucât, prin actele emise de A.P.I.A., s-a stabilit în sarcina reclamantului un debit ce reprezintă o creanţă bugetară, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de valoarea sumei de restituit, şi nu în funcție de emitentul actului contestat, aplicându-se criteriul valorii prevăzut de art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, în prezenta cauză obligaţia de plată stabilită în sarcina lui E.M. are un cuantum sub 500.000 lei, astfel că, tribunalul este competent material să soluţioneze prezenta cauză, reclamantul având posibilitatea să aleagă instanţa doar din punct de vedere teritorial, conform alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, între instanţa de la domiciliul său şi cea de la sediul instituţiei ce a emis actul contestat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pentru următoarele considerente:
Statuând asupra conflictului de competenţă, se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea procesului-verbal de constatare nr. 28 iunie 2011, întocmit de A.P.I.A., prin care s-a dispus obligarea reclamantului la restituirea sumei de 8.584,74 lei, ca fiind neeligibil datorată, actul contestat fiind emis în temeiul O.G. nr. 79/2003.
În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) şi (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă, ce pot fi contestate in condiţiile şi în termenele stabilite de Codul de procedură fiscală.
Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Incidenţa Codului de procedură fiscală pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile, este reglementată de art. 3-7 şi art. 10 din O.G. nr. 79/2003.
Impunerea în litigiu a fost calculată urmare a verificării modului de obţinere, derulare şi utilizare a subvenției acordate în cadrul schemei de sprijin pe suprafaţă – campania 2007, finalizată prin încheierea la data de 28 iunie 2011 a unui titlu de creanţă fiscală, intitulat proces-verbal, ce a făcut obiectul contestaţiei reclamantului, respinsă prin decizia din 17 august 2011.
Aşadar, prezenta acţiune având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare întocmit la data de 28 iunie 2011 emis de A.P.I.A. Bucureşti, în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003, este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare, potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, şi nu în raport de nivelul autorităţii publice care emite actul fiscal, în condiţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, cum bine a reținut Curtea de apel.
În consecinţă, cum acţiunea reclamantului poarta asupra unui titlu de creanţă fiscală cu o valoare de 8.584,74 lei, situată sub pragul valoric de 500.000 lei, revine tribunalului competenţa materială pentru judecarea cauzei în primă instanţă.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul E.M. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. Bucureşti – Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Subcontrol, Serviciul Antifraudă în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2013. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 1401/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
