ICCJ. Decizia nr. 168/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 168/2013
Dosar nr. 1399/1/2012
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 18 martie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acțiunea formulate de reclamanta M.S.C.M.C.N. în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V.C., A.F.P.M.C.N., D.G.F.P.J.C. și pe cale de consecință a anulat Decizia de impunere nr. 8/2009 și raportul de inspecție fiscal nr. 8/4341/2009.
Prin decizia nr. 638 din 8 februarie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de pârâtele D.R.A.O.V.C., A.F.P.M.C.N., D.G.F.P.J.C. împotriva sentinței civile nr. 183 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulate de reclamanta M.S.C.M.C.N., ca neîntemeiată .
2.Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva deciziei nr. 638 din 8 februarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat, la data de 23 februarie 2012, contestaţie în anulare contestatoarea M.S.C.M.C.N., prin care a solicitat anularea deciziei contestate și acordarea unui termen în vederea soluționării recursurilor declarant în dosarul nr. 2187/33/2009 al Curții de Apel Cluj.
În motivarea căii extraordinare de atac promovate contestatoarea susține că instanţa de control judiciar a săvârşit o eroare material esențială în reţinerea situaţiei de fapt, ceea ce a condus la admiterea în mod greşit a recursurilor declarate în cauză.
Astfel, susţine contestatoarea, că pentru a admite recursul, instanţa de recurs a avut în vedere un set de înscrisuri care nu se regăsesc la dosarul cauzei respectiv, registrul special de evidență a operațiunilor cu metale prețioase, înscrisuri intitulate bonuri de comandă, avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă.
În acest context, arată contestatoarea că în cauză recursurile au fost admise ca urmare a reaprecierii probelor administrate, respective în virtutea faptului că instanța de recurs a înțeles să dea eficiență unor înscrisuri (registrul special de evidență a operațiunilor cu metale prețioase, avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă precum și înscrisuri care au stat la baza întocmirii actelor administrative fiscal contestate) care nu au fost depuse la dosar de către părțile litigante. În ceea ce privește bunurile de comandă se arată că acestea au fost depuse de societate și privesc numai luna octombrie 2007 și nu întreaga perioadă supusă controlului.
În susținerea temeiniciei contestației în anulare formulate, contestatoarea arată că instanța de recurs a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în considerarea faptului că acesta nu se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (registrul special de evidență a operațiunilor cu metale prețioase, înscrisuri intitulate bonuri de comandă, avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale pentru manoperă).
De asemenea, se mai arată că, Înalta Curte a statuat, în considerarea acelorași înscrisuri, că societatea ar fi vândut fără comandă prealabilă bijuterii pentru care clienții au plătit numai manopera iar pentru cantitatea de aur încorporată în fiecare bijuterie în parte au predate aur la schimb.
Consideră contestatoarea că din analiza prevederilor art. 318 C. proc. civ. raportat la inexistența de fapt la dosarul cauzei a înscrisurilor mai sus menționate, rezultă că instanța de recurs din eroare, nu a sesizat că la dosarul cauzei nu se află actele la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii.
Eroarea materială, astfel semnalată, în opinia contestatoarei, este una esențială și a determinat chiar soluția pronunțată în recurs, întrucât numai în considerarea existenței acestor înscrisuri au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză contabilă, a fost calificată activitatea societății ca livrare de bunuri pentru întreaga perioadă supusă controlului, a fost admise recursurile și modificată hotărârea instanței de fond.
În drept contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ.
3.Prin întâmpinările formulate, în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimatele D.G.F.P.J.C., D.G.A.O.V.C. în nume propriu și pentru A.N.V., au solicitat respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
4.Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare specială este concepută ca o cale extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale, ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În primul rând, Înalta Curte consideră necesar a sublinia, în acest context, faptul că hotărârea judecătorească trebuie analizată în întregul său pentru că o analiză trunchiată şi izolată a fiecărei fraze expuse în considerente poate conduce la confuzii şi implicit la conturarea unor concluzii eronate, cum este cazul şi în cauza dedusă judecăţii.
Totodată, Înalta Curte reaminteşte că greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fără a fi necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor,ceea ce nu poate fi reţinut în cauză.
Astfel, faptul că în considerentele hotărârii contestate se face referire la o serie de înscrisuri a căror existență faptică nu este contestată de contestatoare, nu poate conduce la confirmarea susţinerilor acesteia, în sensul că lipsa de la dosarul cauzei a unora din respectivele înscrisuri ar afecta legalitatea hotărârea instanței de recurs, în condiţiile în care din analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanţa de recurs nu s-a aflat într-o confuzie sub aspectul conținutului respectivelor înscrisuri, care nu sunt străine cauzei, ci a analizat motivele de nelegalitate și de netemeinicie a hotărârii instanţei de fond, invocate prin cererile de recurs, prin raportarea normelor de drept aplicabile raportului juridic dedus judecății, la conținutul respectivelor înscrisuri, care emană de la contestatoare, au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale contestate și la care se face referire și în conținutul raportului de expertiză depus la dosarul de fond.
În cauză, chiar dacă s-ar accepta ca și eroare materială, lipsa de la dosar a unor înscrisuri ce au fost cercetate( unele prin sondaj- ex.bonurile de comandă) atât de organele de inspecție fiscal cât și de expertul desemnat a efectua expertiza contabilă în fața instanței de fond, este vorba, fără îndoială, de o simplă eroare materială care însă nu a fost esențială în aprecierea probelor, în interpretarea legii și implicit în dezlegarea raportului juridic dedus judecății, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 318 Cod de procedură civilă, în sensul invocate de contestatoare.
Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, contestatoarea evocă de fapt eventuale greşeli de judecată în procedura de soluţionare a recursului şi nu greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluţionare a unei contestaţii în anulare.
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.S.C.M.C.N., împotriva deciziei nr. 638 din 8 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 169/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
