ICCJ. Decizia nr. 162/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 162/2013
Dosar nr. 580/35/2011
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 noiembrie 2011 reclamantul P.V.D. a chemat în judecată M.A.I. şi I.G.P.F., solicitând anularea deciziei de imputare nr. 322409 din 16 iunie 2011, modificate prin decizia nr. 322921 din 21 iulie 2011, precum şi a hotărârilor nr. 322882 din 21 iulie 2011 şi respectiv nr. 86 din 06 octombrie 2011 a comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi respectiv, a comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că i s-a imputat în mod nejustificat suma de 11.064,75 lei, reprezentând prejudiciul creat I.J.P.F.S.M. prin încadrarea eronată pe coeficienţii de ierarhizare minimi ai salariului pentru poliţiştii de frontieră puşi la dispoziţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002.
Astfel, reclamantul a invocat greşita reţinere a temeiului legal în baza căruia s-a stabilit răspunderea sa materială, modificarea operată prin decizia din 21 iulie 2011 nefiind de natură a acoperi viciul actului administrativ iniţial.
Reclamantul a mai arătat că, şi pe fond, actele contestate sunt nelegale, prejudiciul nefiind real, cert şi actual.
Prin cererea formulată la data de 20 martie 2012, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 27.2 din anexa la O.M.I. şi R.A. nr. S/629/2008 care modifică dispoziţiile pct. B2 din anexa 1 la O.G. nr. 38/2003 cu privire la coeficienţii minimi de ierarhizare pentru funcţia de „agent–agent principal”, respectiv 1,90 în loc de 2,10.
Prin sentinţa nr. 143 din 17 aprilie 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia invocată de reclamant, respingând cererea pârâtului I.G.P.F. privind inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate.
În consecinţă, instanţa a constatat nelegalitatea parţială a dispoziţiilor pct. 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor aprobate prin O.M.I. şi R.A. nr. S/629/2008 din 30 septembrie 2008, privind coeficientul de ierarhizare de 1,90 prevăzut pentru „agenţi–agenţi principali”.
De asemenea, instanţa a admis acţiunea şi a dispus anularea celor 3 acte administrative contestate şi obligarea pârâţilor la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate atât actele administrative individuale cât şi cele cu caracter normativ, astfel încât excepţia de inadmisibilitate invocată este neîntemeiată.
Cu privire la legalitatea excepţiei invocate de reclamant instanţa a constatat că prevederile din ordinul contestat nu au fost corelate cu dispoziţiile pct. B2 din anexa 1 a O.G. nr. 38/2003, modificată prin O.G. nr. 57/2006 şi aprobată prin Legea nr. 491/2006, care prevăd pentru funcţia de agent-agent principal un coeficient minim de ierarhizare de 2,10 şi maxim de 2,90, valoarea de 1,90 fiind menţionată doar pentru funcţia de agent debutant.
Ca atare, a constatat instanţa, reclamantul, şef de birou resurse umane, în mod corect a întocmit, aprobat şi avizat dispoziţia în baza căreia în anul 2009, agenţii puşi la dispoziţia I.J.P.F.S.M. au fost încadraţi în coeficientul de ierarhizare de 2,10 şi nu în cel de 1,90 prevăzut de ordin.
Având în vedere nelegalitatea invocată pe cale de excepţie, instanţa a stabilit că decizia de imputare este nelegală, ca şi hotărârile prin care s-au respins contestaţiile formulate de reclamant.
Instanţa a mai reţinut şi faptul că prejudiciul a fost incorect stabilit, cât timp coeficientul minim de ierarhizare se aplică poliţiştilor puşi la dispoziţie pe perioada cât aceştia sunt cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate, paguba fiind certă doar în momentul pronunţării unor hotărâri definitive de condamnare.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, a fost reiterată inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, întrucât prevederile contestate potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 au caracter normativ, fiind astfel exceptate de la cercetarea legalităţii lor în baza dispoziţiilor susmenţionate.
Pârâţii au învederat că normele constatate nelegale sunt conforme dispoziţiilor H.G. nr. 070/2004 privind stabilirea coeficienţilor de ierarhizare pe grade profesionale, act ce prevede pentru poliţiştii puşi la dispoziţie coeficientul de 1,90, această situaţie particulară a unei anumite categorii de poliţişti nefiind în contradicţie cu prevederile cuprinse în O.G. nr. 38/2003 care reprezintă norma generală.
Referitor la susţinerea instanţei privind caracterul incert al prejudiciului, pârâţii au arătat că sumele imputate au fost calculate pentru anul 2009 pentru diferenţa între coeficientul 1,90 şi cel de 2.10, ulterior asimilat cu coeficientul 2,60, fiind conform statelor de plată întocmite.
Pârâţii au invocat sub aspectul realităţii pagubei dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, care permit recalcularea deciziilor de imputare în cazul descoperirii unor noi împrejurări, cum ar fi hotărârile de achitare a poliţiştilor puşi la dispoziţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect admisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la actul normativ în discuţie, Ordinul nr. S/629/2008, întrucât, potrivit art. 4 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pot fi cenzurate pe calea acestei proceduri actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual.
Curtea constată de asemenea, că instanţa a admis în mod justificat excepţia de nelegalitate invocată de reclamant ca mijloc de apărare în cauză, cât timp dispoziţiile pct. 27.2 din Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobate prin ordinul susmenţionat prevăd alt coeficient de ierarhizare pentru categoria „agenţi-agenţi principali” decât cel menţionat în actul normativ de nivel superior, în executarea căruia au fost emise, respectiv O.G. nr. 38/2003, modificată şi completată.
Fiind emis în vederea organizării executării şi executării în concret a prevederilor ordonanţei susmenţionate, act normativ cu putere de lege, ordinul în litigiu este subordonat ca putere normativă O.G. nr. 38/2003, ale cărei dispoziţii trebuiau respectate întocmai .
Astfel, în cuprinsul anexei nr. 1 a ordonanţei apar specificate funcţiile de „agent-agent principal” cu coeficient de ierarhizare minim de 2,10 şi maxim de 2,90, distinct de funcţia de agent debutant pentru care se prevede doar coeficientul maxim de ierarhizare de 1,90.
În raport de aceste dispoziţii, cu putere normativă superioară, se constată că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat neconcordanţa prevederilor ordinului nr. S/629/2008 cu cele din ordonanţa guvernului.
Şi pe fondul cauzei, criticile aduse sentinţei nu sunt întemeiate, neputând subzista în sarcina reclamantului răspunderea subsidiară reţinută, cât timp încadrarea agenţilor puşi la dispoziţia I.J.P.F.S.M. în anul 2009 a fost efectuată corect în baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de O.G. nr. 38/2003, în forma în vigoare la acea dată.
Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat justificat inexistenţa vreunui prejudiciu material, motiv pentru care anularea deciziei de imputare apare ca legală şi temeinică.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursurile declarate de M.A.I. şi de I.G.P.F. împotriva Sentinţei nr. 143/CA din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata către intimatul P.V.D. a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 159/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 168/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
