ICCJ. Decizia nr. 1748/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1748/2013
Dosar nr. 3287/2/2011
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, intitulată contestaţie în anulare, reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâţii T.G., C.S.D. a U.N.P.I.R şi C.S.D. din U.N.P.I.R., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 22 din 26 noiembrie 2010, emisă de pârâtă, prin care a fost menţinută Decizia nr. 5 din 18 august 2010 emisa de Comisia de Disciplina a U.N.P.I.R. - Filiala Bucureşti, de sancţionare cu suspendarea din activitatea de practician în insolvenţă pe o perioada de 3 (trei) luni, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 75, pct. 5 şi 77 din Statutul de organizare şi exercitare a profesiei de practician în insolvenţă, raportat la dispoziţiile art. 3, lit. b) şi h) din Codul de Etica al membrilor U.N.P.I.R.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut ca procedura de citare a sa în faţa C.S.D. din cadrul U.N.P.I.R., în calitate de contestator - pârât, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T.G., pentru data când s-a judecat contestaţia respectiva, nu a fost îndeplinită conform legii, citaţia nefiindu-i înmânata în termenul prevăzut de lege şi anume, respectiva citaţie trebuia sa-i fie trimisa cu minim 5 (cinci) zile înainte de termenul din 22 noiembrie 2010, pentru a i se respecta dreptul la apărare în temeiul art. 89 din C. proc. civ.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 317, pct. 1 C. proc. civ.
La data de 17 octombrie 2011, reclamantul a formulat o cerere prin care şi-a completat acţiunea iniţială, în sensul solicitării anulării şi a Deciziei nr. 5/2010 emisă de C.S.D. a U.N.P.I.R.-Filiala Bucureşti, susţinând în esenţă faptul că sancţiunea disciplinară aplicată acestuia este netemeinică şi nelegală.
Prin întâmpinare, pârâtele U.N.P.I.R. şi C.S.D. a Filialei Bucureşti din cadrul U.N.P.I.R. au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibila, în principal, sau ca neîntemeiata, în subsidiar.
Pârâta C.S.D. a Filialei Bucureşti din cadrul U.N.P.I.R. a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul ca în Dosarul nr. 6514/2/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin decizia pronunţata în data de 03 noiembrie 2011, a fost respinsă acţiunea formulata de acelaşi contestator împotriva Deciziei nr. 19/2011 a C.S.D., prin care s-a menţinut Decizia nr. 4 din 01 aprilie 2011 de excludere din U.N.P.I.R. a contestatorului A.O.C., hotărârea fiind definitiva şi irevocabila.
A mai fost invocată excepţia tardivităţii acţiunii, în raport de împrejurarea că decizia de sancţionare i-a fost comunicată reclamantului la data de 15 ianuarie 2011, acesta putând să o atace în termen de 30 de zile, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 8 aprilie 2011.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 7322 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii ca neîntemeiate.
A respins acţiunea completată formulată de reclamantul A.O.C., în contradictoriu cu pârâţii T.G., C.S.D. a U.N.P.I.R. şi Comisia de Disciplină U.N.P.I.R. - Filiala Bucureşti, ca neîntemeiată.
Totodată, a obligat reclamantul la plata către pârâta C.S.D., U.N.P.I.R. - Filiala Bucureşti a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut ca excepţia inadmisibilităţii invocată de către ambele pârâte este neîntemeiată.
Astfel, a reţinut ca reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând iniţial anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de C.S.D. a U.N.P.I.R., ulterior completându-şi acţiunea în sensul solicitării anulării şi a deciziei prin care C.S.D. a Filialei Bucureşti din cadrul U.N.P.I.R. a fost sancţionat disciplinar pentru abaterile reţinute în sarcina acestuia, invocând atât lipsa de procedură la termenul la care a fost pronunţată decizia de soluţionare a contestaţiei, precum şi critici de fond aduse abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa.
În raport de aceste împrejurări, precum şi de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., dar şi de dispoziţiile art. 101 alin. (4) din Statutul privind organizarea şi desfăşurarea profesiei de practician în insolvenţă, potrivit căruia împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină se poate formula acţiune în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare, judecătorul fondului a constatat că reclamantul a urmărit anularea deciziei de sancţionare disciplinară şi a deciziei de respingere a contestaţiei administrative, iar nu formularea unei contestaţii în anulare propriu-zise în temeiul art. 317 C. proc. civ., considerente care conduc la constatarea faptului că obiectul acţiunii este cererea în contencios administrativ formulată împotriva organelor de soluţionare a sesizărilor privind abaterile disciplinare şi a contestaţiilor împotriva deciziilor de sancţionare disciplinară a practicienilor în insolvenţă.
Excepţia a fost respinsă şi sub aspectul referitor la excluderea din profesie a reclamantului, având în vedere împrejurarea că nu s-a probat că sentinţa menţionată este şi irevocabilă.
Cu privire la susţinerea tardivităţii formulării prezentei acţiuni, în raport de dispoziţiile art. 101 alin. (4) din Statutul U.N.P.I.R. şi art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, Curtea de apel a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că pârâtele nu au făcut dovada comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei, astfel cum au susţinut prin întâmpinare, dovezile de comunicare ataşate în acest scop la dosarul cauzei neavând această semnificaţie, nerezultând şi conţinutul corespondenţei comunicată în acest mod către reclamantul-contestator.
Asupra fondului cauzei, instanţa de fond a constatat că motivele de nelegalitate invocate de către contestatorul-reclamant nu sunt întemeiate.
Astfel, asupra lipsei de procedură la termenul din 22 noiembrie 2010 la care a fost acordat cuvântul asupra contestaţiei formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 5/2010 de sancţionare disciplinară, prima instanţă a reţinut că art. 17 alin. (1) si (2) din Regulamentul privind procedura disciplinară, prevăzută în Anexa nr. 3 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, stabileşte numai cerinţa cercetării abaterii disciplinare după convocarea în scris, prin scrisoare recomandată sau printr-un alt mijloc de comunicare ce asigură dovada înştiinţării.
Aşadar, finalitatea actului procedural al convocării este de înştiinţare cu privire la termenul de judecată, fără însă a produce efecte juridice de natură a vătăma interesul legitim al celui înştiinţat.
Curtea de apel a reţinut că reclamantul a fost convocat de către C.S.D. pentru termenul de soluţionare a plângerii administrative din data de 22 octombrie 2010, prin convocarea din 12 octombrie 2010, înaintată acestuia prin scrisoarea recomandată, primită de acesta la data de 15 octombrie 2010.
Mai mult, a constatat că acesta a fost prezent personal la termenul din 22 octombrie 2010, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă (al cărei conţinut nu a fost contestat de către reclamant).
Totodată, a rezultat din încheierea de şedinţă că i s-a pus în vedere reclamantului să depună anumite înscrisuri, ocazie cu care i-a fost comunicat şi următorul termen de soluţionare al plângerii disciplinare, respectiv 26 noiembrie 2010, însă acesta nu s-a prezentat la şedinţa din data de 26 noiembrie 2010, deşi avea termen în cunoştinţa.
În concluzie, chiar şi în ipoteza în care pârâta C.S.D. din cadrul U.N.P.I.R. nu ar fi procedat la convocarea contestatorului, instanţa de fond a apreciat că prin prezenţa acestuia în faţa comisiei de soluţionare a contestaţiei a fost acoperit eventualul viciu procedural al neconvocării, rezultând obligaţia acestei comisii de a convoca părţile în scris pentru fiecare termen de judecată.
Totodată, a apreciat ca fiind nefondată susţinerea privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din regulamentul de soluţionare a sesizărilor privind abaterile disciplinare, având în vedere că reclamantul nu a învederat în concret textul legal şi vătămarea produsă acestuia în raport de prezenţa celor două persoane în faţa Comisiei de Disciplină - Filiala Bucureşti.
Asupra fondul cauzei, instanţa de fond a constată că, în mod corect, pârâta Comisia de Disciplină a Filialei U.N.P.I.R. Bucureşti a reţinut situaţia de fapt şi a dispus aplicarea sancţiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni reclamantului.
Susţinerea reclamantului conform căreia sumele nu au ajuns la destinatar, întrucât s-a dispus poprirea conturilor debitoarei, este nefondată atâta timp cât acesta nu a făcut dovada existenţei unor documente din care să rezulte că a adus la cunoştinţa B.R.D. faptul că debitoarea este în faliment, fapt ce ar fi condus la suspendarea de drept a acţiunilor de executare silită, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 sau că a adus la cunoştinţa filialei Bucureşti a U.N.P.I.R. poprirea instituită de D.G.F.P. asupra conturilor SC P. SRL.
Din lipsa acestor dovezi, coroborată cu împrejurarea că demersurile ulterioare înfiinţării măsurii popririi efectuate de către reclamant nu au relevanţă asupra nerespectării obligaţiilor prealabile menţionate anterior, a fost constatată lipsa de profesionalism ce a permis măsura instituirii popririi asupra conturilor debitoarei, cu consecinţa executării sumelor aferente serviciilor de pază pentru lunilor ianuarie şi februarie de către finanţele publice.
În ceea ce priveşte critica conform căreia Comisia de Disciplină a Filialei Bucureşti a luat în considerare plângerea scrisă şi orală a intimatului, aceasta este nefondată atâta vreme cât cercetarea unei abateri disciplinare se face prin depunerea de unei cereri scrise, astfel încât pentru a se evita orice echivoc petentul T.G., în prezenţa membrilor C.S.D., a depus o cerere scrisă în care menţionează expres că îşi menţine plângerea formulată la Comisia de Disciplină Bucureşti.
Cât priveşte a doua faptă, respectiv ridicarea unei sume de bani transmisă de către Filiala Bucureşti din fondul special cu destinaţia clară a de a se plăti salariile paznicilor, judecătorul fondului a reţinut că reclamantul nu a dovedit folosirea acesteia în scopul procedurii, deşi i s-a solicitat expres acest lucru.
Astfel, deşi la data de 23 aprilie 2010 reclamantul a retras suma de 1.750 lei (restul de 50 lei reprezentând comisioane bancare), din nici un act administrat în cauză, nu rezultă că a folosit această sumă în scopul efectuării plăţii salariilor restante.
Prin urmare, în mod judicios s-a reţinut astfel că reclamantul a săvârşit abaterile disciplinare, respectiv nu a dat dovadă de corectitudine în gestionarea sumelor virate din fondurile prevăzute la art. 4 din Lege de către U.N.P.I.R., încălcându-se astfel principiul fundamental prevăzut de Codul de Etică la art. 3 lit. h).
Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul A.O.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă următoarele:
- sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 317 pct. 1 C. proc. civ. cuprinde şi deciziile pronunţate de un organ cu activitate jurisdicţională.
- procedura de citare nu a fost efectuată în conformitate cu prevederile C. proc. civ.;
- în mod nelegal a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu au fost dovedite;
- sancţiunea disciplinară este netemeinică şi abuzivă, neexistând nicio dovadă privind săvârşirea unei abateri disciplinare, atribuţiile de serviciu fiind în mod corect îndeplinite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
Apărările formulate de către intimaţi
Intimata C.S.D. a U.N.P.I.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond ca legală şi temeinică.
A formulat, de asemenea, întâmpinare şi intimatul T.G., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate.
În primul rând, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, în exerciţiul rolului activ, în raport de elementele cuprinse în cerere, din care reiese fără dubiu scopul urmărit de către reclamant prin formularea acţiunii, în mod corect şi legal a apreciat că obiectul acesteia este cererea în contencios administrativ formulată împotriva organelor de soluţionare a sesizărilor privind abaterile disciplinare şi a contestaţiilor împotriva deciziilor de sancţionare disciplinară a practicienilor în insolvenţă.
În ceea ce priveşte critica recurentului - reclamant potrivit căreia instanţa de fond nu a reţinut încălcarea normelor de procedură în soluţionarea contestaţiei disciplinare de către C.S.D., se constată că această este nefondată şi nu poate fi primită.
Cercetarea abaterilor disciplinare săvârşite de membrii U.N.P.I.R. se desfăşoară după norme speciale ce derogă de la cadrul general stabilit de C. proc. civ.
Astfel, procedura disciplinară după care se face cercetarea disciplinară a membrilor U.N.P.I.R. este prevăzută în Anexa nr. 3 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi este intitulată "Regulamentul privind procedura disciplinară."
În raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că procedura de citare cu recurentul-reclamant a fost efectuată cu respectarea statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, la dosar existând confirmarea de primire semnată de acesta.
De asemenea, Înalta Curte constată că cercetarea disciplinară a fost efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Regulamentul disciplinar, aceasta desfăşurându-se pe parcursul a două termene, respectiv 22 octombrie 2010 şi 26 noiembrie 2010.
Sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei sancţiunii aplicate pentru abaterea disciplinară săvârşită, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite toate condiţiile impuse de textul legal pentru aplicarea sancţiunii suspendării din profesie.
Din actele dosarului rezultă că pârâta Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.P.I.R., faţă de împrejurarea că, în perioada 15 ianuarie 2010 - 18 martie 2010, contul de lichidare al debitoarei a fost poprit, iar sumele virate de către U.N.P.I.R. aferente acestei perioade au fost executate de către creditorul bugetar D.G.F.P. Ilfov, deşi acesta era înscris la masa credală a debitoarei, în mod corect a reţinut că situaţia a fost determinată de conduita culpabilă a reclamantului, care în calitate de practician în insolvenţă şi lichidator judiciar al debitoarei, nu a notificat banca asupra faptului ca societatea se află în faliment, astfel ca orice urmărire individuală a oricărui creditor al debitoarei este suspendată ope legis, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.
În mod corect, a reţinut şi nerespectarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actele şi corespondenţa emise de debitor.
De asemenea, a reţinut că, deşi poprirea a fost înfiinţată la data de 15 ianuarie 2010, pârâtul nu a comunicat acest fapt la U.N.P.I.R., pentru ca aceasta să nu mai procedeze la virarea sumelor de bani, până la clarificarea situaţiei legale a popririi înfiinţate, pentru a putea fi evitată prejudicierea fondului de lichidare.
Comisia a mai reţinut că reclamantul nu a dat dovadă de corectitudine în gestionarea sumelor virate din fondurile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 85/2006, încălcându-se, astfel, principiul prevăzut de art. 3 lit. b) şi lit. h) din Codul de etică profesională.
De menţionat este faptul că reclamantul nu a prezentat dovezi privind netemeinicia aspectelor reţinute prin decizia contestată.
Potrivit art. 75 pct. 5 raportat la art. 77 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă „încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii" constituie abatere, iar fapta „s e sancţionează cu suspendarea calităţii de practician în insolvenţă pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an”.
Prin urmare, câtă vreme în Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician este prevăzută în mod expres sancţiunea suspendării din profesie pentru abaterea săvârşită, pârâta avea obligaţia de a respecta aceste dispoziţii legale.
Referitor la critica ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că, întrucât reclamantul a căzut în pretenţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond în mod legal a admis cererea pârâtei Comisia de Disciplină a Filialei Bucureşti privind acordarea cheltuielilor de judecată, acestea fiind dovedite cu factura şi chitanţa anexate concluziilor scrise.
Mai mult decât atât, instanţa de fond, reţinând complexitatea relativ redusă a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a apreciat în favoarea reclamantului că se impune micşorarea cuantumului acestora.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge declarat de A.O.C. împotriva sentinţei civile nr. 7322 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3127/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
