ICCJ. Decizia nr. 1399/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1399/2013
Dosar nr. 4631/1/2012
Şedinţa publică de la 22 februarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotătârea atacată
Prin Decizia nr. 4841 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de M.A.D.R. şi de A.P.I.A. împotriva sentinţei nr. 7 din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului B.P., ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale ale M.A.P.D.R. şi A.P.I.A. este neîntemeiată, având în vedere că cele două autorităţi pârâte sunt implicate în raportul juridic dedus judecăţii, identificându-se şi cu persoana despre care se susţine că îi revin obligaţii potrivit acestui raport.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că intimatul - reclamant a fost numit,urmare a unui concurs, prin Ordinul nr. 1134 din 28 mai 2009 în funcţia de director coordonator în cadrul C.J.P.I.A. Vaslui şi a încheiat contractul de management cu M.A.P.D.R. nr. 76 din 15 august 2009 pentru o perioadă de 1 an în vederea exercitării acestei funcţii, semnând acest contract şi asumându-şi prevederile acestuia referitoare la drepturi şi obligaţii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile salariale aferente funcţiei în care a fost numit, menţionate în art. 4 lit. a) din contract.
Prin urmare, salarizarea i-a fost stabilită conform noii funcţii, iar în condiţiile în care acesta aprecia că este necorespunzătoare avea posibilitatea de a refuza încheierea contractului de management.
Cât timp actele în baza cărora a intervenit numirea intimatului - reclamant în funcţie şi cele în baza cărora aceasta s-a exercitat, prin care s-a stabilit şi salarizarea corespunzătoare funcţiei, nu au fost anulate sau revocate, acestea produc efecte juridice inclusiv în planul salarizării intimatului - reclamant, astfel că sunt eronate aprecierile instanţei de fond referitoare la greşita stabilire a salariului.
În mod greşit, prima instanţă a reţinut că intimatul - reclamant este îndreptăţit la plata diferenţei de 50% din majorarea salarială neacordată în perioada 15 august 2009 - 08 decembrie 2009, în raport de prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 6/2009, întrucât aceste dispoziţii nu sunt incidente în speţa de faţă, deoarece vizează personalul aflat în funcţie, or, intimatul - reclamant nu intră în această categorie, fiind numit într-o funcţie nouă, pe un post nou,prin concurs, respectiv de director coordonator al C.J.P.I.A. Vaslui.
3.Contestaţia în anulare formulată de B.P.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare B.P. invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2, precum şi art. 318 C. proc. civ. solicitând „casarea şi reţinerea spre rejudecare a recursului”.
În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatorul a susţinut că prevederile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 606/2009 aplicate şi în alte speţe au fost interpretate în mod diferit de Înalta Curte în cauza de faţă, conturându-se astfel o practică contradictorie, ceea ce demonstrează încălcarea flagrantă a competenţei materiale recunoscută instanţei de legiutor.
Astfel, prin modul în care sunt preluate şi aplicate aceste dispoziţii legale în motivarea Deciziei nr. 4841 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte se transformă practic în legiuitor, creând o nouă normă juridică care să-i permită respingerea acţiunii.
De asemenea, contestatorul a arătat că, în situaţia în care se apreciază că nu este incident cazul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., să se aibă în vedere că pot fi incidente prevederile art. 318 C. proc. civ., fiind posibil ca instanţa să se fi aflat în eroare asupra obiectului cererii şi a motivării în drept.
4. Apărările intimatei A.P.I.A.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.P.I.A. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, arătând în esenţă că aspectele invocate nu se regăsesc în cele limitativ prevăzute de dispoziţiile legale invocate ca temei de drept, respectiv art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Calea de atac de retractare exercitată de contestator a fost fundamentată în drept pe următoarele prevederi legale:
Art. 317 - „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Art. 318 „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, (...)”.
În ce priveşte primul temei legal invocat, respectiv dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., care reglementează contestaţia obişnuită, examinând motivele invocate Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât nu vizează încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive, la care se referă dispoziţiile art. 159 C. proc. civ.
Invocarea unei jurisprudenţe contradictorii şi, implicit modul în care instanţa de recurs a interpretat sau aplicat eronat prevederile legale referitoare la soluţionarea cauzei pe fondul ei sunt lipsite de consistenţă şi exced prevederilor restrictive ale dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În fapt, contestaţia în anulare formulată reprezintă o reluare a argumentelor invocate prin acţiune, aceste aspecte fiind deja analizate de instanţa ce a soluţionat recursul.
În ce priveşte cel de-al doilea temei legal invocat, respectiv dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această normă legală se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greşită ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
În speţă, contestatorul invocă o posibilă eroare asupra obiectului cererii de chemare în judecată şi asupra temeiului de drept care au condus la greşita soluţionare a acţiunii deduse judecăţii prin respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin urmare, contestatorul invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ, în raport de argumentele juridice anterior expuse.
Cum prin contestaţia în anulare formulată se doreşte în realitate o rejudecare a recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.
De altfel, această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., în mod constant Curtea reamintind faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine rejudecare cauzei, contestaţia în anulare neavând semnificaţia unui „apel-recurs deghizat” ci aceasta trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale de atac extraordinară nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea subliniază permanent faptul că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
În concluzie, având în vedere considerentele expuse, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare formulată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.P. împotriva Deciziei nr. 4841 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1398/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1748/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
