ICCJ. Decizia nr. 18/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 18/2013
Dosar nr. 398/32/2011
Şedinţa publică de la 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti - Facultatea de drept şi administraţie publică şi M.E.C.T.S., obligarea pârâţilor să-i elibereze diploma de licenţă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că deşi a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009, pârâta Universitatea S.H. i-a eliberat doar adeverinţa din 9 iulie 2001 prin care i s-a atestat titlul de licenţiată în drept, fără a-I elibera şi diploma de licenţă.
Prin întâmpinare, pârâtul M.E.C.T.S. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de dispoziţiile din H.G. nr. 536/2011, O.G. nr. 75/2005, Ordinele nr. 295/2007 şi nr. 2284/2007, Legea nr. 84/1995; pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii.
Pârâta Universitatea S.H. Bucureşti a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 213 din 8 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul M.E.C.T.S. şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Totodată, Curtea de apel a respins atât acţiunea formulată de reclamanta R. (A.) C., împotriva pârâtei Universitatea S.H.-F.D.A.P., cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea S.H. împotriva M.E.C.T.S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta R.C. este absolventă a F.D.A.P., specializarea Drept, din cadrul Universităţii S.H. Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă, promoţia 2009, fapt atestat de pârâtă prin adeverinţa din 9 iulie 2009 şi a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, obţinând titlul de „Licenţiat în Drept”.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin adresele din 25 august 2009, din 10 iunie 2010, din 21 iunie 2010, din 14 decembrie 2010 şi din 3 februarie 2011, pârâta a comunicat M.E.C.I. necesarul de materiale tipizate destinate absolvenţilor pentru anii 2009 şi 2010, pe baza numărului estimativ de absolvenţi.
Judecătorul fondului a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 5 şi 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, M.E.C.T.S. nu are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care excepţia invocată de acest pârât va fi admisă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că pentru studenţii aflaţi în situaţia reclamantei, Guvernul a adoptat Ordonanţa nr. 20/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate.
Legea educaţiei naţionale - Legea nr. 1/2011 conţine la art. 361 alin. (5), conţine dispoziţii similare cu cele din O.G. nr. 10/2009, iar potrivit art. 3 din această din urmă ordonanţă, studenţii ciclului universitar de licenţă înmatriculaţi în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări organizate la forma de învăţământ la distanţă au dreptul de a-şi continua studiile la specializări autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării.
3. Recursul declarat de reclamanţi şi pârâtă
Prin motivele de recurs formulate,a fost criticată hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătându-se că în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsa lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.T.S.
S-a precizat că refuzul M.E.C.T.S. de a-şi da acordul pentru tipărirea tipizatelor diplomelor de licenţă reprezintă un act abuziv sau un refuz nejustificat de a soluţiona cererile, care se asimilează şi unui exces de putere.
Recurenţii au precizat că M.E.C.T.S. a refuzat să-şi de acordul pentru tipărirea tipizatelor şi a declarat că nu recunoaşte titlul de licenţiat prin vocea ministrului de la acea dată, care a anunţat în mod public pe canalele media acest fapt.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursurile, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universităţii pârâte la eliberarea diplomei de licenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorităţi locale, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul.
Înalta Curte a constatat că, învestită cu soluţionarea cauzei Curtea de Apel Bacău, nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de R. (A.) C. şi Universitatea S.H., F.D.A.P. împotriva sentinţei nr. 213 din 8 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4761/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 234/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
