ICCJ. Decizia nr. 234/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 234/2013
Dosar nr. 1202/44/2011
Ședința publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.E.V. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea „S.H.” - F.D.A.P. şi M.E.C.T.S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze diploma de licenţă ca urmare a promovării examenului de licenţă sesiunea iulie 2009, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pârâta M.E.C.T.S. să înlăture orice obstrucţie pentru eliberarea diplomei de licenţă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este absolventă a Universităţii „S.H.”- Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, forma de învăţământ I.D. şi, cu toate că a promovat examenul de licenţă susţinut în luna iulie 2009, cele două pârâte refuză să-i emită diploma de licenţă.
2. Apărările formulate de pârâţi
Pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând să fie obligat pârâtul să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 10-a zi de la pronunţarea hotărârii.
Consideră pârâta că nu este în culpă în ceea ce priveşte tipărirea diplomei de licenţă, culpa aparţinând M.E.C.T.S., care refuză să aprobe necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor pentru anul universitar 2009, obligație ce îi revine, conform Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 404 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis acţiunea formulată de reclamantă;
- a obligat pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, pentru sesiunea iulie 2009;
- a admis, în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „S.H.”;
- a obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând în diploma de licenţă pentru reclamantă;
- a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei, respectiv a chematului în garanție, la plata unei amenzi civile, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele şi cu diploma de absolvire care în baza dispoziţiilor art. 20 din lege se poate solicita Senatului instituţiei de învăţământ superior.
Aşa cum rezultă din cap. VII din Metodologia de desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptăţite diploma de licenţă.
Din adeverinţa emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, rezultă că reclamanta a fost admisă să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a şi promovat astfel că în mod justificat acesteia i s-a eliberat adeverinţa din care rezultă că este licenţiată în științe economice.
Referitor la specializarea urmată de reclamantă pentru care instituţia de învăţământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, instanţa a constatat că, aşa cum rezultă din comunicatul conducerii universităţii, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăţilor sale”.
Din dispoziţiile art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare emis de universitate rezultă că Universitatea „S.H.” organizează formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, respectând prevederile din Legea învăţământului nr. 84/1995. În art. 4 din acelaşi Regulament se defineşte noţiunea învăţământului la distanţă, formă de învăţământ absolvită de reclamanta din prezenta cauză.
Din probatoriul administrat, instanţa a reţinut că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă şi este licenţiată în drept, motiv pentru care este îndreptăţită să i se elibereze diploma de licenţă.
Cu referire la cererea de chemare în garanţie a ministerului, instanţa a reţinut că, pentru tipărirea diplomelor de licenţă, instituţia de învăţământ are nevoie de avizul M.E.C., iar, din probele administrate, rezultă că ministerul pârât nu a făcut dovada celor susţinute privind respectarea obligaţiilor prevăzute de lege.
Cu privire la obligarea pârâtelor la plata de amenzi civile, s-a reținut că nu se impune, întrucât din nici un act aflat la dosar nu rezultă faptul că nu ar executa prezenta hotărâre
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs M.E.N., în temeiul art. 304 pct. 4 și 7 C. proc. civ., solicitând modificarea acestei, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul consideră că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a obligat M.E.C.T.S. să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanţa s-a substituit organismelor de certificare a calităţii studiilor universitare, s-a substituit M.E.C.T.S. şi a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S., fără însă a înlătura apărările formulate de minister și fără a cuprinde motivele pe care se sprijină în hotărârea dată.
A învederat recurentul că, interpretând în mod trunchiat şi greşit prevederile legale incidente, precum şi materialul probator depus la dosar, judecătorul fondului a ajuns la o soluţie netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de Universitatea S.H. Bucureşti împotriva M.E.C.T.S.
Între M.E.C.T.S. şi Universitatea S.H., instituţie de învăţământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
Responsabilitatea gestionării, completării şi eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituţiei de învăţământ superior, iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Or, aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
În concluzie, a menţionat recurentul, prin adresele din 21 iunie 2010, din 25 octombrie 2010, din 29 noiembrie 2010, și din 13 octombrie 2010, ministerul a avizat achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor Universităţii S.H. din promoţiile 2008, 2009 şi 2010.
5. Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual la motivele de recurs și, arătând în esență, că ministerul pârât a încălcat sistematic O.M.E.C.T. nr. 2284/2007 și nr. 3304/2006 ceea ce a dat naștere la abuzuri și discriminări.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul - chemat în garanție, a apărărilor formulate prin întâmpinare, cât și sub toate aspectele,în baza prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., critica întemeiată pe acest text legal, nu poate fi primită.
Norma legală precitată foloseşte sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti”, ceea ce presupune intervenţia autorităţii judecătoreşti în activitatea puterii executive sau legislative, aşa cum rezultă din dispoziţiile legii fundamentale sau din legile organice.
Or, în nici un caz nu se poate susţine că prin sentinţa pronunţată de către judecătorul fondului s-ar fi produs o intruziune în sfera rezervată celorlalte puteri de stat, pentru că instanţa nu a săvârşit nici un act care intră în atribuţiile altor organe aparţinând puterilor mai sus amintite.
Dimpotrivă, instanţa nu s-a substituit M.E.C.T.S. sau altui organ din sfera activităţii executive, cu atribuţii în domeniul educaţiei, ci a exercitat controlul judecătoresc de legalitate reglementat de Legea nr. 554/2004, act normativ care asigură celor vătămaţi în drepturile prevăzute de lege sau în interesele lor legitime (protejate de lege) cadrul legal pentru a obţine desfiinţarea efectelor juridice ale actelor administrative, respectiv sancţionarea refuzului nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept.
Tot neîntemeiată este şi invocarea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Acest text de lege consacră două ipoteze diferite: prima, nemotivarea hotărârii; a doua, existenţa în cuprinsul hotărârii a unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
După cum se poate lesne observa, hotărârea instanţei de fond este motivată, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
De altfel, în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte observă că recurentul a dezvoltat critici care susţin incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă acestea nu pot fi primite.
În mod întemeiat, prin sentinţa atacată a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. Bucureşti şi a fost obligat chematul în garanţie M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamantă.
Susţinerile din cererea de recurs privind neanalizarea de către prima instanţă a hotărârilor de guvern prin care Universitatea S.H. a fost autorizată să funcţioneze provizoriu şi a dreptului acestei universităţi de a elibera acte de studii şi forme de învăţământ neacreditate nu pot fi reţinute, judecătorul cauzei nefiind investit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învăţământ la distanţă.
Odată ce instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei Universitatea S.H. Bucureşti la eliberarea în favoarea acesteia a diplomei de licenţă pentru specializarea pe care au absolvit-o, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2284/2007, şi cererea Universităţii S.H. Bucureşti de obligare a M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularului de diplomă de licenţă pentru reclamantă.
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanţie poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condiţiile în care eliberarea de către pârâta Universitatea S.H. Bucureşti a diplomelor de licenţă este condiţionată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Pe de altă parte, se reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că M.E.C.T.S. are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, şi nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României).
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de M.E.C.T.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritare de voturi,
Respinge recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 404 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 18/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4848/2013. Contencios. Suspendare Ordin CSA → |
|---|
