ICCJ. Decizia nr. 204/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 204/2013
Dosar nr. 4444/1/2012
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului B.V., arătând că potrivit Notei de Constatare nr. S/DI/l/834 din 17 martie 2009, pârâtul a fost recrutat de către Securitate, în calitate de informator, la data de 10 iunie 1988, „în vederea acoperirii informative a mediuluidin comuna Crasna Vişeului”, dată la care pârâtul a semnat Angajament, având numele conspirativ „ZENO".
Prin Sentinţa nr. 1537 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că din actele aflate la dosar rezultă că pârâtul B.V. a fost propus pentru a fi recrutat de organele de securitate la data de 07 iunie 1988, „în vederea completării potenţialului informativ existent la nivelul comunei Bistriţa şi în special în vederea acoperirii informative a mediului cadrelor didactice din comuna Crasna-Vişeului”, întrucât acesta lucra ca profesor de biologie la S.G.C.M..
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în Raportul asupra modului în care a decurs recrutarea pârâtului B.V. din data 10 iunie 1988, se precizează că acesta a manifestat interes faţă de problemele ce s-au abordat, propunându-i-se să sprijine şi rezolvarea altor probleme pentru cunoaşterea, prevenirea, descoperire şi neutralizarea oricăror fapte şi fenomene de natură a aduce atingere securităţii statului, candidatul acceptând, astfel că s-a trecut apoi la luarea unui angajament scris, stabilindu-se de comun acord numele conspirativ „Zeno””.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că din documentaţia depusă de reclamant, rezultă că pârâtul B.V. a dat o notă olografă, scrisă şi semnată de ofiţerul de securitate G.I., prin care a relatat „că în localitatea Crasna Vişeului a fost în vizită o fostă învăţătoare care a plecat în Israel”, precum şi faptul că „cea în cauză a stat mai multe zile la Crasna vizitând mai multe cadre didactice”, fiind „însoţită în această călătorie de fiul său”, fără a fi menţionate alte elemente de identificare a celor doi ori relatate alte aspecte.
Curtea de apel a mai reţinut că din Raportul informativ nr. 0016904/7 din 28 iulie 1989 şi nota nr. 0016904/8 din 31 august 1989 scrise şi semnate de ofiţerul de securitate G.I., rezultă că sursa „Zeno” ar fi relatat ofiţerului despre discuţiile sale cu L.V. din Valea Vişeului, relatând faptul că acesta intenţionează să facă o excursie în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde are o prietenă, cu intenţia de a se stabili acolo.
Referitor la înscrisurile depuse de reclamant în fundamentarea acţiunii în constatarea calităţii de colaborator a pârâtului, scrise şi semnate de ofiţerul de securitate, prima instanţă a constatat că aceste înscrisuri prin forma şi conţinutul lor, precum şi raportat la susţinerile pârâtului şi declaraţia autentică depusă din partea numitului L.V. nu pot sta la baza formării convingerii instanţei cu privire la furnizarea de către pârât a informaţiilor referitoare la numitul L.V., întrucât nu există nici un element care să fundamenteze obiectiv concluzia că pârâtul este cel care a informat ofiţerul de securitate cu privire la intenţia acestuia de a rămâne în străinătate.
Concluzionând, instanţa de fond, având în vedere că doar în raportul informativ şi nota întocmită de către ofiţerul de securitate sunt redate aspecte ce ar fi fost relatate de către pârât referitoare la intenţia numitului L.V. de a pleca în străinătate, iar L.V. a declarat în faţa notarului public că nu l-a cunoscut pe pârât înainte de revoluţie, a apreciat că prezumţia creată de către reclamant a fost răsturnată de către pârâtul B.V., astfel că nu se poate reţine că aceste relatări aparţin pârâtului.
Împotriva acestei sentinţe, apreciată ca fiind nelegală şi netemeinică a formula recurs C.N.S.A.S., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi pe fond admiterea acţiunii formulate, in sensul constatării calităţii de colaborator al Securităţii, in ceea ce îl priveşte pe B.V..
Prin Decizia nr. 4856 din 20 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinţei nr. 1537 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată, a admis cererea formulată de C.N.S.A.S. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a lui B.V.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, a apreciat că recursul este nefondat.
Instanţa de recurs a retinut că în cauză, prima instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii întrucât sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât.
S-a mai reţinut că din actele dosarului rezultă că informaţiile furnizate de intimatul – parat s-au referit la persoane aflate în atenţia Securităţii în vederea recrutării care erau verificate prin intermediul colaboratorilor.
Este evident ca relatarea despre intenţia de plecare definitiva din tara reprezenta o informaţie despre o atitudine sau o acţiune potrivnică regimului comunist, fiind considerata un afront direct la adresa acestuia, care lua toate masurile pentru a descoperi si zadarnici aceste intenţii, ulterior persoanele fiind supuse supravegherii, mai ales daca persoanele in cauza erau deja in atenţia organelor securitatii.
În acest context, informaţia furnizată organelor de securitate este suficientă pentru încadrarea informaţiilor furnizate de intimatul pârât în prevederea legală conţinută de art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în persoana numitului L.V., informaţiile au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, respectiv dreptul la viata privata si dreptul la libera circulaţie, prevăzute de art. 17 si respectiv art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice, acestuia nefiindu-i aprobata ulterior plecarea din tara.
Împotriva Deciziei nr. 4856 din 20 octombrie 2011 B.V. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile 317 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatorul arată că au fost nerespectate dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv neîndeplinirea procedurii de chemare în judecată cu acesta, pentru ziua când s-a judecat pricina, 20 octombrie 2011.
Examinând calea de atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există motive pentru a fi admisă.
Contestaţia în anulare, cale de atac extraordinară poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Corect s-a reţinut că această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestaţiei în anulare nu se judecă acţiunea ca atare şi nu se examinează temeinicia susţinerilor părţilor cu privire la drepturile lor subiective deduse judecăţii, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competenţa şi a celor referitoare la citarea părţilor, în cazul contestaţiei în anulare obişnuite, precum şi dacă judecata recursului este rezultatul unei greşeli materiale sau dacă instanţă de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare, în cazul contestaţiei în anulare speciale.
Susţinerile recurentului referitoare la nelegala citare la momentul soluţionării recursului nu pot fi reţinute întrucât aşa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei procedura de citare a fost legal îndeplinită, în conformitate cu dispoziţiileart. 92 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a exista motiv de contestaţie în anulare este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea lezată.
Constatarea legalităţii sau nelegalităţii procedurii de citare se face de către instanţă în raport de dispoziţiile art. 100 C.proc. civ., text care prevede menţiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal întocmit de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură.
În speţa, recurentul a fost legal citat, la adresa indicată chiar de recurent.
Faptul că dintr-un motiv neimputabil instanţei de judecată, contestatorul nu a luat cunoştinţă de citaţia ce i-a fost comunicată în lipsă, conform art. 92 alin. (3) C. proc. civ., nu afectează legalitatea procedurii de citare, pentru a fi incident motivul de anulare a deciziei prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare de faţă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 4856 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2022/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 209/2013. Contencios → |
|---|
