ICCJ. Decizia nr. 219/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 219/2013
Dosar nr. 4886/117/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin încheierea din 11 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4886/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele C.N.A.S.
În motivarea excepţiei de nelegalitate invocate, reclamantul C.R. a susţinut că, prin art. 35 se adaugă la lege, în sensul că se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadenţă, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită.
Reclamantul a apreciat că, faţă de prevederile Legii nr. 95/2006, C.NA.S. de contribuţie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuţional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât, prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele C.N.A.S., conform căreia casa de asigurări este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispoziţiile imperative ale legii.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentința nr. 432 din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Preşedintele C.N.A.S., invocată de reclamantul Cordoș Radu, în contradictoriu cu intimații Președintele C.N.A.S. și C.A.S. a județului Cluj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin textul art. 35 din din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de C.N.A.S., nu se adaugă la lege, în sensul că nu se extinde competenţa C.N.A.S. privind emiterea de decizii de impunere, care la scadenţă au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită şi care atrage astfel procedurile şi mecanismele de executare ale statului.
Astfel, conform art. 2 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, asistenţa de sănătate publică este garantată de stat și finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.
Din economia dispoziţiilor art. 216 rezultă că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior se poate conchide că, C.N.A.S. este abilitată de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanţele cu titlu de contribuţii la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi, totodată, de organ execuţional, respectiv de a proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condiţiile prevăzute de legea procesual fiscală.
Prin urmare, teza de la care porneşte autorul sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a stabili din oficiu obligaţiile datorate la fond şi a emite decizii de impunere, este nefondată.
Măsurile de executare silită pentru care este abilitată C.N.A.S. conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil şi în fond temeinic.
Ca atare, prevederea din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de C.N.A.S. conform căreia Casa este abilitată să emită decizii de imputare care la scadenţă au valoare de titlu executoriu nu modifică dispoziţiile legale mai sus analizate ci doar explicitează modalitatea concretă de realizare şi, drept urmare, este legală.
3. Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 299 și următoarele C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că, instanţa de fond a reținut în mod greșit că pârâta C.N.A.S. are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a stabili din oficiu obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul a reluat în integralitate motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate.
4. Apărările intimaţilor
Ambele intimate au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
C.A.S. Cluj a arătat că art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că, în aplicarea măsurilor de executare silită, trebuie urmată procedura stabilită prin Codul de procedură fiscală, constând în emiterea titlului de creanţă, care în condiţiile neefectuării plăţii devine titlu executoriu.
În plus, a arătat că teza recurentului este infirmată şi de prevederile art. 261 alin. (1) şi (4) şi art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care dau în sarcina C.N.S.A.S., prin preşedinte, atribuţia de a emite norme care să prevadă procedurile de urmat în activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliţi de legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
La rândul său, C.N.A.S. a invocat o serie de prevederi cuprinse în Legea nr. 95/2006, prin care se reglementează constituirea şi gestionarea fondului asigurărilor sociale de sănătate şi atribuţiile caselor de sănătate în acest sens (art. 208, 209, 215, 216, 261 alin. (2)) şi a arătat că prin dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a C.NA.S. în atribuţiile A.N.A.F., aşa cum susţine recurentul – reclamant.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul – reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimaților – pârâți, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Ordinul a fost emis de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 – 260 ş.a) şi din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36).
Soluţia adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.
Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege şi nici nu contravin sensului şi spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale C.N.A.S.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S. nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C.N.A.S.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care, astfel cum corect au arătat şi intimații-pârâți, gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Potrivit art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, aşadar, la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.R. împotriva sentinței nr. 432 din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 216/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 220/2013. Contencios → |
|---|
