ICCJ. Decizia nr. 22/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 22/2013
Dosar nr. 868/39/2011
Şedinţa de la 8 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Sentinţa nr. 401 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis contestaţia formulată de reclamanta Comuna Vlădeni - prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Botoşani - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Curtea de Conturi a României şi a anulat Încheierea VI.330 din 5 august 2011 a Curţii de Conturi a României şi parţial Decizia nr. 5/2011 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani sub aspectul măsurilor prevăzute la pct. VIII.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 5 din 7 februarie 2011, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Botoşani a constatat că din fondul de rulment al bugetului local, reclamanta a efectuat plăţi nelegale în suma de 2.500 RON pentru realizarea unui studiu geotehnic, studiu executat după ce Consiliul local a aprobat studiul de fezabilitate din care rezultă că nu este necesară întocmirea de studii de teren, iar din devizul general rezultă că valoarea cheltuielilor prevăzute la "studii de teren topo, geo, hidro" este "zero".
Curtea de apel a mai reţinut că pentru încălcările constatate, reclamantei i s-a stabilit că până la data de 31 martie 2011 să ia măsuri ce ţin de cuantificarea şi recuperarea prejudiciului astfel produs, inclusiv a beneficiului nerealizat, măsura decisă fiind confirmată şi prin Încheierea nr. VI.330 din 5 august 2011 - prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei.
Din analiza probatoriului de la dosar, judecătorul fondului a constatat că lipsa autorizaţiilor pentru efectuarea lucrărilor în vederea întocmirii studiului geotehnic nu este un element în raport de care se apreciază eligibilitatea cheltuielilor afectate întocmirii unui atare studiu, iar cheltuielile necesare acoperirii acestui de studiu s-au încadrat în prevederile bugetare ale reclamantei pentru anul 2009, aprobate prin H.C.L nr. 7 din 26 martie 2009 şi totodată a fost aprobat prin H.C.L. nr. 37 din 30 noiembrie 2010.
2. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs Curtea de Conturi a României, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Considerente de fapt şi de drept
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată, au în vedere locul autorităţii publice care emite sau, după caz, încheie un act administrativ în sistemul organelor administraţiei publice.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a Deciziei nr. 5/2011, emisă de Camera de Conturi a Judeţului Botoşani şi a Încheierii nr. VI.330 din 5 august 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 5/2011.
Aceste acte administrative au fost emise în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizare şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010.
Potrivit pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ, după care, la pct. 228, se prevede competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate, în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Dat fiind că, potrivit art. 140 din Constituţia României, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate, "în condiţiile legii organice", iar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 prevede, de asemenea, competenţa instanţelor specializate, în stabilirea competenţei soluţionării cauzei, urmează a fi avute în vedere normele cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, norme de drept comun în materia contenciosului administrativ şi fiscal, de la care se poate deroga numai prin lege organică şi în raport cu care, pct. 228 se află în contrarietate.
Pornind de la această premisă, pentru aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente, prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesară identificarea actului administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, act juridic sus-pus executării şi care poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ.
Or, din interpretarea normelor cuprinse în Regulament (pct. 210 - "contestaţia suspendă executarea deciziei până la soluţionarea ei de către comisia de soluţionare a contestaţiilor"), rezultă că actul cu caracter executoriu care conţine măsurile de restabilire a legalităţii şi regularităţii este decizia camerei de conturi judeţene, în timp ce încheierea este actul prin care este soluţionată contestaţia administrativă prealabilă sesizării instanţei.
În consecinţă, reţinând că actul administrativ supus contestării este emis de o structură deconcentrată a Curţii de Conturi la nivel judeţean, iar conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată şi art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., în competenţa tribunalelor, în primă instanţă, sunt date procesele şi cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităţilor sau instituţiilor locale sau judeţene, Curtea de Apel Suceava a pronunţat o hotărâre nelegală pentru că a încălcat normele de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De altfel, în şedinţa plenului secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 20 februarie 2012, s-a hotărât că actul supus controlului judiciar este decizia de măsuri emisă de Camera Judeţeană de Conturi, pentru că acesta este actul administrativ care dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor hotărâri divergente, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar deciziile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
1. Soluţia adoptată în recurs
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (61) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a soluţionării recursului prin admiterea unei excepţii de procedură de ordine publică, nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs pe fondul pricinii, care vor fi avute în vedere, sub forma unor apărări, cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 401 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 23/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi... → |
|---|
