ICCJ. Decizia nr. 231/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 231/2013
Dosar nr. 18347/3/2010
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 14 aprilie 2010, reclamanta O.E. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul general al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti - prin primarul general, pentru ca, în temeiul art. 574 C. proc. civ. să se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii despăgubirilor pentru terenul în suprafaţa de 572 mp ce a fost situat în Bucureşti, drept stabilit prin Sentinţa civilă nr. 1212/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1212/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 15402/3/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 55 din 9 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, ce constituie titlu executoriu, Primarul General al Primăriei Municipiului Bucureşti a fost obligat să emită o dispoziţie în favoarea reclamantei având ca obiect propunerea de acordare a despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Reclamanta a susţinut că deşi a făcut toate demersurile legale pentru ca pârâtul să fie obligat să pună în executare titlul executoriu, nici până în prezent nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru terenul revendicat, conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
La data de 12 mai 2010, reclamanta a formulat cerere precizatoare la acţiune, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii: Primarul General al Primăriei Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin Primar, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Prefectura Municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, prin Cancelaria Primului Ministru şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se dispună:
1. obligarea pârâţilor, în solidar, la acordarea de despăgubiri băneşti conform Legii 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, în valoarea de 1.003.061 RON, stabilită potrivit expertizei evaluatoare realizată în conformitate cu standardele europene;
2. obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie privind titlu de despăgubire pe care urmează să le primească în calitate de persoană îndreptăţită, în baza unei expertize evaluatoare.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a arătat că, în speţa de faţă, având în vedere faptul că pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Primarul Municipiului Bucureşti nu şi-au îndeplinit obligaţia stabilită prin titlul executoriu de a soluţiona notificarea şi de a emite dispoziţia cu propunere de despăgubiri conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII şi, ulterior, de a trimite mai departe documentele în vederea continuării procedurii de acordare de despăgubiri la Comisia Centrală, s-a tergiversat nejustificat această cauză, astfel că se impune pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să oblige pârâţii să acorde aceste despăgubiri la care este îndreptăţită, având în vedere faptul că legea nu stabileşte un termen pentru intrarea în vigoarea a acestor dispoziţii, astfel că acestea sunt de imediată aplicare şi incidente în toate situaţiile prevăzute de legea menţionată.
2. Apărările pârâţilor
Pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 247/2005 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea acţiunii astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a cu privire la primul capăt de cerere, întrucât atribuţia achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptăţite revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin noua Direcţie pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi excepţia prematurităţii capătului doi de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Referitor la excepţia prematurităţii, a arătat că în cauza de faţă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamantei nu a fost soluţionată printr-o dispoziţie motivată, care să fie emisă de unitatea deţinătoare, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti astfel că nu se poate declanşa şi urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conţinând titlul de despăgubire.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 247/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 1642 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea capătului doi de cerere, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, iar în privinţa primului capăt de cerere, a disjuns cauza.
3. Hotărârea Curţii de Apel
Învestită cu soluţionarea capătului doi de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 6651 din 11 noiembrie 2011 a dispus următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Prefectul Municipiului Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe capătul 2 de cerere, şi, în consecinţă a respins capătul 2 de cerere în privinţa acestora pentru lipsa calităţii procesuale pasive;
- a respins excepţia prematurităţii ca neîntemeiată;
- a admis capătul 2 de cerere, formulat de reclamanta O.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul în litigiu, în temeiul raportului de evaluare ce va fi efectuat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti este întemeiată, în considerarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 247/2005, potrivit cu care, competenţa de soluţionare a notificărilor înregistrate şi a celor pentru care s-au încheiat procese-verbale pentru acordare de despăgubiri sau de refuz acordare despăgubiri de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, aparţine Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice este întemeiată, raportat la dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri se acordă de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, prin decizie sau dispoziţie motivată, şi nu de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care nu este nici deţinătorul imobilului în litigiu şi nici autoritatea administrativă competentă.
Referitor la excepţia prematurităţii, curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1212/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 15402/3/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 55 din 9 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, sentinţă ce constituie titlu executoriu, Primarul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să emită o dispoziţie în favoarea reclamantei având ca obiect propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul notificat, conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Aceasta obligaţie a fost îndeplinită prin Dispoziţia nr. 12690 din 22 iulie 2010, prin care, Primarul General al Municipiului Bucureşti a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 572 mp din Bucureşti.
Dosarul a fost înaintat pârâtei C.C.S.D. pentru a efectua raportul de evaluare şi pentru a se emite titlul de despăgubire.
Curtea de apel a mai reţinut că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilităţii-restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării în care dosarul va fi transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, dacă se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul, în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V1, Secţiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
Prin urmare, Curtea de apel a constatat că autoritatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite titlul de despăgubire, astfel că a adus o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, curtea de apel a apreciat că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, motiv pentru care, absenţa totală a despăgubirilor pentru o perioadă de mai mulţi ani creează o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul garantat de lege, considerente pentru care instanţa a apreciat ca neîntemeiată excepţia prematurităţii şi a admis capătul doi de cerere, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul în litigiu, în temeiul raportului de evaluare ce va fi efectuat.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 6651 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea reală, respingând în mod greşit excepţia prematurităţii emiterii titlului de despăgubire, în condiţiile în care, dosarul aferent dispoziţiei de soluţionare a notificării formulată de reclamantă nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de către entitatea notificată, în speţă, Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a putea fi declanşată procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală emite decizia conţinând titlul de despăgubire.
În opinia recurentei, nu poate fi obligată la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, de vreme ce nu este învestită cu atribuţiile legale, deoarece procedura administrativă se declanşează numai după transmiterea dosarului complet de către Primăria Municipiului Bucureşti şi înregistrarea acestuia la Secretariatul Comisiei.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului Municipiului Bucureşti, recurenta apreciază că excepţia trebuia respinsă, fiind necesară menţinerea în cauză a acestui pârât pentru opozabilitate, având în vedere că are competenţa legală de a emite aviz de legalitate asupra dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă O.E. nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar note scrise, prin care a reluat apărările formulate la judecarea în fond a cauzei, arătând, în esenţă, că la data la care s-a pronunţat sentinţa recurată, atât Dispoziţia de primar cât şi dosarul administrativ au fost transmise Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acest aspect fiind confirmat şi de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti care, prin apărările din întâmpinare a susţinut că dosarul de despăgubiri nu se află în posesia instituţiei ci se află spre soluţionare la recurenta-pârâtă, motiv pentru care apreciază intimata, nu se poate reţine excepţia prematurităţii cererii.
Intimata-pârâtă Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin prefect a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, formulând apărări numai cu privire la criticile ce vizează admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii.
Recurenta-pârâtă a formulat de asemenea, note scrise, arătând că nu se pune problema refuzului nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, de vreme ce dosarul aferent notificării reclamantei nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa de fond stabilind în sarcina autorităţii o obligaţie imposibil de executat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă O.E. a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea având ca obiect obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţa de 572 mp ce a fost situat în Bucureşti.
Acţiunea în contencios administrativ a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14 aprilie 2010, iar cererea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost formulată la data de 12 mai 2010.
Potrivit susţinerilor cuprinse în motivarea cererii de chemare în judecată, demersul procesual al reclamantei a fost determinat de împrejurarea că entitatea notificată, Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar nu a emis dispoziţia cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul notificat, conform Sentinţei civile nr. 1212 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Bucureşti.
Însă, pe parcursul judecării în fond a litigiului, a fost emisă Dispoziţia nr. 12690 din 22 iulie 2010 de către Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în diferenţa dintre valoarea încasată şi valoarea de piaţă, pentru terenul în suprafaţă de 572,00 mp, afectat de elementele de sistematizare, situat în Bucureşti.
Apărarea constantă a recurentei-pârâte, în sensul că, entitatea notificată potrivit Legii nr. 10/2001 nu a înaintat dosarul aferent, conform art. 16 alin. (1) sau (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu a fost infirmată prin niciuna dintre probele cauzei.
Curtea de apel a admis acţiunea şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire cu o motivare sumară, referitoare la încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea la dosar, dovezi privind numărul de înregistrare al dosarului de despăgubiri şi stadiul concret al procedurii administrative derulate în cauza reclamantei, elemente care ar fi permis examinarea reală a încălcării termenului rezonabil, ca efect al conduitei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este adevărat că obiectul raportului juridic litigios impune ca verificarea respectării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, garanţie a dreptului la un proces echitabil, să aibă în vedere nu numai durata procedurilor judiciare propriu-zise, cât şi pe cea a procedurilor administrative.
Dar ceea ce poate sancţiona instanţa de contencios administrativ, în limitele învestirii sale, este refuzul explicit sau întârzierea nejustificată a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de parcurgere a procedurii administrative reglementate în art. 16 din Legea nr. 247/2005 - conduită care nu a fost analizată de instanţa de fond şi nici nu poate fi reţinută în speţă, de vreme ce, nu s-a făcut dovada înregistrării dosarului aferent notificării.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că nici la dosarul de recurs nu s-a făcut dovada că, ulterior pronunţării sentinţei curţii de apel, dosarul întocmit în baza notificării intimatei-reclamante a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale şi analizat în vederea parcurgerii procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiţii, cu atât mai puţin se poate vorbi de un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sau despre o conduită de pasivitate culpabilă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h), i) şi n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte dezlegarea dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prefectul Municipiului Bucureşti, Înalta Curte constată că este legală. Acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii întrucât nu are atribuţii legale în ceea ce priveşte emiterea deciziei - titlu de despăgubire ce face obiectul cererii formulate de intimata-reclamantă, astfel că nu poate fi subiect în raportul juridic dedus judecăţii în cauza de faţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul pârâtei şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea reclamantei O.E. formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondată, urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 6651 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta O.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1718/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2371/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
