ICCJ. Decizia nr. 4848/2013. Contencios. Suspendare Ordin CSA
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4848/2013
Dosar nr. 6844/2/2012
Şedinţa publică de la 05 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03 septembrie 2012, reclamanta SC A.R.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.A., suspendarea efectelor Ordinului nr. 15/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor şi a efectelor Normelor respective, ambele publicate în M. Of. Partea I nr. 603 din 22 august 2012.
În motivare, reclamanta a arătat că suspendarea se impune întrucât există un caz bine justificat, respectiv actul atacat, ce intră în categoria legislaţiei secundare, este contrar legii pe care o pune în aplicare, şi este necesară prevenirea unei pagube iminente, atât pentru societate, cât şi pentru o mare parte din populaţia României asigurată împotriva dezastrelor naturale în baza unei poliţe facultative sau care intenţionează încheierea unei astfel de poliţe. A menţionat că a formulat plângere prealabilă, adresată C.S.A., solicitând revocarea Ordinului.
Reclamanta a mai arătat că aceste prejudicii certe ce vor fi cauzate societăţii şi populaţiei sunt determinate de dispoziţiile art. 7 din Normele privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor puse în aplicare prin Ordinul nr. 15/2012, ce prevăd obligativitatea încheierii unei asigurări obligatorii la expirarea celei facultative şi care sunt contrare dispoziţiilor art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, potrivit cărora legea nu se aplică deţinătorilor de poliţie facultative, prevedere introdusă prin Legea nr. 248/2010. A menţionat că prevederile art. 7 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2009, modificate prin Ordinul C.S.A. nr. 10/2010, intrate în vigoare la data de 02 august 2010, au fost modificate, în mod tacit, prin prevederile exprese ale art. 1 pct. 5 din Legea nr. 248/2010, intrate în vigoare ulterior şi având forţă juridică superioară, însă prin Ordinul contestat aceste dispoziţii au fost menţinute, deşi legislaţia secundară nu poate modifica legislaţia primară şi nu poate contraveni ei. A invocat în acest sens prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Prin sentinţa civilă nr. 5078 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A.R.A. SA, în contradictoriu cu pârâta C.S.A. şi a suspendat executarea Ordinului C.S.A. nr. 15/2012 şi a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, numai în ceea ce priveşte efectele art. 7 din Norme.
Pentru a hotărî astfel, prima instaţă a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul C.S.A. nr. 15/2012, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 603 din 22 august 2012, s-a dispus, cu începere de la data publicării," punerea în aplicare a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, prevăzute în anexa ordinului.
- Art. 7 din Norme prevede următoarele:
„(1) Proprietarii de locuinţe care au încheiate contracte de asigurare facultative privind riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată, au obligaţia de a încheia contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor la data expirării contractelor de asigurare facultativă sau, în cazul contractelor de asigurare multianuale, la data primei aniversări a acestora, după data aplicării Legii nr. 260/2008, republicată.
(2) Începând cu data de 1 septembrie 2012, societăţile de asigurare autorizate să încheie asigurări facultative pentru locuinţe vor putea încheia asigurări facultative pentru locuinţe pentru riscurile care fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor, numai pentru sumele asigurate care excedează sumelor asigurate obligatoriu, conform Legii nr. 260/2008, republicată.
(3) Pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008, republicată, societăţile de asigurare vor putea încheia doar Pad".
În ce priveşte condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, prima instanţă a reţinut următoarele:
- Referitor la existenţa unui caz bine justificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta presupune existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţă, cercetând exclusiv aparenţa de legalitate a Ordinului ce formează obiectul litigiului, Curtea de apel a constatat că există un caz bine justificat, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, republicată, „Nu intră sub incidenţa prezentei legi persoanele fizice şi juridice care şi-au încheiat o asigurare facultativă a locuinţelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie".
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că legea nu impune a încheierea unei asigurări obligatorii a locuinţei persoanelor care au încheiate asigurări facultative pentru riscurile obligatoriu a fi asigurate. De asemenea, rezultă că este permisă încheierea unei asigurări facultative pentru riscurile acoperite de asigurarea obligatorie.
Or, art. 7 din Norme, precitat, instituie obligaţia încheierii unor asigurări obligatorii la expirarea celor facultative şi interzice asigurătorilor încheierea de asigurări facultative pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008, respectiv pentru riscurile de cutremure, alunecări de teren şi inundaţii şi pentru sume asigurate de până la 20.000 de euro sau 10.000 de euro, în funcţie de tipul locuinţei.
Curtea a reţinut aşadar că, cel puţin aparent, prevederile art. 7 din Normele puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 15/2012 contravin prevederilor art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, republicată, iar această contrarietate constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv o împrejurare legată de starea de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, a reţinut prima instanţă că cerinţa este îndeplinită, prin raportare la datele cauzei, căci interdicţia încheierii de asigurări facultative a locuinţelor pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, cu începere de la data de 1 septembrie 2012, interdicţie instituită prin art. 7 din Norme, este de natură să cauzeze un prejudiciu material, previzibil şi dificil de reparat reclamantei, care va fi lipsită de primele de asigurare încasate în baza unor asemenea contracte de asigurare.
Astfel, reclamanta a făcut dovada că în prezent comercializează poliţe de asigurare facultativă a locuinţelor care acoperă riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată. Acest fapt rezultă din situaţia realizării planului de vânzări în a doua jumătate a anului 2011, depus la dosar, din care reiese că a încasat prime aferente poliţelor Astra Pad Plus, şi din poliţele de asigurare şi condiţiile generale aferente, de asemenea depuse la dosar, din care reiese că aceste poliţe facultative acoperă riscurile de dezastre naturale la care se referă Legea nr. 260/2008.
În conformitate cu Ordinul nr. 15/2012, reclamanta nu va mai putea prelungi poliţele respective după data de 1 septembrie 2012 şi nu va mai putea încheia altele noi, ci va fi obligată să încheie asigurări obligatorii, caz în care devin incidente prevederile art. 13 din lege şi art. 14 din Norme, potrivit cărora din sumele încasate cu titlu de primă de asigurare obligatorie, asigurătorii reţin doar o cotă-parte cu titlu de comision, de maximum 20%, diferenţa fiind transferată în contul Paid - Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (societate comercială de asigurare-reasigurare, constituită prin asocierea societăţilor de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe).
Prin urmare, executarea actului atacat este de natură a produce reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil, constând în diminuarea veniturilor, corespunzător primelor de asigurare aferente poliţelor facultative de asigurare a locuinţelor pentru dezastre naturale - cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se susţine, în esenţă, că în mod nelegal, a apreciat prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile cumulative, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A.R.A. SA a invocat rămânerea rară obiect a cererii de recurs, având în vedere că prin Ordinul C.S.A. nr. 21/2012, publicat în M. Of. al României nr. 748 din 7 noiembrie 2012 a fost abrogat art. 7 din Ordinul nr. 15/2012, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză. Această situaţie a fost confirmată şi de recurenta-pârâtă prin Notele scrise depuse la dosar la data de 27 martie 2013 (fila 10 dosar recurs).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor legale incidente, inclusiv art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte are în vedere următoarele considerente.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută iară justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Din analiza actelor depuse la dosar, coroborate cu susţinerile părţilor în faţa instanţei de recurs, înalta Curte constată că după exercitarea căii de atac a recursului de către autoritatea pârâtă (24 octombrie 2012), respectiv la data de 7 noiembrie 2012 a intrat în vigoare Ordinul C.S.A. nr. 21/2012, publicat în M.Of. al României nr. 748 din 7 noiembrie 2012, prin care a fost abrogat art. 7 din Ordinul nr. 15/2012, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză
Fată de această situaţie, Înalta Curte retine că la momentul judecării prezentului recurs, interesul autorităţii în susţinerea cererii de recurs, nu mai este actual, iar o eventuală soluţie de admitere a recursului, ar fi lipsită de eficacitate juridică.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca rămas fără interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.S.A., împotriva sentinţei civile nr. 5078 din 10 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 234/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2185/2013. Contencios → |
|---|
