ICCJ. Decizia nr. 245/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 245/2013
Dosar nr. 1695/2/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. a solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la petiţia transmisă la data de 6 decembrie 2010, în termen de 30 de zile, conform art. 1 alin. (5) şi art. 51 alin. (4) din Constituţia României.
În motivare, reclamantul a arătat că a adresat o petiție autorităţii pârâte, la data de 6 decembrie 2010, fără însă să primească vreun răspuns, până la data chemării în judecată.
A susținut reclamantul că potrivit art. 51 alin. (4) din Constituţia României precum şi a art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 din O.U.G. nr. 27/2002 autorităţile publice au obligaţia să comunice un răspuns la cererile adresate de petiţionari, iar în raport de aceste prevederi legale apreciază că autoritatea pârâtă a dat dovadă de rea credinţă şi lipsă de respect faţă de el în calitate de petent.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că petiţia reclamantului a fost înregistrată sub nr. 19173/ SRP din 9 decembrie 2010 şi în conţinutul cererii a sesizat diferite aspecte privind autorităţile publice locale ale oraşului Cisnădie judeţul Sibiu, petiția fiind transmisă spre soluţionare Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, conform O.G. nr. 27/2002, art. 6 alin. (2).
De asemenea, pârâtul a arătat că în cadrul I.P.J. Sibiu, C.C.P. a dispus clasarea petiţiei în temeiul art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 pe motiv că au primit asemenea sesizări şi anterior prin cererile înregistrate sub nr. 573/2009, 581/2009, 2050/2009, 2014/2010, 10.258/2010 şi 11.034/2010.
2. Hotărârea Curții de apel
Prin sentinţa nr. 6807 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.I. şi a constatat refuzul pârâtului de a răspunde cererii acestuia.
Totodată, a obligat pârâtul să răspundă şi să comunice un răspuns reclamantului la cererea nr. 19173/ SPR din 09 decembrie 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a transmis niciodată un răspuns reclamantului la petiţia înregistrată, pentru a-i comunica petiţionarului cursul urmat de cererea adresată, reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona cererea primită de minister, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că dreptul reclamantului de a primi un răspuns la cerere în termen de 30 de zile, este ocrotit prin Legea nr. 554/2004 şi garantat prin art. 51 alin. (4) din Constituţia României.
Susţinerea pârâtului că nu ar avea calitate procesuală în raport de solicitarea reclamantului de a se constata refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale nu poate fi reţinută, întrucât nu este relevant aspectul că autoritatea publică nu ar avea competenţe legale să soluţioneze pe fond petiţia reclamantului ci aspectul că a primit o cerere în raport de care avea obligaţia să răspundă petentului în sensul că problemele sesizate nu intră în sfera sa de competenţă şi de asemenea să-i comunice unde a fost transmisă petiţia acestuia, cu indicarea numărului şi datei borderoului de trimitere pentru a da posibilitatea reclamantului să poată acţiona în justiţie acea autoritate publică care a blocat cursul soluţionării cererii.
2. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că art. 61 din O.G. nr. 27/2002 reglementează procedura de urmat în cazul petiţiilor greşit îndreptate, aceste prevederi instituind şi obligaţia autorităţii sesizate de a răspunde petentului.
În cazul de faţă însă, transmiterea petiţiei la I.P.J. Sibiu a avut ca temei art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, situaţie în care nu se impunea informarea intimatului reclamant despre acest demers.
Totodată, recurentul a arătat că prin referatul din data de 16 decembrie 2010, Corpul de Control al Prefectului din cadrul I.P. Sibiu a propus clasarea petiţiei, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, reţinând că aspectele prezentate au făcut obiectul mai multor petiţii, la care această instituţie a răspuns cu adresele înregistrate sub nr. 573/2009, 581/2009, 2050/2009, 2014/2010, 10258/2010/2010 şi 11034/2010.
3. Procedura derulată în recurs
Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului, arătând că motivele de recurs nu au fost depuse la instanța a cărei hotărâre se atacă, ci direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar prevederilor art. 302 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a formulat punct de vedere cu privire la excepția invocată de intimatul-reclamant, arătând că motivele de recurs au fost transmise cu respectarea prevederilor art. 302 C. proc. civ., la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, respectiv la Curtea de Apel București
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului nu este fondată.
Din actele dosarului rezultă că memoriul de recurs a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 29 decembrie 2011, conform vizei de primire de la dosar fond, cu respectarea prevederilor art. 302 C. proc. civ.
Este de menționat faptul că sancţiunea nulităţii prevăzută de dispoziţiile art. 302 C. proc. civ., a devenit inoperantă în urma declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 737 din 24 iulie 2008.
Mai înainte de a păşi la examinarea legalităţii soluţiei de admitere a cererii deduse judecăţii, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii şi faţă de înscrisurile aflate la dosar, subzistă condiţia interesului intimatului – reclamant în promovarea acțiunii.
Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei. Interesul trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.
î n contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorităţii publice este sancţionată doar în măsura în care are ca efect o vătămare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.
În cauză, recurentul-pârât a depus la dosar, copia referatului privind propunerea de clasare a petiției intimatului-reclamant R.I., în temeiul art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, emis de către I.P. Sibiu, la data de 16 decembrie 2010.
Într-adevăr, potrivit art. 10 din O.G. nr. 27/2002 „(1) În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite. (2) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns”.
În aceste condiții, având în vedere soluția de clasare a petiției, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu poate reclama o vătămare într-un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de petiţionare, pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Chiar dacă i se poate reproșa ministerului recurent că nu i-a comunicat intimatului-reclamant cursul petiției, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă interesul intimatului în susținerea cererii de chemare în judecată, având în vedere răspunsul emis de I.P.J. Sibiu.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca lipsită de interes, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.A.I. (fost M.A.I.) împotriva sentinţei nr. 6807 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului R.I., ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3106/2013. Contencios → |
|---|
