ICCJ. Decizia nr. 2509/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2509/2013
Dosar nr. 80/32/2012
Şedinţa publică de la 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bacău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.), să se dispună anularea Deciziei nr. 50/30 mai 2011 a Consiliului Baroului Bacău şi a Deciziei nr. 88 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de primire în profesie cu scutire de examen în condiţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 26 august 2010 a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cerere respinsă prin Decizia nr. 50/2011 de Consiliul Baroului Bacău, motivat de faptul că nu posedă cunoştinţele corespunzătoare din legislaţia specifică profesiei de avocat; că această decizie a fost menţinută de Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr. 88/2011, această pârâtă reţinând că primirea în profesie în condiţiile invocate este doar o posibilitate şi nu o obligaţie, că prin Statut s-a dat posibilitatea verificării cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, text care nu interzice verificarea scrisă a solicitantului; că Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 nu dispune cu privire la modul de notare, acesta fiind lăsat în competenţa Barourilor.
Reclamanta a susţinut că refuzul pârâtelor este nejustificat faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, că dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de acest text de lege şi menţionate în verificările făcute de avocatul raportor, experienţa de 10 ani impusă de lege fiind considerată de lege îndestulătoare pentru dobândirea cunoştinţelor necesare, sens în care invocă şi Decizia nr. 8187/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 consacră un drept al persoanelor care îndeplinesc condiţiile şi nu o posibilitate, că în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Deciziile nr. 6963/2004; 413/2005; 4553/2008; 5172/2010, verificarea cunoştinţelor excedând condiţiilor impuse de lege.
A mai arătat reclamanta că, în subsidiar, chiar dacă dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevăd că în situaţia art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 Consiliul Baroului poate verifica cunoştinţele privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, aceasta nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii organizării unei testări sub forma unui examen, fără a goli de conţinut dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4553/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că verificarea trebuie realizată în raport de scopul avut în vedere şi nu sub forma unei probe scrise.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâţii au arătat că, în urma verificării, prestaţia reclamantei a fost apreciată ca necorespunzătoare, că vechimea şi validarea conform art. 21 alin. (1) din Statut nu sunt condiţii suficiente pentru primire în profesie, ci trebuie coroborat cu rezultatul verificării, că Hotărârea nr. 902/2010 nu a fost invalidată şi că, în ceea ce priveşte competenţa primirii în profesie, ea aparţine Consiliului Baroului, iar Consiliul U.N.B.R. verifică doar legalitatea deciziei.
S-a susţinut că cererea de trecere pe tablou este prematură faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 alin. (3) şi (5) din Statut, trecerea pe tablou fiind ulterioară primirii în profesie, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 22, 15, 20 din Legea nr. 51/1995.
Prin Sentinţa nr. 77/2012 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.I., a dispus anularea Deciziei nr. 50 din 30 mai 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău şi Decizia nr. 88 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a obligat Consiliul Baroului Bacău să emită decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reclamantei şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să o înscrie pe reclamantă pe tabloul avocaţilor definitivi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că prin sintagma în discuţie ("poate fi primit") se instituie o posibilitate pentru organele statutare de exercitare a profesiei de a aprecia cu privire la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în condiţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege, că această posibilitate a fost concretizată prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care dispune că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, realizarea practică a acestei verificări stabilindu-se prin Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. (organ de conducere care are dreptul de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie, date de către consiliile barourilor) care a aprobat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar potrivit Ghidului de bună practică, pct. 5, evaluarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat constă dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere prin care se tratează subiecte din legislaţia specifică, barourile putând efectua o astfel de verificare şi în scris.
Instanţa a constatat că, în reglementarea realizată prin actele organelor statutare prin care se realizează autonomia de organizare şi funcţionare a profesiei de avocat (Statut, Hotărârea 902/2010 a Consiliului UNBR), o astfel de verificare nu este contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995(M), atâta timp cât această verificare nu capătă însuşirile unui examen, ceea ce ar goli de conţinut însăşi dispoziţia art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1990(M), sau dacă verificarea ar reprezenta exercitarea arbitrară şi abuzivă a dreptului de apreciere, ori se întemeiază pe considerente de oportunitate.
Instanţa a reţinut că, sub acest aspect, acţiunea reclamantei este fondată, urmând să se dispună anularea Deciziei nr. 50 din 30 mai 2011 emisă de Consiliul Baroului Bacău şi a Deciziei nr. 88 din 3 decembrie 2011 prin care Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins contestaţia reclamantei şi să fie obligat Consiliul Baroului Bacău să emită decizie de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, a reclamantei.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să o înscrie pe reclamantă pe tabloul avocaţilor definitivi, instanţa a apreciat că acesta apare ca nefondat, că înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi se realizează după ce Consiliul Baroului emite o decizie de primire în profesie şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de Statut pentru trecerea pe tablou or, în cauză, o astfel de decizie încă nu a fost emisă şi nici nu s-a făcut dovada că această pârâta ar fi refuzat trecerea reclamantei pe tablou în condiţiile în care reclamanta ar dobândi calitatea de avocat definitiv.
A mai reţinut instanţa de fond că, în condiţiile în care pârâta ar refuza trecerea pe tabloul avocaţilor definitivi după emiterea deciziei de primire în profesie a reclamantei, aceasta din urmă are deschisă calea valorificării judiciare a drepturilor sale.
Împotriva aceste hotărâri au declarat recurs pârâţii Baroul Bacău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că viziunea instanţei despre caracterul liberal al profesiei şi autonomiei decizionale în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea ei, este perfect corectă şi se circumscrie unui raţionament legal şi constructiv, că, mai mult, coroborarea acestui caracter liberal cu interesul public la care răspunde profesia şi confirmarea necesităţii unui filtru care să protejeze valoarea socială a dreptului la apărare, corpul avocaţilor şi profesia în sine vin să preîntâmpine derizoriul pe care-l implică un acces nelimitat.
Mai arată recurenţii că actele administrative normative şi unilateral colective care vin să normeze în concret legea, care conţine doar dispoziţii de principiu, sunt obligatorii, până la invalidarea într-una din formele prevăzute de contenciosul administrativ, atât pentru organele profesiei, cât şi pentru cei care doresc să acceadă în ea; că reclamanta nu se poate sustrage de la efectul pe care-l produc aceste acte şi de la obligaţiile pe care le impun, iar actul atacat nu le poate ignora, atâta timp cât ele sunt valabile şi, implicit, obligatorii.
Recurenţii arată că instanţa a apreciat, în mod greşit, că modalitatea concretă de verificare şi evaluare a Baroului Bacău este un examen cu apreciere discreţionară, întrucât reglementarea amănunţită a acestei verificări la nivelul Baroului Bacău a venit din intenţia şi necesitatea de a asigura suficiente garanţii de echitate şi obiectivitate; că tocmai pentru a evita intrarea pe tărâmul noţiunii de examen, în sensul Legii nr. 51/1995 şi nu a definiţiei din dicţionar şi ca dovadă a flexibilităţii corespunzătoare unei verificări, s-a decis calificarea prestaţiei în funcţie de impresia majoră şi de ansamblu şi nu a unei exigenţe de amănunt.
Apreciază recurenţii că diferenţa dintre verificare şi examen o face întinderea şi nu modalitatea de verificare, aşa încât, dacă examenul, în sensul Legii nr. 51/1995, este prevăzut la art. 33 din Statut şi priveşte cultura juridică generală pe care vechimea, în cazul art. 16, o prezumă, verificarea priveşte doar aspecte specifice profesiei şi complementare pregătirii juridice generale, care sunt absolut necesare unui practician.
Se mai arată în motivele de recurs că nici modalitatea de evaluare a prestaţiei nu poate fi calificată ca fiind discreţionară, atâta timp cât s-au stabilit reguli concrete de apreciere în Hotărârea nr. 18 din 22 octombrie 2010 şi baremuri orientative ce permiteau instanţei să stabilească dacă prestaţia a fost calificată administrativ corespunzător, precum şi faptul că baroul a încercat să asigure echitatea şi obiectivitatea, fără să intre, prin maniera de corectare, pe un astfel de tărâm.
Se apreciază faptul că actul contestat este rezultatul unor dispoziţii obligatorii aplicate de barou în acord cu legea şi statutul, motiv pentru care instanţa avea posibilitatea şi trebuia să cerceteze prestaţia reclamantei, singura în măsură să schimbe, teoretic, actul atacat.
Recurenţii solicită, în lipsa unei evaluări proprii care echivalează cu o necercetare a fondului în totalitatea lui, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Reclamanta-intimată a formulat o cerere adresată Baroului Bacău, solicitând primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 50 din 30 mai 2011, Consiliul Baroului Bacău a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că evaluarea de ansamblu asupra subiectului este nesatisfăcătoare, întrucât aspectele redate sunt minime, incomplete şi neorganizate, respectiv faptul că petenta "nu posedă cunoştinţe corespunzătoare din legislaţia specifică profesiei de avocat".
Prin Decizia Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 88 din 3 decembrie 2011 s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 50/2011 a Consiliului Baroului Bacău.
La data formulării cererii de primire în profesie de către intimată art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat".
Prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că "Rezultatul verificării cunoştinţelor ... poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen".
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale ÎCCJ - SCAF).
Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor, "poate fi primit în profesie cu scutire de examen", nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimata care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat "Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen", nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
Înalta Curte reţine că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se transformă într-una cu susţinerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de Legea-cadru.
Prima instanţă a stabilit corect că, în speţă, cadrul în care s-a realizat verificarea reclamantei de către Consiliul Baroului Bacău a fost similar unui examen, particularizat la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat, Consiliul Baroului Bacău stabilind bibliografia, modul de desfăşurare, sistemul de notare şi baremele de notare pentru fiecare subiect şi că o astfel de modalitate de verificare este vădit contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1990(M) şi chiar Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului UNBR, hotărârea prin care a fost respinsă cererea reclamantei de primire în profesie cu scutire de examen fiind astfel nelegală.
În mod corect s-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că, deşi pentru evaluarea lucrării în cadrul examenului susţinut de reclamantă Consiliul Baroului Bacău a stabilit şi un barem, acesta nu a fost valorificat de membrii Consiliului care au efectuat examinarea reclamantei, prin hotărârea contestată făcându-se doar aprecieri subiective cu privire la lucrare, prin ignorarea criteriului obiectiv care ar fi fost oferit de barem, ceea ce dovedeşte că aprecierea lucrării reclamantei a fost făcută discreţionar şi constituie un motiv adăugat nelegalităţii deja reţinute.
Această concluzie este în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei supreme în materia analizată, relevată prin numeroase decizii, cum ar fi nr. 4777 din 14 noiembrie 2010, nr. 233 din 20 ianuarie 2011, nr. 4143 din 16 septembrie 2011 şi nr. 4265 din 19 octombrie 2012.
Conchizând, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluţia atacată fiind, prin urmare, legală şi temeinică.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimată, respectiv cheltuielile cu transportul, în cuantum de 124,45 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Baroul Bacău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 77/2012 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 124,45 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.I..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2371/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 254/2013. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
